Două articole impresionante!

Formula-AS-Numarul-1155

De o vreme m-am abonat la Formula AS

Așa se face că primesc pe email vești de la ei.

Azi am primit prin email noul număr al revistei și vreau să împart cu voi 2 articole deosebite.

Primul este despre Ovidiu Bojor (92 ani).

………………………

– Poate că tocmai profesia v-a ţinut departe de bătrâneţe.

– În cazul meu, pasiunea pentru ceea ce fac şi dorinţa de a ajuta oamenii au determinat meseria, nu invers. Mulţi oameni m-au îndemnat să-mi des­­chid cabinet, momin­du-mă cu cât am să câş­tig. N-am dat nicio­dată consul­taţii pe bani. Nu m-a interesat asta. Tot ce am vrut a fost să ajut, du­pă puterile mele, pe cei care sunt în nevoie. Să dăruiesc o mângâiere. Sunt atâţia oameni care se îmbolnăvesc, pur şi simplu, de singurătate, pentru că nu are cine să-i strângă în braţe. Când dă­ruieşti iubire, ţi se în­toar­ce înzecit, cum să nu te simţi tânăr?

– Spuneaţi că aţi re­nunţat la multe lucruri nefolositoare. E şi ăsta un secret al longevităţii?

– Întâi m-am debara­sat de mărunţiş, de lu­cru­rile care nu-mi serveau decât, cel mult, orgoliului per­so­nal. Am renunţat la tot ce e negativ. Dacă simţi că te chinuie un sâm­bure de invidie, de ciudă, de enervare, arun­că-l imediat la pubelă, nu-l lăsa să stea, se poate amplifica. Nici nu ştiţi cât de mult ne îmbolnăveşte şi ne îmbătrâneşte răul. Dar dincolo de asta, n-am trăit ca un sfânt. Puteam să mă izolez de oameni şi să mă călugăresc. Dar eu am gustat din toate plă­cerile vieţii, să ştiţi. Atâta doar, că am simţit de mic că e nevoie de cumpătare. Făceam în fiecare zi gim­nastică, mer­geam regulat la schi, la patinaj, la înot. Mă opream din mâncat înainte să mă satur. Niciodată n-am avut prea multe haine sau prea multe bunuri şi nici n-am alergat după bani. Simplitatea e cel mai de preţ dar. Sfânta simplitate! Să te arăţi oamenilor exact aşa cum eşti. Să nu încerci să fii alt­cineva. Câtă uşurare îţi adu­ce! Cu timpul, sigur că am renunţat şi la lucrurile care nu se mai potriveau vârstei. Omul a fost clădit în­tr-un echilibru perfect, de trei etaje. Sus e mentalul (creierul), la mijloc e sentimen­talul (inima) şi jos de tot e biologicul (vis­cerele). A înainta frumos în vârstă înseamnă să urcăm de jos, de la viscere, spre raţiune. Exact ca pe munte, pe măsură ce urci în toate, şi-n iu­bire, şi-n dăruire, se deschide orizontul. Şi sus de tot e infinitul.

Îndreptar de viaţă lungă

OVIDIU BOJOR - Un zâmbet cât soarele

– Azi, toţi specialiştii s-au pus de acord că ali­men­taţia greşită e principalul factor de boală. Aş vrea să ne daţi nişte sfaturi. Ce ar trebui să mân­căm, ca să ne păstrăm tinereţea?

– Studiile au arătat că o celulă umană moare şi renaşte la o distanţă de un an şi jumătate, doi. Însă pe măsură ce înaintăm în vârstă, capacităţile noilor ce­lule se dete­riorează trep­tat. Cei care le pot în­tări sunt acizii nu­cle­ici. Îi putem găsi în ger­meni de grâu, pâine in­te­grală, al­ge marine, fulgi de ovăz, ciuperci, leguminoase (so­ia, fa­so­le, linte, ma­ză­re, spa­nac, andive), în mie­re şi sucuri de fructe. Carnea trebuie evitată. Carnea conţine în ea moartea ani­malului ucis. Consu­ma­­torii de carne, s-a do­vedit, sunt mult mai a­gre­sivi. Celebrul medic ja­ponez George Osha­wa susţine, de altfel, că hrana ideală pentru per­soanele în vârstă ar tre­bui să constea – 60%, în cereale nede­cor­ticate, 30% în legume, fructe şi seminţe, şi doar 10% în ouă, lapte şi carne. Eu mănânc câte puţin, de cinci ori pe zi. Cred că deja s-au săturat oame­nii de câte ori le-am spus as­ta.

– Aveţi o rutină anu­me a zilei?

