A pune egal între un leu, simpatic, inteligent, de 13 ani și o viață de copil este deja prostie. A disprețui viața unui copil nenăscut în favoarea unui leu, simpatic, inteligent, de 13 ani este ticăloșie!
Trăim într-o lume grețoasă. Ne chinuim să salvăm viața unui copil care ”costă” 173.000 de euro, disprețuim moartea unui copil care costă 500 de lei (nu mai știu prețurile la avorturi acum), dar considerăm neprețuită moartea unei pisici un pic mai mari.
Moartea lui Cecil va face un serviciu extraordinar celorlalți lei. Cu siguranță legistlația se va schimba, se vor lua măsuri, vor fi înființate patrule noi, bișnița cu vînători impotenți de pripas, emasculați în andropauză, care se înviorează numai la ejectarea glonțului sau săgeților, toate acestea vor suferi.
Mîine? Poimîine? Anul viitor?
Mîine vor fi uciși alte cîteva mii de copii sub soarele nostru. Leii vor fi un pic mai în siguranță. Vînătoarea în pîntecele femeilor va continua! Glorificată fie bărbăția și bărbații, vajnici și vîrtoși apărători ai familiei, femeilor, copiilor, vieții!
Da! Grețos! Să plătești 50.000 de dolari, să ademenești animalul în mod ILEGAL în afara țarcului protector, să îl săgetezi, apoi să îl urmărești, animalul fiind în agonie, să îl împuști cu reflectorul deasupra capului….
sursa mashable.com http://mashable.com/2015/07/27/cecil-the-lion/
Ce bărbăție este asta? Ce vînătoare este fără niciun risc de a fi mîncat la rîndul tău de animalul înfuriat? Cît de laș, cît de greu trebuie să te fi înțeles cu tine în tot acest timp?
Vezi articolul original 322 de cuvinte mai mult
Lasă un răspuns