„Lucrul cel mai pretios ramane nevazut…”- Micul Print
Prietenii mei coloreaza viata mea in culori deschise.
Pentru mine, ei nu au seaman in lume…
Sunt atat de unici! uneori ma intreb ce ne uneste..?
Suntem diferiti …si totusi apartinem aceleiasi Minti.
Lut framantat.
Lut personalizat.
Lut modelat.
Lut iubit.
Lut viu.
Lut …ce are imensa trimitere de a ajuta sufletul la dobandirea vesniciei…
Prietenii mei isi ofera palma, ca si loc al scurgerii de lacrimi..
Prietenii mei stiu sa rada, sa planga, sa suspine, sa daruiasca, sa primeasca, sa vina, sa asculte, sa vorbeasca, sa imbratiseze…
Prietenii mei stiu sa ma ascunda in ei, cand eu le cer asta.
Prietenii mei stiu sa se catare in copaci…sa alunece pe topogan, sa manace popcorn, sa alerge…
Prietenii mei stiu sa isi impleteasca parul, sa ma caute cand au nevoie..fara sa le fie teama ca voi inchide usa in nasul lor…
Prietenii mei nu se tem….si nu se supara, astfel incat sa plece de langa mine. Prietenii mei sunt acei care mi-au ramas alaturi si imi ofera inima lor..chiar daca eu m-am schimbat, chiar daca eu nu mai am ideeile lor, chiar daca eu nu mai imbratisez pasiunile lor…Prietenii mei sunt acei care, desi am cazut, au venit si au intins mana lor catre mine. Recunosc, ca de multe ori am respins mana lor…Prietenii mei, sunt acei care au ramas si au inteles si au crezut, ca ma voi ridica. Prietenii adevarati nu pleaca atunci cand cazi…Prietenii adevarti nu te parasesc atunci cand nu mai dai totul pentru ei..Prietenii adevarati se multumesc cu mult sau putin…
Am multi prieteni dragi. Nu am cu toti fotografii. Unii sunt departe..Nu i-am vazut de cativa ani..Altii traiesc in institutii (si nu am avut voie sa ii fotografiez)…
Va marturisesc…ca mi-e dor de ei….Mi-ar placea sa ii pot vedea mai des…Dar…inteleg…Nu e posibil intotdeauna. Eu ii pastrez ca prieteni si ma daruiesc lor ca prietena…si daca peste ani ii voi gasi din nou, as vrea sa continuam povestea, de acolo, de unde am lasat-o…fara reprosuri, invinovatiri, gelozii…
Unii dintre prietenii mei, au plecat Acasa. Pe acestia ii voi revedea in Casa Tatalui Nostru..si vom continua povestea, de acolo, de unde am lasat-o..si nimeni nu va mai pleca…
Buna Andrea.
Ieri am gasit acest site si m-am uitat si in arhive si inca ma mai uit la postarile tale. Acum imi dau seama ca stam aproape dar eu nu te cunosc. In schimb cunosc pe toti copii fotografiati. Ii vad aproape zilnic.
ApreciazăApreciază
:)…e mica lumea …extrem de mica…si noi locuim in dambul rotund…
nu cred ca stam f aproape de acei copii. i-am fotografiat intr-o zi in care au fost in parcul de langa noi
ApreciazăApreciază
Am inteles. 🙂 Multumesc mult de raspuns.
ApreciazăApreciază