– Am primit de la pă­rinţii mei o educaţie des­tul de severă, care şi-a lă­sat amprenta: ore cât mai precise pentru trezire, pentru mâncat şi pen­tru somn. Studiul mi-a do­vedit însă că dis­ciplina muncii, a me­selor şi a somnului e favo­rabilă lon­ge­vi­tăţii. Eu am insti­tuit regula celor trei op­turi: 8 ore de somn, 8 ore de mun­că şi 8 ore de odih­nă activă. O respect. Când simt că am obosit, mă întind în pat, aplic câteva tehnici din yoga şi adorm atât de profund că pot suna şi te­le­foa­nele, nu le aud. După jumătate de oră, sunt iar proas­păt şi mai pot lucra încă 4, 5 ore. Seara, nici nu-mi pun ceasul să sune. Ceasul meu interior func­ţionează aşa de bine, că e suficient să-mi propun o oră de tre­zire şi mă trezesc la timp.

…………………..

Articolul întreg îl găsiți AICI.

Al doilea articol este Înlocuitorii vegetali ai cărnii

Voi așeza aici doar o parte din articol (cât să vă fac poftă saă-l citiți pe tot)

Nucile

Efecte terapeutice la copii – cu­rele cu miez de nucă ajută la reglarea hor­monală a copiilor, ajutându-i să recu­pe­re­ze întârzierile de creştere şi dezvol­tare, dar şi să stopeze pubertatea pre­matură.
Efecte terapeutice la adulţi – consumat crud, miezul de nucă este un bun agent de curăţare pentru vasele de sânge, ai căror pereţi îi face mai rezistenţi şi mai elastici. Cura cu nuci este şi un excelent mijloc de prevenţie şi tratament pentru accidentul vascular, bolile de piele, complicaţiile diabetului, ischemia cardia­că, bolile de plămâni cronice. Este un remediu infai­libil pentru persoanele care vor să-şi mărească greuta­tea corpo­rală şi nu reuşesc, dar şi pentru bărbaţii sau femeile care suferă de sterilitate.

………………

Hrișca

Efecte terapeutice la copii – hrişca anulează în bună măsură efectele nefaste ale dulciurilor, pro­te­jându-i pe cei mici de obezitate, oscilaţii ale glice­miei, apetit capricios, tulburări de mineralizare. De asemenea, este un aliment anti-alergic, fiind reco­man­dat copiilor cu bronşite astmatiforme, astm bronşic, alergii cutanate sau digestive.
Efecte terapeutice la adulţi – este un aliment anti-obezitate, care protejează şi stimulează armonios sistemul nervos, ferindu-ne de astenie, depresie, tul­bu­rări anxioase. Conţine o substanţă numită rutină, ex­celentă pentru stimularea circulaţiei cerebrale, dar şi pentru prevenirea sau stoparea evoluţiei varicelor, hemoroizilor, tromboflebitei, fragilităţii capilare.

………….

Quinoa

Efecte terapeutice la copii – alimentaţia pe bază de quinoa dă rezultate deose­bite în stimularea dezvoltării inte­lec­tuale şi emoţionale a copiilor. De asemenea, este un soi de reme­diu de urgenţă atunci când apar simptomele alimentaţiei nesănă­toase: obe­zi­tate sau tendinţă de în­gră­şare accelerată, pubertate pre­ma­tură sau tulburări de concentrare şi compor­tament. La copiii con­valescenţi se recomandă în mod special quinoa, pentru că le stimulează imunitatea, ajută la repararea rapidă a ca­ren­ţelor de minerale şi proteine, fără a îngreuna organismul.
Efecte terapeutice la adulţi – la fel ca şi hrişca, este un aliment anti-obezitate, care reglează nivelul grăsimilor din sânge şi prote­jea­ză inima. Este, de asemenea, recomandată în curele pentru stimulare imunitară, dar şi pentru prevenirea şi combaterea diferitelor forme de cancer, precum şi a tumorilor benigne.

………….

Soia

Câteva efecte terapeutice – preparatele natu­rale cu soia sunt un excelent protector al ficatului şi al tubului digestiv, un reglator al nivelului coleste­rolului din sânge. Datorită conţinutului de substanţe cu efect hormonal şi citostatic natural, este un exce­lent mijloc de prevenirea a unei multitudini de forme ale bolii canceroase.
Precauţii la consumul de soia – singura pre­cauţie se referă la necesitatea citirii cu foarte mare atenţie a etichetei, pentru depis­tarea eventualelor adaosuri sinte­tice periculoase şi garanţia purităţii produsului (soia nemodificată ge­ne­tic). Dacă nu există această men­ţiune, cel mai probabil este vorba de soia manipulată genetic, tratată cu pesticide extrem de puternice şi cu un potenţial toxic foarte mare, contraindicată consumului uman.

…..

Aricolul întreg îl găsiți AICI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: