În vara aceasta am primit în dar un interviu.
De ce îl vad ca pe un dar? Pentru că am fost provocată să răspund unor întrebări …și ca să răspund am răscolit în mine. Mi-am amintit cine suntem și încotro mergem. Mi-am amintit cât de bogați suntem și ce mare avere am căștigat prin mutarea la sat: LINIȘTEA.
Lioara, un mare MULȚUMESC! 🙂
Vă las să citiți prima parte a interviului și vă reamintesc că ne dorim să fim primitori de oaspeți, să împărțim această mare Avere și cu alții…
De mana cu Vesnicia. (Foto: Be Light)
In lumea asta, in care oamenii cauta aproape cu disperare confortul material, emotional si spiritual, cand comoditatea si dragostea pentru material si lux fac regulile acestei lumi, eu nu credeam ca mai exista oameni precum Andreea si familia ei. Acum cativa ani, Andreea si ai ei au ales sa se mute departe de “lumea dezlantuita”, la sat, intr-o casuta veche, dar insufletita atat de frumos de omenie, bucurie, tinerete, credinta si multa, multa rabdare.
Te invit sa citesti mai jos prima parte a povestii Andreei si a oamenilor dragi ei. Si pentru ca Andreea il iubeste pe Dumenzeu, iubind astfel toti oamenii, cred ca povestea ei ne cauta si ne gaseste, macar un pic, pe fiecare dintre noi. Iar daca vrei sa iti linistesti mintea, sa iti luminezi inima si sa iti colorezi ziua, citeste-i blogul minunat, plin de cuvinte si fotografii de lumina. In mine se misca ceva, ori de cate ori…
Vezi articolul original 1.799 de cuvinte mai mult
Andreea Stanciu 
Minunat, draga Andreea.
Pe mine blogul tau ma vindeca. Am inca de luptat cu „demonii” mei si lumina pe care o gasesc in posturile tale ma ajuta sa raman dreapta si sa invat smerenia, bunatatea, simplitatea si mai ales dragostea fata de ceilalti.
Cand am inceput sa citesc „Deschide cerul cu lucrul marunt” a maicii Siluana, la tine m-am gandit.
Dumnezeu sa te binecuvanteze pentru toate darurile impartasite cu noi pe acest blog.
Sper din tot sufletul sa putem pleca si noi spre sat peste putini ani. Din pacate, pruncul meu se confrunta cu niste pb de sanatate (nici vaccinurile nu am putut sa i le facem si nici nu stiu daca sa i le mai facem sau nu, din cauza asta) si inca avem nevoie de spitale bune aici aproape. Ma rog la Dumnezeu sa ne indrume si pe noi spre decizii bune si sa ne aiba in paza sa. Dar visez. Si datorita tie, visul pare realizabil.
ApreciazăApreciază
Draga Lavinia, să știi că nu am îndraznit să îmi doresc ca blogul meu să fie un medicament pentru suflete obosite, împovărate, frânte, bolnave. Privind cuvintele tale….scrise aici…Îl rog pe Bunul Dumnezeu să-l facă medicament.
Când eram mai mică purtam mereu o pungă cu medicamente și creme la mine. Îmi doream mult să ajut oamenii să se vindece. Pe atunci atât știam. 🙂
Acum mă gândesc serios să mă rog pentru asta…să-mi fie blogul un medicament…pentru sufletele ce trec pe aici, să fie un pahar cu apă rece, să fie …
Să știi că și eu am ,,demonii,, mei cu care lupt și știu că lupta nu e ușoară. Uneori chiar putem simți că am fost învinse. Dar ce minune, ce nadejde, ce bucurie! Că Dumnezeu e cu noi și că toate luptele le putem câștiga cu El alături.
Nu am citit cartea. M-ai făcut tare curioasă.
Ce fel de probleme de sănătate are fiul tău? Să știi că eu nu am găsit un spital mai bun ca satul până acum. 🙂 Îți spun asta cu toată convingerea. Satul e spital pentru boli fizice, psihice și sufletești, o contopire de terapii sfinte…cu adevărat vindecătoare.
În ce județ locuiți și ce vârstă are fiul tău?
ApreciazăApreciază
Ce frumos stii tu sa spui lucrurilor pe nume. Si cata mangaiere aduci.Nu ai idee cata lumina, cata liniste si cata putere salasluieste in acest blog si ce balsam e pt cei incercati.
Minunea mea are 4 luni si de la nastere ne luptam cu pb de digestie. Din cauza stresului, am pierdut laptele si il hranesc cu lapte praf. Si ma simt infiorator de vinovata ca nu am putut sa ii ofer „naturalul”. Am umblat prin multi doctori si mereu eram trimisa acasa cu diagnostic de colici desi stiam, simteam ca nu poate fi doar asta. Dumnezeu m-a ajutat pana la urma si am dat peste un medic bun care a reusit cumva sa depisteze pb si sa il regleze cat de cat. Doua saptamani si jumatate a trebuit sa ii punem supozitor zi de zi (era extrem de balonat si pangea intr-una). Apoi are si reflux. Si ceva suflu suspect la inimioara si trebuie sa facem o ecografie cand va avea 6 luni sa vedem exact despre ce e vorba.Ma rog la Dumnezeu in fiecare zi sa ii dea sanatate. Sa reusesc sa il vad zburdand peste ani. Uneori, din cauza oboselii, nu reusesc sa ma bucur. Astept sa creasca, sa se rezolve (ce? nici eu nu stiu mereu – plansul, pb cu burtica, somnul, refluxul)…si apoi ma rog sa nu ma pedepseasca Dumnezeu ca sunt nerecunoscatoare, ca nu apreciez minunea la justa valoare. Si ma lupt, ma lupt cu mine sa nu ies de pe calea Lui. Eu sunt din Bucuresti. De fapt, de langa Bucuresti (mutati si noi la casa…dar tot nu e sat, chit ca ai un petic de verdeata; tot te sugruma casele bagate una in alta).
