Meditație …

Înainte de Crăciun am scris și am rostit despre sufletul meu …care s-a făcut iesle…

Așez aici gândurile mele. Le las scrise și rostite.

Au fost scrise pentru Crăciun, dar ele sunt valabile și în miez de vară.

3009

Adieri de nevăzut traversează ogorul meu de lut. Lut ce sunt. 

Împăratul ma framântă de ani buni în Mâini. Dacă și-ar opri lucrarea m-aș face praf de neputință, de suspin, de dor. 

Aștept.

Nu pot sa pun pe litere și ritm ce-aștept.

Așteptarea mea nu are forma clara a celor ce se văd. E un amestec de muncă, de semințe de primavară pe care El le crește într-o tăcere absolută și le face roade. 

A început atunci când mi-am făcut din suflet iesle, pentru întâia oara. Pe atunci eu nu știam că-n mine El va crește 

și că din iesle vrea sa facă un palat, dar L-am lăsat. 

Cu El, locuindu-mă pe mine…se schimba întunericul mereu…se schimbă în Lumină.

Privind la El, la Cel ce crește-n mine văd Calea și mi-e atât de bine.

Iar palma ce-o primesc peste obraz El mângaiere-o face.

Apoi  mă mai indeamnă uneori sa spăl picioare…

Se mai întâmplă să-mi fie greu să iert, să duc pe umeri bolovanii grei și El șoptind să-i ia pe toți: „să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit și Eu.”

Când cei din jur păcătuiesc eu ma aplec cu grabă dupa piatră, iar Cel ce s-a născut în mine zice: „o pâine nu o piatră”. 

Când eu trudesc fără odihnă să strâng mai mult, să am, să fiu, Își face loc făr să-mbrâncească aglomerația de nevoi și se asează blând în Ochii mei: Împărăția mea, spre ea sa te arunci, spre ea sa pleci în fiecare zi și

Eu de toate celelalte mă voi îngriji.

Cu sufletul o biată iesle, ce-ar vrea să fie totul către slava sa, mă văd înconjurat de garduri atunci când vreau să fac doar voia mea. Și-atunci aud cântarea lină: „Rămâi în ce spun Eu și vei fi slobod prin Lumina!..” 

Gard dupa gard mi se rastoarnă și văd cum pacea ce o urmaresc cu El în mine e  ferestră…prin care văd fără culori și formă: CER.

………………………..

Fiecare Crăciun îmi desenează prin celule un Cer Limpede din care se coboară Dumnezeu, în chip de om, și-și face loc în lume dintr-o iesle pentru că nici un alt loc nu l-a primit. Și realizez cu bucurie largă că de atunci în noi, la fel se naște: în suflete smerite, sub gânduri de  durere și povară, sub apăsări și sub prigoană și nici un suflet mândru nu poate să-l primească. Se naște-n frigul vieții noastre, într-o gramadă de păcate strânse-n ani și ani, înconjurat de răsuflări din deznădejde, să facă din ruine colț de Rai.

Mă-ncalț cu bucuria  și haine tot din ea îmi fac și plec prin lumea largă ca să vorbesc de Împărat. Cu buzele eu cânt colinde sfinte! să știe toti că mi-am făcut din suflet iesle …și El îl face un palat.

 

2 gânduri despre „Meditație …

  1. Foarte frumos, cu adevarat profund! O oda lui Dumnezeu, dar si invatatorului si profesorului de romana… Am citit pana acum atatea bloguri pline de greseli gramaticale!
    An Nou!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s