ACUM și AICI … Minuni îmbrăcate în toamnă

Plouă sacadat…

Mijloc de toamnă în inima mea, în culori blânde, mirosuri de fructe și legume și cu fum ce se ridică.

Îmi arde Dumnezeu patimile ca să poată ninge cu binecuvântări peste o ființă împrospătată.

E liniște.

La sat e mereu liniște. Chiar și atunci când gălăgia copiilor răsună pe drumul prăfuit, chiar și atunci e liniște de-ți poți auzi cele mai șoptite gânduri și trăiri.

Zilele acestea am rănduit casa, i-am îmbrăcat pereții în haină nouă de var și apoi am aranjat lucrurile cu drag, știind că nu suntem doar noi cei ce îi locuim spațiul, ci toți oaspeții dragi.

Nu, nu am uitat literele care alcătuiesc un rând al Cărții Sfinte:

„Fiți primitori de oaspeți”.

Multe mi-au fost date să le trăiesc și multe vor mai fi…Din cele pe care până acum le-am trăit am croșetat o groasă și sigură concluzie: numic nu mă umple, nimic nu mă împlinește așa cum o face cuibul cu toate cele dragi, cu soțul meu ce ajunge din drumurile lui și se hrănește cu ceea ce am pregătit cu drag și se bucură de lucrurile ce-l înconjoară, cu fiul meu încântat de fiecare copac desenat, de ordniea din casă, mâncând cu lumina în ochi, cu oaspeții ce vin adesea cu sufletul tremurând de frig.

Știați că un ceai preparat cu dragoste sinceră poate încălzi și sufletul?

Vă îndemn să încercați și să nu uitați să fiți și voi primitori de oaspeți. Uneori vor rămâne urmele pașilor de îngeri pe covoarele voastre și pe pereți ai sufletului se vor așeza lecții sfinte.

Ceea ce împărțim ne îmbogățește…să împărțim casa și timpul lasat să se scurgă prin inima noastră, să împărțim hrana și bunurile materiale și bunurile sufletești.

Bogățiile nepieritoare se strâng când deschidem pumnii…

V-aș scrie mai multe, dar pruncul mi s-a trezit și glasul lui, un frumos tril de veșnicie se aude: ”Mami!”

Fotografie realizată de Rafael (4 ani)

Le las pe toate ca să alerg spre el. Mă strigă și altele adesea: bani, carieră, pasiuni, un nume sau renume, o carte pe care aș vrea să o scriu, o grădină mare, treburile interminabile ale casei.

Cu gândul că pruncul e singura veșnicie din toate cele ce mă strigă în fiecare dimineață alerg spre el și îi mângâi chipul, îi sorb întinderea mâinilor și pleoapele ce încearcă să se dezlipească spre a lăsa lumina dimineții să pătrundă: prin ochi …spre inimă.

Primele întrebări ale dimineții, primii pași cu picioarele goale, primele dorințe…toate i le privesc și cu toate mă satur îmbucându-le ca pe unele dintre cele mai mari minuni.

Minune nu e doar ziua nașterii lor, a pruncilor stropiți cu Cer, ci fiecare trezire din somn și liniștire a lor în brațele noastre.

Minune nu sunt doar primii pași

ci fiecare pas al începutului de zi…fiecare e o inițiere într-o zi ce nu se va repeta oricât de mult ar ține lumea, o zi goală pe care să o încălțăm cu mulțumirea și bucuria noastră.

Minune nu e doar primul cuvânt rostit în jurul vârstei de 1 an, ci fiecare prim cuvânt al fiecărei dimineți.

Minune e fiecare zi luată fărâmă cu fărâmă

fără o grabă spre altundeva

fără planuri mărețe de a clădi un viitor pentru copiii noștri sau pentru noi.

A sta și a asculta respirația copiilor sau a privi ochii soțului în timp ce sirienii devin un pericol pentru țara noastră e un război câștigat. Am câștigat clipa!

Tot ce avem este acest ACUM și AICI.

Știți de ce încă vă mai scriu?

Pentru că am venit lângă pruncul meu când m-a strigat și el a adormit din nou.

Acest ”mami” a împlinit scrierea mea de azi.

Dragii mei, să nu uitați că viața nu e un concurs: spre a avea case, mașini, haine, cosmetice, instrumente, copii mai mulți decât au cei din jur. Viața e unica noastră șansă de a câștiga Veșnicia în brațe de Dumnezeu având acest ACUM și AICI pe care trebuie să-l explorăm în adâncimea lui.

Fotografie realizată de Rafael (4 ani)

Ploaia s-a oprit.

Cântă un cor de păsări în pomii din curte.

Pe drum trece o mașină claxonând, poate în căutare de nuci.

Norii groși împuținează lumina, care mereu face eforturi nemăsurate ca să intre în camera de piatră prin cele trei ferestre mici.

Pruncul meu, întors cu fața spre mine, cu ambele mâini așezate sub obrazul stâng își mai zboară gândul printre vise, fiind liniștit că eu sunt aici…

Așa să stăm și noi: liniștiți.

Că Dumnezeu e în acest AICI și ACUM al nostru și nici un păr nu ne cade fără Voia LUI.

A Lui să fie toată cinstea, mărirea și slava!