Să căutăm pacea inimii – Săptămâna 2 (Postul Crăciunului)

Zi de Noiembrie.

E a doua săpămână din Postul Crăciunului.

Pe masa din mijlocul casei arde o lumânare.

…

Afară plouă. Picurii care se lovesc de acoperişul terasei imi amintesc de căldura casei mele, de locul in care mă aflu. Surprinzator! Să fii undeva și să uiţi ce binecuvântat ești… să fie nevoie de o ploaie rece ca să vezi și să simţi cele pe care ai început să le ignori.

…

…

…

…

Am terminat de puțină vreme de spălat vasele care stăteau grămadă in chiuvetă. Am împăturat hainele scoase din uscător şi cred că toate sunt bune acum, pregătite să intâmpine noaptea care va urma. 

Dar oare inima mea cum e? Noaptea trecută a tresărit de câteva ori in timpul somnului. S-au deschis și ochii in tresărirea ei și intregul trup s-a deșteptat ca în miez de zi. Păcatele…păcatele mele au adus nelinişte. Toate acelea pe care nu le-am mărturisit și pentru care nu am plâns.

Inima poartă ca povară toate clipele în care nu am iubit cu dragostea lui Hristos. Și o arde tare lumea care se cuibărește prin cămările ei luând din harul prezenței Lui. Colinde, aceleași colinde…

…

…

…

…

Unul dintre copii mei îmi cere ceva dulce. Insistă să fac clătite,din acelea de post, fără ouă. Eu aș vrea să stau singură ca să mă tămăduiscă Dumnezeu, să-i redea inimii mele PACEA, să o pună pe calea Lui cea bună.

…

Intunericul se sprijină de ferestre. Printre glasurile copiilor mei se strecoară un fir din Liniștea Cerului. Eu  am ochii umezi. Mă doare fiecare dezlipire, mă dor rătăcirile gândurilor mele și faptul că umblu adesea imbrăcată in firea mea pământească in loc să mă imbrac cu Hristos…aici în casa mea. 

…

Ah! Clătitele de post se coc greu și se lipesc adesea de tigaie. Nu mă simt pregătită de această aventură. Mai degrabă aș face o tavă cu foietaje și  un ceai de piersici. In decorul acesta să citim o carte si să ne amintim cu toţii că suntem în mâna Domnului.

„Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru,

un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.”

(Biblia)