Chipul tău

,,O inimă veselă înseninează fața…

O inimă veselă este un bun leac…”

(Proverbe)

IMG_9365(foto: Rafael – 2 ani)

Chipul tău de copil îmi alină întrebările mature

…iar ochii tăi, scântei de Cer, mă provoacă mereu la bucurie…IMG_9441

Gesturile tale, aparent necalculate, nasc în mine voioșie și nădejde.

De când se ridică genele spre frunte și până se așează din nou ființa ta respiră cu entuziasm minunea din fiecare clipă. Cred că până și în timpul nopții visele tale sunt ancorate în bucurie..râzi și atunci când dormi.

IMG_0225

Tu știi să te hrănești cu Lumina.

Lingura sufletului tău stă înfiptă în Cer și cu o naturalețe aproape neobservată savurezi din El.

Strălucirea ta, de om hrănit cu Liniște și Bucurie din Cer cade peste sufletul meu ca o găleată cu apă rece și mi-l trezește din amorțirea vieții banale, în care toate clipele sunt la fel.IMG_9481

Astfel, pe chipul meu se sculptează un răs larg și ochii primesc strălucire.

Lângă tine copil devin!

IMG_0192

6 gânduri despre „Chipul tău

  1. Draga Andreea,

    Sa va binecuvanteze Dumnezeu casa si familia.Si satul 🙂
    Cum faci tu de pare totul asa usor?
    Reciteam acum ceva timp acest articol al tau (https://andreeastanciu.wordpress.com/2015/10/12/drag-suflet-de-mama-mie-si-celorlalte-mame-care-trec-pe-aici/#more-4434) si asa dreptate iti dadeam, Si cu toate acestea mie mi se pare atat de greu. Extrem de greu. De multe ori simt nevoia sa plec singura la plimbare, astept nerabdatoare sa incep serviciul, gandindu-ma ca asa macar imi pot bea cafeaua calda. Ca am o ora pauza doar pentru minne. Vezi cat EGOISM? As vrea sa nu mai simt nevoia asta de a fi si singura, de a face lucruri ZILNIC SINGURA. Cum reusesti? Cum reusesti sa zambesti cand cel mic (al meu are 9 luni) se trezeste in loc sa te gadesti ca ai mai fi vrut o jumatate de ora de liniste? Cum reusesti sa te bucuri cand stii ca atata timp cat e treaza nu ai timp decat sa mergi la toaleta? Sa nu enumeri tot ce trebuie facut si nu apuci sau nu poti, etc.Si asta de la 8 dimineata pana la 7 seara cand vine tatal de la serviciu.
    Asa de mult l-am asteptat si m-am rugat pt el sa vina. Il iubesc pana la cer si inapoi si inca o data si cu toate acestea…zilnic numar saptamanile in calendar pana face anul sau pana incep serviciul.
    Cum faci tu, om frumos si drag, sa fie atat de usor? Atat de dumnezeiesc? Atat de plin de har? Cum arata o zi de a ta de dimineata pana seara? Cum arata o zi de-a ta cand era Rafael mic-mic? Vai, draga Andreea, atata nevoie am sa stiu. Oare ce nu simt/gandesc/fac bine?

    Apreciază

    1. Si tie sa-ti binecuvinteze Dumnezeu cuibul si toate sufletele din El! Să reverse din plin peste voi bucuria si sa sfinteasca universul vostru cum doar El știe și poate. 🙂
      Draga mea, m-a emotionat atât de tare ce mi-ai scris, mi-ai atins sufletul…M-ai provocat să mă întorc în trecut și să privesc atentă la prezent.

      Îți voi răspunde sincer, fără să ascund tainele acestui fel de a trăi și de a vedea viața…mai ales că tocmai m-am întors dintr-o vale de deznadejde și teamă în care am ajuns de bună voie acum câteva săptămâni. După ce vii din astfel de văi…în care ai ajuns de bună voie, dar din care ieși doar prin harul și mila lui Dumnezeu îți vine șă strigi tare tare..ca să știe toti ce Bun e Dumnezeu.
      Modul acesta de a trăi, acest exercițiu de mulțumire și bucurie e semnul recunoștinței pentru bunătatea fără margini a Creatorului nostru. Nu e prin puterea mea. E un exercițiu de a abandona totul în Mâna Lui, în a face un pas mic în împlinirea Voii Lui și apoi El face zeci de mii de pași în ajutorul meu …

