Fereastră spre inima de mamă (1)

Privesc un chip, e chipul fiicei mele.
A adormit lângă mine. Ochii și inima mi se unesc lângă alcătuirea ei.
Sub genele ei crește un întreg univers.

E ea, Anastasia.

Dintre toate fetele din lumea aceasta, ea e cea care mi-a fost incredințată mie.
Scap 2 lacrimi și pe celelalte le las să mă inunde pe dinăuntru.

Citește în continuare „Fereastră spre inima de mamă (1)”

O altă fereastră spre viața la țară…

E al 8 -lea an aici… Sunt sute de zile adunate, mii și mii de clipe, grămezi de emoții, cutii și saci mutați din casă în casă, pierderi, câștiguri, vise făcute cenușă, anotimpuri interioare. Toate aici, în acest loc pe care Dumnezeu l-a rânduit ca să ne lucreze.

Pare un sat și pe de o parte e un sat, dar înainte de a fi sat e un atelier al Celui PreaÎnalt, în care suntem lucrați, modelați, adânc sculptați prin dureri și văi, suntem trecuți prin cuptor, slefuiți…pentru o destinație ce nu aparține timpului și putrezirii.

Aici, pe un petic mic de pământ, într-un peisaj trecător, lutul nostru a primit șansa să lucreze mântuirea sufletului, a nevăzutului ce suntem…

Citește în continuare „O altă fereastră spre viața la țară…”

Scurte rânduri…despre liniște și liniștire

Omul n-a știut că cele în care își investește puterea vor fi și cele care îi vor sufoca ființa.

Pentru că toată aglomerarea de zgomote și beton îi înabușă vederea…

N-a știut că îndepărtarea de pomi, de râuri, de drumuri, de pământ, îi va țese în inimă împietrirea. Și omul deși are în adânc un dor după cele pe care le-a lăsat nu mai gasește locul de ieșire, poteca către locuri de odihnă. Si se învârte amețit printr-un amestec de stimuli…căutându-se pe el, cel pierdut.

Urechile lui înfundate cu sunete fără viață și ochii astupați cu peisaje artificiale îl mint continuu și îi nasc pofte noi…de lume.

Citește în continuare „Scurte rânduri…despre liniște și liniștire”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: