Decorarea inimii mele (restanță)

Mulțumesc tuturor celor care m-au așteptat să vin cu gândurile aici. Am întârziat pentru că a fost nevoie de încheierea șantierului ca să pot începe decorarea inimii.

Și pe când am crezut că pot decora o Șoaptă blândă mi-a încorsetat voia: încă nu…încă nu e vremea. Pe ritmul șuvoiului de lacrimi mi-a dărâmat încă un perete, a săpat în locuri căptușite. Eu credeam că mă va frânge. Șoapta m-a asigurat că va fi mult mai bine, că va pansa rana și va umple golul cu Prezența Sa. Eu aș fi vrut să lase loc și voii mele, dar de data aceasta a rostit un NU categoric. Am înțeles că voia mea nu lasă loc Planului și am continuat să înghit lacrimi. Doar atât am știut.

Iată că nu mai e post, dar poate fi totuși o continuare a celor începute, a celor sădite. Sărbătoarea ne poate prăbuși sau ne poate încorona viața…Atunci când ne oprim în ea ca să onorăm Creatorul, ca să ne bucurăm pentru tot ce am construit în noi de dragul Lui, atunci când nu batjocorim truda, atunci rămânem bucuroși și deprimarea nu găsește loc să poposească în noi. Dar când doar ne umplem stomacul, când ne îmbuibăm mintea cu lucruri nefolositoare…atunci devenim goi…goi.

Am decis să închei activitatea mea pe Facebook pentru o vreme mai lungă. Printre rânduri veți mai găsi ce m-a mânat spre asta… Dar vreau să pun ca înlocuitor un exercițiu început în post: de a scrie săptămânal un articol… pentru a-L onora pe Dumnezeu, pentru a da slavă Aceluia ce a risipit frumusețe în jurul meu, pentru a păstra ochii și inima larg deschise…tocmai acum când sunt obosită, ocupată, solicitată. Pentru că nu e altă cale de a deveni mulțumit decât aceea a exersării…să pot spune din nou:

“căci m-am deprins sa fiu mulțumit cu starea în care ma găsesc.”

Inima e plămădită din nevăzut și singurul decor care i se potrivește sunt Cuvintele lui Dumnezeu. Când acestea lipsesc, orice i-ai adăuga ei o transformă în kitsch pentru că inima e frumoasă când e împodobită cu El, când e tot mai plină de El, când fiecare părticică e atinsă de voia Lui.

Orice inimă e însetată după Sens. Vai cât de greu îi poate fi inimii când nu se hrănește cu Dumnezeu. Vai cât de obosită e orice inimă care nu bea CER zi de zi!

Pe pământ sunt multe inimi prăbușite. Dacă din întâmplare îți iese una în cale, dacă cumva inima ta e așa, atunci să știi că doar Dumnezeu o poate ridica, o poate sătura, o poate decora.

De când Efraim a apărut în viața mea, inima mea are nevoie de mult mai multă hrană. Adesea m-am pomenit cu ea stoarsă: de puteri, de bucurie, de sens. Gândurile adunate de pretutindeni s-au strâns în mintea mea și au coborât spre inimă spunându-i:

„cu fiecare ființă veșnică ce apare în viața ta e nevoie de resurse în plus pentru a păstra bucuria!”

Am văzut cum ei, copiii, aduc multă bucurie, dar totodată secătuiesc ființa de puteri. Ei nu trebuie să devină Sursa bucuriei mele. Ei sunt o revărsare puternică de Cer în viața mea, dar dacă îi folosesc ca și combustibil pentru inima mea mă pomenesc plină de teamă și disperare atunci când ei nu mai sunt în preajmă, atunci când ei nu sunt exact cum am eu nevoie să fie.

Fiecare zi pe care o irosesc departe de Cuvintele Lui poate deveni treaptă a recăderii mele. N-am nici o șansă să reușesc fără El…

 „Eu, Domnul, cercetez inima şi cerc rărunchii,

ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.”

(Biblia)

În acest loc retras inima mea e mult cercetată și rărunchii mei mult cercați. Miezul ființei mele e parcă neîncetat vizitat de întrebările Lui: crezi că aceasta este Voia Mea? crezi că acestea sunt căile plăcute mie?

Fiecare pas înoroiat îmi încarcă retina. Mă eliberez de el când stau cu inima așternută la poala Milei Lui și primesc iertare. Pășim greu când avem noroi pe tălpi de inimă. E ca și atunci când ai noroi mult pe bocanci, când ți se lipesc picioarele și mersul aproape imposibil îți umbrește bucuria traseului.

Chiar dacă ochii celorlalți îi călăuzim spre alt loc, noi știm ce greu pășim. De noi nu putem ascunde…că suntem plini de noroi pe tălpile inimii.

dar ce bine că

„bunătățile Domnului nu s-au sfârșit și îndurările Lui nu sunt la capăt”!

ce bine că ele în fiecare dimineață se înnoiesc…pentru orice inimă grea care caută decorarea.

„Ochiul care se desfată’n frumusețe veselește inima” (Biblia)

Doamne trimite mila ta spre noi!

Călăuzește-ne clipă de clipă…