      Nu trebuie să te învinovățești pentru timpul de care ai nevoie ca să te încarci. Și eu am nevoie de acest timp pentru că altfel m-aș risipi fără compustibil, mi s-ar termina resursele și nu aș putea să fiu decât ce sunt eu fără El: o ființă egoistă și plină de răutate, un vulcan de mânie, un bulgăre de noroi aruncat în ochii celor ce au nevoie de mine… Dacă nu reușesc să mă trezesc dimineața cu cel puțin o oră înaintea lui Rafael, ziua aceea e aproape sigur ratată pe aproape toate planurile. Am nevoie să mă trezesc ca să mă umplu cu Dumnezeu, cu voia Lui și cu puterea Lui. Dacă nu fac asta, mă rătăcesc peste zi și seara mă apasă povara păcatelor mele. Și daca asta se întâmplă mai multe zile sau săptămâni la rând atunci nu mai pot să dau nimic bun, nimănui (nici în casa mea, nici vecinilor, nici în spațiul virtual). Ca o mică paranteză ..:)…dacă trec zile multe și nu mai înflorește nimic pe aici ar fi nespus de binevenită o rugăciune pentru mine. 🙂
      Da și tot din nevoia de a mă încărca de undeva (mai ales acum iarna când stau mult în casă cu Rafael) merg o zi pe sapptămână la oraș și mă întâlnesc cu câteva prietene foarte apropiate (vorbim, măncăm, râdem, ne rugăm, citim). Uneori ne luăm timp doar eu cu soțul meu ca să ne zidim relația.

      Așa că, eu îți recomand să ai timp singură, ca să te umplii, să ai ce să dai…să dai autentic, viu, cu putere.:)
      Dacă mă trezesc înaintea lui și mă umplu abia aștept să se trezească ca să împart cu el cele ce le-am primit de Sus: bucuria, pacea, entuziasmul, cuvintele. Dacă nu fac asta mă tem de momentul în care se va trezi…
      Pruncul tău e mic și te solicită mai mult. Iarna poate părea lungă și grea pentru tine, pentru că ești solicitată foarte mult și fizic. La noi a trecut acea etapă, dar m-am pomenit uneori dezarmată în fața acestei etape care poate părea mai ușoară din unele puncte de vedere, dar mai grea din altele. Acum Rafael e plin de întrebări, plin de frământări. De sute de ori pe zi mă aud strigată: mami… Întrebările lui sunt adesea grele și raționamentele lui depășesc raționamentele mele.

      Și eu obosesc uneori, aș lua o pauză….de la meseria asta de mamă, aș pleca pe dealuri ca să nu mă mai strige nimeni…:) Numai că sunt sigură ca pe dealuri aș auzi în suflet cum mă strigă, cum are nevoie de mine, mi-ar spune nevăzutul că pruncul meu nu s-a dezlipit încă, că încă mai are nevoie de lecții de zbor și aș fugi înapoi…repede repede…

      De când era foarte mic mi-am pus ca scop să cresc nu numai un copil ci și o relație profundă cu el și un lucru de care te pot asigura e următorul: ceea ce azi trăiesc impreună cu el e rodul fiecărui timp, a fiecărui an, e un cumul. Lucurile frumoase cer sacrificii, lucrurile cu ecou cer efort și multă renunțare.

      Așa că…acest ușor e de fapt uneori un mare greu, un mare hop de care am trecut și care mi-a dat avânt.

      Un lucru esențial e să ai un scop atunci când crești un copil, pentru ca să știi care e ținta și să regăsești drumul când te pierzi.
      Scopul cel mai mare e să îi arăt bunătatea lui Dumnezeu, să îl fac conștient de existența Lui…cu nădejdea că își va dori să Îl urmeze, cu nădejdea că se va lepăda de sine, își va lua crucea, și va urma Mântuitorul…
      Copilul meu e un ucenic. Toți copii sunt ucenici și vor urma pe cineva. Când știu că o fărâmă de veșnicie e pe urmele mele nu mai pot trăi oricum… E o fărâmă născută din iubirea mea și a lui Daniel, un rod fără sfârșit… și tot exercițiul de trăi frumos e un semn de recunoștiință pentru Creatorul care ne-a înveșnicit iubirea printr-un rod.

