Excursie, un timp să îmi aud gândul…

Nori groși, liniște în odaia de sus, unde suntem cazați. Anastasia doarme și eu stau și mă gândesc la ziua de ieri.


Imi amintesc cum stând la intersecția dintre două universuri am avut timp să meditez la locul din care am venit, la mocirla în care m-am scăldat în tineretile mele, la deșertăciunea cu care mă adăpam si la tot golul ce se întindea împrejurul meu.


Prin geamurile mașinii m-a izbit o realitate de care acum mă feresc, pentru ca ea nu mai are capacitatea să mă sature cu adevărat. Un grup de tineri, înconjurați de un ritm ademenitor pe care îl dicta o boxă, au venit la munte…ca să se distreze. În amintire revine gustul distractiei de acest fel, celule poartă amintirea nopților nedormite, a discuțiilor fara sens, a prostelii cu conștiința adormita, a trezirii cu pleoapele goale și cu inima flamandă după sens.


Vis a vis, într-o ogradă cu garduri transparente, Ionuț trasează linii cu o creangă…pe o fâsie de lut umed. Fac pași spre el, purtată de dragostea pentru oameni. Încep să îl întreb. Intrebarile devin din ce in ce mai adânci, atât cât permite un dialog cu un băiat de 11 ani, ce până mainainte era un strain.

Îl privesc în ochi, ca sa fac potecă spre inima lui. Printre cuvinte se strecoară realitatea vieții lui. E orfan de tată. Mama lui l-a părăsit. Îl creste o mătușă…bătrână și bolnavă.


Adie vânt de munte. 2 sperietori de ciori se mișcă la capătul grădinii dintre munți.


Mai tarziu îl găsesc pe Ionuț jucând fotbal cu Bombonel, câinele și prietenul lui. Îl privesc minute multe. Anastasia e absorbită de jocul lor și adoarme ușor, fără efort.


Realizez încă o dată că iubesc oamenii mai mult decât locurile,că pentru mine a găsi un loc frumos e echivalent cu întâlnirea cu o inima de om, cu un univers  ascuns care așteaptă să fie descoperit și mai apoi cucerit cu dragostea Dumnezeului meu.
Ionuț a colorat cu sens excursia mea, timpul meu, ochii mei.


Plouă. Prin geamul ușii văd casa lui, găinile și antena parabolică…prin care lumea patrunde în casa lor, de la munte.
În Ionuț e oglindit chipul Creatorului meu…si peticul de lume pe care el invață un  câine să joace fotbal e imprimat cu viață și e unic în lume chiar dacă nu scrie de el în nici un ghid turistic..si acesta nu e lucru mic.


Câteodată e mai greu să călătorim de la inima noastră spre inima celui de lângă noi decât de pe un continent pe altul.

2 gânduri despre „Excursie, un timp să îmi aud gândul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s