..m-am intors cu putere pentru vise noi.
Sunt vise din acelea ce cresc pe frunze ruginite si se coc sub primii stropi de ploaie tomnatica.
Nu se masoara in timp.
Sunt vise ce viseaza la visele norilor. Deasupra lor se intinde doar inima lui Dumnezeu…nimic altceva.
Nu mai e loc de teama. Am zburat!
Am stat in bratele Soarelui si nu m-am facut cenusa.
O liniste ma cuprinde incet, aproape pe nesimtite.
Doamne! iti multumesc.
Da, Doamne! iti multumesc!….
Andreea Stanciu 
Lasă un răspuns