Câteva gânduri despre viața la sat

IMG_5203

 

Acest articol e o culegere de lecții pe care le-am primit în șederea la sat.  Vor urma și alte lecții cu ajutorul Domnului.

Pentru că drumurile nu sunt asfaltate e mult noroi. Așa se explică că preșul de la ușă va fi în câteva zile mai murdar decât un preș nespalat timp de un an de la oraș.

Pereții și geamurile…si fiecare colț va fi îmbracat în pânze de paianjen. Așa că adesea m-am pomenit luând pânzele si peste noapte erau țesute la loc….cu harnicie. Paianjenii sunt mai harnici decât mine.

Cât despre praful din casă….e asemeni pânzelor.

Dacă e un sezon cald și scapi din greșeală mâncare pe jos dimineța vei găsi o cărare de furnici prin mijlocul camerei tale și vei vedea cu mirare cum mâncarea a dispărut.

Dacă e toamnă, casa va fi invadată de șoareci (de toate dimensiunile, culorile). E foarte important să ai o strategie bine pusă la cale pentru a scăpa de ei. (daca nu cumva vă plac f mult și vi-i doriți animale de casă). Noi în toamna aceasta am prins în jur de 60…:)

La sat nu există sonerii. Se poate întâmpla să te trezească dis-de-dimineață un vecin. Înainte de a avea ochii deschiși va fi în ușa ta.

Copiii de la sat sunt mereu murdari (oricât i-ai schimba sau spala). Ei se simt bine așa: cu lut pe mâini și haine, cu gem în jurul gurii, cu papuci plini de noroi…alergând de la rasărit până la apus. Cu toate strădaniile mele, Rafael, e mereu murdar… și coșul cu haine mudare e mereu plin.

La sat oamenii se salută. Nu e politicos să treci pe lângă cei din comunitatea ta și să nu dai un voios: Bună ziua! Acest lucru te transformă încet: din robotul unui sistem bolnav în OM și te dezgheață. Cum oamenii sunt rari pe drumuri vei aștepta cu nerăbdare să vezi pe cineva.

Trebuie să știi că oricâte metode de a îndepărta căpușele ai știi, dacă iubești iarba și verdele ei crud te vei arunca prin ea și vei risca… Cu adevărat:sunt multe goange, paianjeni, gâze și e nevoie să trăiești împreună cu ele. Nu le poți stârpi pe toate. Pe pereți vor fi uneori paianjeni uriași și prin pat vei găsi adesea greieri.

Viața aceasta presupune câteva riscuri. Ce e fascinant e metamorfozarea lor. Această izolare de blocuri, mașini, asfalt (nicicum de oameni) te zguduie. Ea devine profesorul adevăratei libertăți: în brațe de dealuri, iarbă, frunze, soare, cântec de păsări, vânt. Cred că sunt puternici cei ce rămân la oraș și luptă neîncetat cu zgomotul și alergarea si betonul…ca să se întâlnească cu Dumnezeu. Noi suntem lași… dar vă spun că eu personal nu pot ține pasul acolo și ritmul lui Dumnezeu nu-mi devine ritm. Mă fură lumea cu toate ale ei. Sunt slabă și îmi slujesc prea mult trupul si efemeritatea.

Satul mă ajută să mă întâlnesc cu mine, cu cei ai casei și mai presus de orice: cu Dumnezeu. Nu-mi lipsesc lucrurile de la oraș și m-am obișnuit să trăiesc cu mai puțin. Simplificarea vieții odihnește.

Privesc adesea fotografii cu casele prietenilor și mi se par frumoase, îngrijite, scumpe. Apoi întorc privirea spre casa noastră : simplă, vopsită cu var, cu butuci și rafturi improvizate, cu saltele urcate pe paleți, cu o sobă de cărămidă, cu noroi pe preș, cu geamuri mici și pereți nefinisați, cu ușa petecită. Pofta ajunge și la inima mea, dar îndată mă ajunge gândul lui Dumnezeu: nimic din cele strânse aici, sub soare, nu vor trece granița Cerului… comorile? unde îți strângi comorile?…merită să ne trudim pentru comori strânse aici? Așa …în liniște mă ajung șoaptele Creatorului meu. Și îmi amintesc că trebuie să caut Împărăția Lui și toate celelalte vin pe deasupra…că nu mai trebuie să poftesc din cele ce sunt ale aproapelui, că povestea mea e scrisă de Dumnezeu. Și El, doar El știe să scrie fiecare poveste literă cu literă cu cel mai frumos final. Dintr-o dată îmi pare că avem prea multe…și că e nevoie de puțin ca să fim fericiți.

Alegerea de a fi mulțumitori ne aparține.

„Pentru că nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.”

 

 

 

Un gând despre „Câteva gânduri despre viața la sat

  1. Va apreciez ca ati ales calea care pare, pentru cei mai multi, mai grea. Intr-adevar viata la sat e mai plina de culoare si frumos. Da, avem nevoie de putine ca fim fericiti, insa uneori n-avem indrazneala sa ne spunem ca-i destul ceea ce avem.

    Imi place ca traiti ceea ce spuneti si prin asta sunteti un exemplu al faptului ca se poate si altfel.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s