…lectia zilelor cu nori…

Distinsa doamna,

mi-e dor de dumneavoastra…

……………………………………………………….

Va marturisesc ca nu cunosc numele ei..Cateodata noi nu cunoastem numele prietenilor nostri.  Acesta e o eticheta de recunoastere. Nu e mereu nevoie de ea, in recunoasterea prietenilor.

Ma voi adresa ei cu „pretioasa fiinta”.

Locuieste intr-un spital. Nu va mai pleca de acolo niciodata. Doar printr-o minune de sus.

Deobicei o gaseam sub patura, in patul ei. Nu ii stiam chipul si nici vocea.

Intr-o zi, am mers la patul ei. Am aflat povestea ei. E singura…singura intr-o lume atat de mare. Nu mai are pe nimeni. Prietenii ei sunt niste straini, care o hranesc si au grija de trupul si mintea ei.  Strainii pot face asta fara sa se gandeasca la suflet.

Spune ca a fost medic. A trait frumos. A avut un sot..candva…

Azi nu mai are nimic. Singura avere e un pat de spital, pe care din cand in cand il schimba cu un pat din alt salon.

M-a miscat pana la lacrimi frumusetea ei. Ochii ei, par niste fantani adanci, in care Cerul se oglindeste neintrerupt.

Ah! ce dor m-a cuprins….

Din cauza multor griji pamantesti nu am trecut de multa vreme pe acolo. Doamne, mi-e teama ca atunci, cand ma voi misca din confortul meu, nu o voi mai gasi…

Pretioasa fiinta vorbeste ingrijit, atent, melodios. Ea primeste destul de greu daruri…Intr-o zi i-am desenat ceva si i-am dus in salon. A fost un dar pe care l-a primit…

Ii era greu sa coboare pana la masa. Uneori din cauze fizice, alteori din cauza starilor psihice si sufletesti.

Pretioasa fiinta e deseori singura. Unde suntem noi? Unde suntem, cand ceilalti tanjesc dupa cineva?

Am trait multe frustrari, multe neputinte. Ma durea ca nu pot sa ajung la fiecare, sa ofer o mangaiere…Sunt prea multi oameni singuri. Eu sunt doar una.  Nu pot…nu pot face totul…

Cateodata, nu fac nimic.

Unde suntem noi?  Unde suntem noi..cei ce umplem duminica bisericile? Ne inghesuim la cozile averilor, ne indeletnicim cu cele pamantesti…Spitalele sunt goale de noi, inchisorile sunt goale de noi, strazile sunt goale de noi atunci cand trebuie sa daruim unui cersetor. Atunci gasim mereu scuze, pentru a nu da, pentru a strange pentru noi comori pamantesti. Stiti ce facem noi, cei ce umplem bisericile?  Golim pamantul de iubire, de renuntare, de jertfa, de slujire.  Unde am fost, noi…cand El a fost flamand, gol, in temnita..unde am fost cand El a batut la usa? Ne strangeam comori..comori pe pamant, unde molile si rugina le rod…si unde hotii le fura…

Duminica ne facem prezenta la biserica.

„Da, Doamne, am fost prezenta duminica la biserica! M-ai vazut cum cantam, cum ascultam, cum ma rugam si iti promiteam ca ma schimb..”

„Dar luni..marti, miercuri..joi..vineri si sambata..unde erai?”

„M-ai vazut…Tu stii unde eram…Pe ceilalti ii pot pacali..Tu stii…Castigam bani, multi bani…Ca sa mai ridic o casa pe langa cea pe care o am, ca sa plec in croaziera, ca sa imi cumpar masina aceea stralucitoare, ca sa cumpar haine cu care sa dau gata fiintele de langa mine..ca sa adun, sa adun..sa adun Doamne…”

„Stii ca in cer nu ai strans comori?”

„Stiu …dar uneori uit ca locul meu vesnic e altul..si adun..si adun..si astfel risipesc..”

„Tu spui ca faci voia MEA….”

„DA! asta spun si asta cred..”

„Daca iti cer sa dai tot ce ai si sa Ma urmezi..poti face asta?”

„Tot ce am?..La ce Te referi?

„La reputatia ta..la bluza ta cumparata prin sudoarea fruntii…la locul de munca…la timpul petrecut in a te sluji pe tine pentru a sluji pe altii…si la toate cele de felul acesta..”

„…nu cred ca pot face asta..”

„Dar tu pretinzi ca Ma urmezi si ma slujesti..si faci ce iti cer…..”

Da, Tata, de multe ori pretind asta…

Pretioasa fiinta mi-a fost lectie si avant pentru o mana intinsa si dezlipita de buzunarul in care stau argintii…

Dar uit si cad…si ratacesc prea mult…

Doamne, schimba-ma pe mine! si invata-ma sa iti slujesc Tie…