Seară de decembrie.
Azi am fost pe frontul nevăzut, am purtat bătălii grele. Acestea m-au ostenit.
Săgeţi arzătoare au venit una după alta, ore în șir…spre mine.
Am simțit usturime în mijlocul gândurilor mele.
Am avut o armă cu care am luptat impotriva lor: rugăciunea.
…
„Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine.”
Fetiţa cea mică a adormit de puţină vreme cu ursuleţul cel alb in braţe. Eu stau lângă respiraţia fetelor și imi fac inima litere. De o vreme incoace Dumnezeu își cerne locul care I se cuvine. Fiecare încercare de-a primi idoli pe tronul Lui se lasă cu o scuturare a fiinţei mele și mai apoi cu o durere puternică …cu un gol existenţial care urlă să fie umplut.
…
Cu toate că am înţeles de zeci de ori că doar Dumnezeu poate pătrunde în toate cămările acestui gol, mă surprind aducând la poarta lui tot felul de forme ce promit implinirea: ambiţii, planuri, oameni, lucruri, teorii. Le îndes în mine ca un uituc … și deodată imi sunt luate.
Dumnezeu mă vrea cu gelozie pentru El. Ah! Cât rău imi face pofta de lume.
…
Cu o seară in urmă mă plimbam cu omul meu și cu toti copiii prin sat. Ne insoteau cei doi câini și o pisică. Frigul care ne inconjura mi-a deschis simţurile mai tare. Simţeam greutatea realității…
La magazinul din sat, un unchi ( cum ii place lui sa-si spuna) ne-a oprit să ne cumpere bunătăţi. Inima i se suise în ochi. Îi străluceau… Prin acest om Dumnezeu a vărsat dragoste în noi. Ne-am simțit îngrijiți. Când am plecat l-am binecuvântat.
„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.
Căci tot ce este în lume
– pofta firii, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii –
nu este de la Tatăl, ci este din lume.
Iar lumea şi pofta ei trec, însă cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.”
(Biblia)
Andreea Stanciu 
Lasă un comentariu