      O zi din viața noastră? 🙂
      Daniel merge la muncă dimineața. După ce pleacă el încerc să mă trezesc ca să îmi încarc sufletul cu Dumnezeu. Dacă nu am grijă de asta am ratat ziua.
      După aceea mă ridic și fac focul (dacă nu l-a făcut Daniel înainte de a pleca) și aștept să se trezească Rafael. După căteva minute de la trezire mă chema lângă el și ne dăruim porția de iubire unul altuia. Apoi se ridică și merge afară la pișu și după ce se întoarce înviorat de frigul de afară se joacă, desenează, creează, scrie (asta în zilele bune.) In unele zile mă cheamă să mă joc cu el și nu pot să fac nici un pas parcă pentru că are nevoie de mine. Atunci cu siguranță rezervorul lui nu a fost umplut și ziua e mai grea cănd se întâmplă așa. Toate rezervoarele trebuiesc alimentate :). Și al meu, și al tău, și al copiilor noștri…
      Pe la amiază vin copiii de la grădiniță sau școală și încep să ne bată în geam…vin la joacă sau Rafael merge pe la ei. Încerc să îl implic pe Raael și în treburile casei, dar are mult timp de joacă și de explorat universul. Mâncâm la amiază (uneori avem oasepeți și atunci Rafael se bucură mai tare de timpul petrecut la masă.) și pe la ora 15 vine Daniel….
      Acum, Rafael e pe drum cu un prieten și eu îți scriu ție.;) Când el e implicat în ceva atunci pot să scriu pe blog, să fac albume, să am timp pt pasiunile mele. Sunt zile în care are nevvoie multă de mine, sunt zile în care are mai puțin…
      Seara petrecm timp împreună, îi citim povești, ne rugăm, povestim, ne privim…:)
      Vara totul capătă o altă formă pentru că suntem afară de la răsărit până la apus și atunci abia simt că am copil. :))
      Mă voi ruga pentru tine! Sunt sigură că Dumnezeu are răspunsuri pt cei care caută și tot el are toate resursele pentru tine. Mă rog să le reverse peste inima ta de mamă și să înflorești, tu și tot cuibul tău…
      Sus!Sus s-avem inimile….
      Te îmbrățișez tare tare!!
      Să-mi mai scrii ca să știu de tine 🙂

