Mereu mi-a fost drag sa stau de vorba cu copiii gaborilor. Diferenta izbitoare dintre noi naste si azi dorinta de a-i avea in preajma.
Prima prietena gabor am avut-o in clasa a 11 a, in spital. Ea mi-a colorat multe din zilele unei luni intregi de spitalizare. Imi amintesc cu bucurie ce senzatie nemaipomenita am avut cand mi-a impletit cozile cu panglicile ei.
Apoi, dupa ce m-am casatorit, m-am imprietenit cu doua fete (cu mult mai mici decat mine). Puteam sa stau ore intregi langa ele fara sa obosesc. Ele mi-au povestit foarte multe despre cultura lor, despre obiceiuri. Dupa o scurta vreme cea mare s-a casatorit. Am simtit ca am pierdut o prietena minunata. A plecat la doar 14 sau 15 ani din cartier…in alt oras.
Dumnezeu m-a bucurat nespus in ultimele zile prin alti copii de gabor. Sunt 4 frati ce locuiesc in apropiere. Acum primesc noi lectii de la ei…. Mi-am facut din ei prieteni si sunt fericita ca sunt si prietenii lui Rafael. Ieri l-am lasat in parc cu ei si am avut incredere ca G. (fetita de 10 ani) va avea grija de el asa cum mi-a promis. Cum sa nu ai incredere in ea cand are in grija trei frati pe care ii aduce in parc (cel mai mic are sub 3 ani)? E o fetita hotarata, dintr-o bucata. Spune exact ce crede, ce simte…intr-un limbaj simplu.
Tot ieri, in parc, le-am dat niste creta. G. si C. (sora mai mica) au desenat cu pasiune pe dalele din parc: case, oameni, masini, gradini… Ma gandeam atunci la nenumaratele talente artistice ce stau in ei si pe care cultura lor le ingroapa…dar stiam ca fericirea nu sta in asta si m-am linistit indat. Am continuat sa ma bucur de copilaria lor, de rasetele lor, de felul diferit de a vorbi… Rafael era fericit langa ei, cum rareori e langa un grup de copii.
Azi au venit la poarta noastra si l-au strigat pe Rafael. Am tresarit de bucurie… Mi-e drag sa stiu ca Rafael are prieteni diferiti de noi. Stiu ca viata lui se croieste mai liber, mai real. Pentru noi si pentru el visam o viata mai libera…cat ne-o permite orasul pentru moment. Avem nadejdea larga ca in curand vom gasi un loc la sat…unde sa ne asezam poverile..in bratele dealurilor si a florilor….sa alergam prin lanurile salbatice si sa respiram aer nascut din viata plantelor… Sa rupem sanatatea din verdele crud, sa fim martori ai rasariturilor si apusurilor, sa privim animalele si sa invatam de la ele, sa se delimiteze clar ziua de noapte, iarna de vara, oboseala de extenuare, munca de pauza….
Pentru ca am gasit un articol frumos ieri vi-l las sa-l savurati….asa ca pe o portie de fructe, proaspat culese din gradina…in racoarea diminetii. Si va doresc clipe cat mai multe petrecute la sat. 🙂 http://totb.ro/ce-am-invatat-de-cand-am-lasat-bucurestiul-pentru-viata-la-tara/
Andreea Stanciu 
frumos scrii Andreea, insa nu crezi ca copilului tau ii va fi mai bine la oras?
ApreciazăApreciază
nu, nu cred ca unui copil ii poate fi mai bine printre blocuri, asfalt, masini….cred ca sufletul lui isi invata drumul pe dealuri, printre animale si gaze, lemne, pietre, apa…
ApreciazăApreciază
Andreea, te incurajez in decizia asta a voastra de a-l creste pe Rafael la sat. Acum eu locuiesc in Nepal si toti prietenii mei au fost crescuti la sat, simplu foare simplu, dar sunt oamenii frumosi, blanzi, calitatile unei persoane pe care acasa le consider rar intanite aici la ei sunt valori si ei le considera normale. Sunt simpli, smeriti, deschisi sa cunoasca mai mult, nu au mandria unui om care stie multe, desi sunt atat de isteti, vorbesc bine 2-3 limbi. Au un spirit de sacrificiu, slujesc cu drag, au mainile largi deschise desi au asa putin din ce sa traiasca, sunt primitori de oaspeti cand tot ce imi pot oferi e o farfurie de orez cu legume si un loc pe podea. Viata simpla, reala oferita de sat le-a fost context sa isi deschida pumnii si viata, sa fie prietenosi pentru ca nu avea de ce sa tina in pumnii stransi. Prezenta lor pentru mine e asa de odihnitoare, au o prezenta daruita, as prefera-o de 10 ori mai mult decat a strainilor cresuti in vest, oameni sceptici la orice dovada de bunatatea a unui neplaez care ii ofera casa deschisa fara sa astepte ceva in schimb. Exista o taina in viata simpla, asa cum a intentionat-o Dumnezeu si asa cum cred ca a si crescut si Isus copil fiind. O empatie fata de umanitate care sa invata acolo, o si multe altele. Mare cadou ii faceti lui Rafael ca ii oferiti un asa cadru sa creasca.
ApreciazăApreciază
Carmen draga iti multumesc pentru cuvinte, pentru incurajarea pe care ne-o transmiti de departe. Avem nadejdea ca Dumnezeu ne va umple viata tot mai mult de El aici si ne va provoca sa ne vedem baobabii sufletului si asa, oarecum izolati de tot ceea ce promoveaza orasul, sa avem mai mult timp sa ne ingrijim de cele sufletesti.
Tu pentru cat timp ai plecat in Nepal? Cum de ai ales acel loc? Cum ti-e sufletul acolo departe?
ApreciazăApreciază