Anca mi-a oferit ocazia să scriu despre Iubirea lui Dumnezeu.
Eu am cotrobăit prin ființa mea, prin fotografiile noastre, și am conturat pentru Revista Zenit ceea ce așez mai jos.
Vă dăruiesc acum , la sfârșit de an ceea ce am scris și vă las să priviți modul în care Anca a împletit gândul cu imaginea….
https://zenitmagazine.wordpress.com/zenit-4/
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan, 3,15).
Ce tată își trimite fiul la răstignire și durere? La batjocură și cuie înfipte în mâini și picioare? Ce tată alege moartea singurului său fiu…pe o cruce?
Doar un tată care iubește cu o iubire imposibil de imaginat…
Astfel, iubirea lui Dumnezeu e una ce întoarce Pământul pe toate părțile și îl spală în sânge sfânt, îi curățește locuitorii și îi face noi fără să fie vrednici, le dăruiește pașaportul către Veșnicie construită din Iubire și Lumină.
Iubirea lui Dumnezeu se apleacă mereu la picioarele noastre murdare și le șterge cu un ștergar umed…în timp ce ne șoptește:
”și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă ca și voi să faceți cum am făcut Eu.”
Iubirea lui Dumnezeu își caută ucenici ca să fie semănată pretutindeni.
Noi, cei ce ne numim ucenici am devenit suport pentru rugină pentru că l-am lăsat pe Hristos cel răstignit să ruginească, am făcut din răstignirea Lui o poveste dintr-o carte învechită și refuzăm să înțelegem că această scenă se repetă cu fiecare păcat al nostru. Ne-am închis inima și am pus o mătură rezemată de ea. Am plecat să colindăm lumea, să gustăm din ea, să ne mai scăldăm în plăcerile ei. Și noi credem că suntem ucenici…
Ucenici ruginiți ce suntem! Cât de greu ne mișcăm mâinile când dăruim și cât de tare ne scârțâie picioarele când ni se cere să mergem o milă cu fratele nostru…nu mai încape loc de a doua milă. Avem rugină pe ochi și nu vedem cum în fiecare zi se pictează pentru noi frumusețe, avem rugină pe buze și nu mai putem striga de uimire (asemeni copiilor), nu mai putem mărturisi nesacadat mântuirea ce ne-a fost dăruită…căci iubirea răstignită a înviat…iar noi, noi parcă am uitat.
E vremea să dezvelim centrul inimii de pânzele de paianjen, pline de lacrimile Cerului …ca să vedem clar Iubirea lui Dumnezeu.
Hai să îl curățăm pe Hristos de rugină ca să îi vedem Chipul stins de durere și să înțelegem că răstignirea Iubirii nu e o poveste veche. Hai să fim ucenici neruginiți, să ne ungem încheieturile cu post și rugăciune ca să nu se audă nici un zgomot când facem ce ne poruncește Dumnezeu…în șoaptă.
Andreea Stanciu 
Extraordinar!!!Nu am cuvinte….
ApreciazăApreciază