As vrea ca puiul meu sa se joace in voie in mult verde, in aer curat, sa rupa fructele din pomi, sa mearga la padure, sa faca picnic in poieni largi, sa vada caprioare in libertate.Sa simta ploaia si sarbatorile altfel.
ApreciazăApreciază
Ce bucurie să știu asta! Mulțumiri fie aduse Unicului Dumnezeu pentru că dă putere cuvintelor.
Și eu mi-am hranit copilul cu lapte praf. Până la 10 zile am reușit să îl alăptez…atât… Am avut multe momente în care m-am învinuit pentru asta. Azi m-am iertat și mă accept. Dacă aș fi în locul tău ..poate aș încerca să recapăt laptele (dacă asta îți aduce liniștea și bucuria). Liniștea și dragostea pentru puiul tău îți poate readuce laptele înapoi oricând. Am auzit de femei bătrâne cărora li s-a pornit lactația sau de mame care înfiază copii și încep să aibă lapte. Toate sunt cu putință…
http://www.consultant-lactatie.ro/relactatia-si-lactatia-indusa/
Eu cred că dragostea ta, purtatul în brațe, răbdarea și credința îți vor vindeca minunea. Am experimentat asta de nenumărate ori cu puiul meu. Ești cel mai bun pediatru pentru copilul tău! 🙂
http://www.cristelageorgescu.ro/instinctul-matern-cel-mai-bun-pediatru/07/2012/ (îți recomand cu tot sufletul)
Și să te bucuri de fiecare clipă, privind la ea ca la o mare minune, ca la o lucrare imensă de minunare a ființei tale. Privește cu liniștea în suflet acest filmuleț scurt https://www.youtube.com/watch?v=WZsz0Nkg2tQ iar când vei avea timp poți citi cartea ,,O mie de daruri,,…și când va zburda pruncul tău prin verdele crud trimite-mi în dar o fotografie, ca să pot să arunc zâmbetul meu spre Cer. Acum înalț rugăciunea mea cu mulțumiri. Când cerem trebuie să credem că s-a și înfăputit și să mulțumim.
Te îmbrățisez!
ApreciazăApreciază
Draga Andreea, eu multumesc pentru ca ne-ai facut partasi povestii tale minunate! Stiu ca randurile scrise de tine vor atinge multe suflete, asa cum mie mi-au atins inima. Multa sanatate cititorilor tai, pruncilor acestora si lumii intregi! Cu drag, Lioara si Liorismele ei 🙂
ApreciazăApreciază
:). Împreună, de mână unii cu alții, facem să fie mai bine. Lumea trebuie contaminată cu frumuseșe și bunătate. Te îmbrațisez Lioara!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga Andreea,
Iti multumesc din suflet pentru sfaturi si pt alinare. Eu am suferit cumva un soc la nastere. Copilul meu a intrat din prima zi la terapie (analizele iesisera prost) si a fost conectat la perfuzie cu antibiotic. Patru zile nu am avut voie nici sa il ating. Stateam langa el, ii vedeam manutele vinete, plangea si eu nu puteam face nimic. Plangeam pe holurile spitalului, in salon, in curte, la telefon, langa el. Ma scoteau afara de acolo ca il agit. Cand mi l-au pus prima data la san, am simtit ca Dumnezeu s-a indurat si de noi macar un pic.Si eu am credinta ca purtatul in brate, dragostea si rugaciunea vor face mult bine. Am citit si eu despre lactatie. I-am dat lapte pana la 3 luni, dar mereu cu completare caci nu se satura si plangea mereu de foame. Apoi, nu a mai vrut sa suga. Am folosit pompa. JUmatate de ora pentru 20 de ml. Dar ma gandeam ca sunt buni si aia. De doua zile am cedat. M-am descurajat. Tin regim in continuare (caci copilul meu mananca un lapte special si eu nu am voie sa manac decat cateva alimente) caci nu sunt pregatita psihic sa renunt de tot.
Ma rog la Dumnezeu sa ne ajute sa ne gasim calea si sa ne poarte pasii catre liniste, catre tihna.
Ma voi ruga si pentru voi, draga Andreea, sa va binecuvanteze cu multa pace sufleteasca, cu sanatate si II voi multumi ca am avut privilegiul de a poposi pe un blog atat de luminos si revelator. Reusesti sa scoti din om tot ce este bun. Zgandari visele frumoase (ascunse din nenumarate frici).
ApreciazăApreciază
Draga Lavinia, am citit cu emoție rândurile tale. Sunt și eu dintre mamemele cu traume după naștere. Nu ai fost exagerată! Tu ai fost cea mai normală ființă. Lacrimile tale au fost lacrimi sfinte de mama. Tu știai că locul pruncului e în brațele tale. Și acolo era locul lui. Iertăm și ne coninuăm drumul, căutând să vânăm frumusețea. Numai iertarea ne poate vindeca deplin.
Veți vedea și veți știi calea! Cred că deja ași găsit-o și pășiți pe ea, numai că nu realizați mereu asta.
Mulțumesc pentru rugăciuni! Am mare nevoie de ele. Adesea prin prăpastie fiind am simțit puterea rugăciunilor înalțate din adânc de suflet…pentru mine.
Să mă ajute Dumnezeu să fiu purtătoare de Lumină…până la capăt! Prin Harul Lui sunt ceea ce sunt și doar prin harul Lui poate ieși lumina dintr-un suflet plin de patimi.
ApreciazăApreciază