      Apreciază

  2. Draga si frumoasa Andree,

    Iti multumesc din suflet pentru raspuns. Iti multumesc din suflet pentru rugaciune-am atata nevoie de ea. Eu ma aflu acum in vai adanci, intunecoase, incalcite din care tot incerc sa scap si nu prea imi iese.
    Momentul meu preferat este noaptea tarziu (de obicei e undeva la miezul noptii) cand inchid luminile, dau la o parte perdelele de la geam si ma asez cu ochii la cer la vorba cu Dumnezeu. E drept. De cele mai multe ori cer (si uit sa multumesc). Cer in special pentru el, pentru micul meu mic. Am citit candva pe blogul Cristelei Georgescu ca genunchiul mamei pus in rugaciune ar valora mult in fata lui Dumnezeu. Ma rog mereu si mereu sa ma ajute Tatal meu sa imi cresc copilul frumos, cu blandete, cu rabdare, cu credinta, cu valori si cu respect. Imi este mereu frica. Frica sa nu esuez, sa nu dau gres. Pentru ca eu cred ca noi ne alegem parintii. Eu cred ca cei mici nu ne apartin. Ei ne sunt incredintati prin marea marinimie si bunatate a lui Dumnezeu. Ei ne aleg si Dumnezeu ingaduie. Cum sa dau gres in fata Lui? Cum sa „stric” minunea pe care EL mi-a dat-o? De multe ori ma intreb cum de a acceptat sa imi dea in grija asa minune? Mie!O nevrednica! O egoista, o comoda, o fricoasa si lista poate continua. Cum? Cand eu la prima febra am crezut ca lesin de panica si in loc sa il ajut, probabil l-am agitat si mai tare.
    Stiu ca tot ce este frumos se face cu truda multa. Stiu cat de bine te simti ori de cate ori te invingi. Doar ca uneori dureaza. Si drumul e lung si obositor. Inainte sa se nasca micutul meu, imi doream mult sa nu ma mai intorc la munca. Sa gasesc sa fac ceva de acasa sau sa accept bani mai putini si sa lucrez mai putin pentru a sta cu el mai mult. Scopul meu era sa ii ofer o copilarie ca in povestile de demult, sa ii asigur o baza sanatoasa ca sa aiba aripi puternice sa zboare cand ii va veni timpul.
    Si m-a intristat infiorator de tare sa constat ca, dupa nici un an de bebelusie, eu imi doresc sa ma intorc la serviciu. La acel serviciu care ma va rapi 10 ore pe zi copilului meu. El va ramane cu bunica (ea il iubeste extrem de mult)…dar eu ma voi pierde. Stiu asta. O simt. Si nu vreau sa ma pierd de copilul meu. Ma rog mereu sa reusesc sa gasesc un echilibru. Sa gasesc calea. Sa gasesc raspunsul. Eu visam ca voi face impreuna cu copilul meu bicuiti, ca vom bea lapte cu scortisoara, ca ne vom minuna in parc de frunze, proumbei si fluturi, ca vom face teatru de papusi sau ca vom picta la doua perechi de maini. Si acum iata-ma numarand zile in calendar pana cand voi pleca la serviciu si simtindu-ma infiorator de vinovata. Eu, cea care l-a asteptat cu atata drag, care am pledat pentru el, care am promis in fata Lui ca il voi creste cat pot eu de frumos.
    Cumva stiu ca Dumnezeu mi l-a trimis pentru ca eu trebuie sa invat ceva de la el. Si trebuie sa ma biruiesc pe mine. Nu stiu inca ce anume. Si probabil ca lectiile se vor repeta pana voi reusi sa imi dau seama.
    De atatea ori intru si intru pe blogul tau sa ma linistesc, sa imi torn un pic de pace in suflet. De atatea ori vad cat de frumos ar trebui sa fie, cat de senin si de firesc si plin de har. Si asta ma motiveaza sa incerc si sa incerc, sa dau tot ce e mai bun din mine si, cand nu mai pot si cad, sa intreb. Cu disperare si cu speranta. Pentru ca atunci cand ne e f greu, cand ne simtim depasiti, avem impresia ca suntem singuri, ca numai noua ne e asa, ca e ceva in neregula cu noi, ca ceva nu facem bine. Si eu vreau sa invat. Sa fiu mai buna…Pentru copilul meu in principal si apoi si pentru toti ceilalti cu care vin in contact.
    Nu am crezut ca va fi atat de greu. Nu am crezut ca voi avea atat de multe momente in care totul mi se va parea mai mult greu decat frumos. Ca mi se va parea ca timpul a incremenit de ani si ani si ca nu mai trece. Tot incerc sa invat de ma bucur de fiecare zi…si ohoooo cate motive as avea pentru asta (numai faptul ca momentan suntem sanatosi) si ma trezesc la sfarsitul zile facand calculul zilelor iar si iar.
    Ma voi ruga pentru voi! Sa va fie sufletele si casa pline de tihna si lumina.

    PS Zilele astea am dat peste o carte f frumoasa „Povesti pentru copii, de spus celor mari”. Sunt atat de frumoase, de simple, de adanci si de pline de pilde. Ti-o recomand. Pt tine, pentru Rafael.

    Apreciază

    1. Multumesc pentru recomandare! Voi cauta sa comand si eu cartea pentru ca daca mi-ai recomandat-o acum, inseamna ca Dumnezeu vrea sa ma invete ceva din ea. 🙂
      Iti recomand si eu un exercitiu pe care l-am inceput si eu. 🙂 Timp de o saptamana trezeste-te inaintea pruncului tau si citeste cateva randuri din Biblie (Pslami, proverbe, ce simti tu). Apoi inalta rugaciunea ta si incearca sa te bucuri de clipele zilei, sa le sorbi, sa le analizezi. Daca ai un aparat de fotografiat sau un telefon, fotografiaza farame din inceputul zilei si scrie despre lucrurile pe care Ti le spune Dumnezeu, despre ceea ce te bucura…Pentru o saptamana 🙂 Sunt sigura ca vei avea cateva revelatii esentiale despre viata ta si ce ceea ce vrea Dumnezeu sa se intample cu ea….
      De vei simti, scrie-mi si mie sa stiu cum a fost. Eu voi posta pe blogul meu acest exercitiu pe care il traiesc timp de o saptamana cu nadejdea ca va imbogati. 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s