Cand pasii mei imi par esecuri

Sunt zile in care fiecare respiratie, fiecare pas, gest, privire imi par a fi esescuri. Aceste zile sunt deobicei finalizate prin lacrimi si suspin…

Noi, oamenii, avem multe vise atarnate pe fiecare perete al sufletului. Acestea ne dau de multe ori putere sa ne ridicam din asternut si sa pornim la drum, prin zi. Le-am cladit pe unele ani la rand.  Altele sunt inca in fasa. Fiecare are puterea lui.

Visele acestea respira din noi si noi din ele. Fara ele ne-am stinge, iar ele fara noi nu ar exista.

In sufletul meu (ca in orice suflet) stau asezate aceste puteri nevazute. Am vise inalte, scunde, realizabile, nerealizabile, mici, mari…de tot soiul. Toate am incercat si incerc sa le organizez astfel incat sa stea agatate de Visul cel mare. El are putere sa le sustina. Cand le asez in alta parte observ la scurta vreme ca au cazut, ca s-au risipit…ca nu mai sunt.

Doua din visele ce le-am agatat de Visul cel mare sunt:

~ visul de a fi o sotie plina de Dragoste

~ visul de a fi o mama plina de Dragoste…

Pentru a fi plina de dragoste e nevoie sa ma adap din Izvorul nesecat al dragostei…

Cred …totusi sunt sigura ca pasii acestia ce imi par esecuri sunt pasii ce au uitat sa mearga la Izvor.

Asa se face ca sunt ce nu as vrea sa fiu si raul sta cu putere lipit de mine. Ma surprind privind, vorbind, actionand lipsit de dragoste. Astept mult, daruiesc putin, nu jertfesc nimic din mine, pretind mult, sunt nemultumita cu oricat de mult as primi…. Si dintr-o data ma trezesc ca sunt sotia si mama golita de Dragoste, pastrand inca in mine visul maret de a fi plina de Dragoste…

Ce bine ca exista iertare! Ce bine ca sotul meu ma poate primi in brate si fiul meu imi poate saruta degetul mic cand ma caiesc de greselile mele.

Iar ranile adanci sapate de mine in ei…ma rog sa le vindece Cel ce are putere sa o faca.