Despre un pârș care și-a făcut cuib în blenderul nostru

imagine preluată de pe http://www.cono.ro/wp-content/uploads/2008/05/parspc5.jpg

Era o zi de aprilie. În zilele de aprilie corcodușii vorbesc cu lumea prin flori…și iarba e verde.

În această lună, pe planeta noastră ies la lumină fire de ceapă și usturoi, frunze de mazăre și de salată, spanacul și florile de soare.

Ne ridicăm din așternuturi și explorăm grădina…din cele dintâi ore ale dimineții până la apus de lumină. Suntem liberi și uimiți:

de felul în care zboară fluturii albi

de zumzetul albinelor

de puterea cu care semințele mărunte aruncate în pâmânt ies la suprafață

de bufnița care cântă la margine de sat

de vântul bătrân care mângâie pomii

de pâpădiile care se deschid la soare

Într-o pauză de grădină și oxigen din belșug descopăr pe raftul de sus urme ale unui animal…la prima vedere șoarece. Hotărăsc să dezinfectez acel raft, să spal tot ce se află pe el. Împreună cu Cristina, o fată dragă, despre care îmi doresc mult să scriu mai pe larg, luăm tot de pe raft. Printre altele, acolo e și blenderul. Cristina observă în gaura prin care merge firul de curent spre motor multe coji de semințe. În mintea mea se croiește un scenariu al unui șoarece care s-a ascuns acolo, să mănânce. În scenariul meu nu se cunoștea modul în care au fost urcate atâtea semințe negre pe raft, timpul în care au fost aduse…și nici personajul principal (bănuiam că ar fi un șoarece mic și gri, imprevizibil). Un lucru care mă mira era faptul că nu am auzit nimic prin bucătărie…șoarecii sunt gălăgioși.

Am scos blenderul afară și am început să-l scutur. Coji după coji cădeau din el.

Dintr-o dată văd ceva roșcat ieșind. M-am speriat și am lăsat blenderul pe  jos. Din acea gaură a blenderului și-a scos capul și picioarele din față un animal asemănător cu șoarecul. Acesta era mult mai calm, mai leneș, mai frumos.

Cu toate acestea frica mea de șoareci m-a împins să duc blenderul la depărtare de casă și să îl aștept pe Daniel…să scoată cumva animalul de acolo.

Rafael și prietenii lui au stat de pază. Ca să vadă cum și dacă va ieși. I-au pus de mâncare la gura cuibului din blender …dar nimic.

După câteva ore a venit Daniel și a scuturat, a tot scuturat…până a văzut pârșul coborând din blender, pe cablul de alimentare. Spre deosebire de șoareci e mult mai lent. Daniel a reușit să-l prindă în mâini, copiii au alergat după el prin grădină…la apus de zi.

Așa se colorează câte o zi la sat: cu cuib de pârș în blender, cu greieri sub pernă, cu bufnițe pe acoperiș…