Să fac din sufletul meu…casă pentru Dumnezeu
Și când deschid spre cei din jur ferestre
Să-i înconjor cu ale Cerului miresme.
Zi de duminică.
Ne ridicăm iute ca să plecăm spre oraș. Îmi propun să trăiesc și în timp ce suntem goniți de ora întârziată. Îmi trezesc pruncul acoperindu-i vederea cu zâmbet și cu ochi senini, acoperindu-i trupul înfrigurat cu îmbrățisări și inima cu iubire fără măsură.
Pe mașină sorb chipurile dragi: ale soțului meu și ale fiului meu. Un voal de lumină caldă le împlinește prezența.
Mă uit la crucea de pe parbriz. În dimineața aceasta sunt atentă la peisajul alcătuit din stropi… care stă împrejurul ei.
La biserică mă minunez de frații dragi, de frumusețea lor, de sărbătoarea din priviri.
Aici se așează pe inima mea o poveste.
V-o spun și vouă ca pe una nouă…
Un băiețel avea 2 pești și 5 pâini
Pe care le-a lăsat din mâini.
El nu le-a așezat oriunde
Le-a pus Acolo unde Nevăzut pătrunde
În palmele Domnului Hristos
Ca să fie de folos.
Și din șapte o minune
Mii de nume
S-au hrănit pe-acest pământ
Ca să fie un avânt
Pentru tine, pentru mine,
Pentru orișicine.
Dacă din 2 pești și 5 pâini așezați în lucrarea Mântuitorului s-au hrănit mii de oameni atunci am nădejde că tot ce pun în palmele Lui va fi înmulțit întru mântuire.
Nu-mi permit să vorbesc oricum, iar faptele mi le calculez îndelung. Știu că tot ce spun, tot ce fac și tot ce sunt adâncește rana lumii sau o mângâie întru vindecare.
Trăirea mea e o sămânță pusă-n cei pe lângă care trec.
Înainte de orice sunt preotul lui Hristos și dacă nu trăiesc acest adevăr în mod conștient și responsabil atunci mă pierd și rătăcesc pe căi străine. Mântuirea pe care El o dă înflorește din noi spre alții…
Să umplem Pământul cu semințele Cerului!
…………………………………
Pentru că a fost o zi senină
Dumnezeu a făcut-o plină
Vă las în dar o încurajare:
Rugăciunea are putere mare.
Poate că ziua s-a sfârșit cum s-a sfărșit ca să-mi amintească mie și soțului meu de puterea rugăciunii. Am ajuns seara în ograda noastră de la țară. Cerul negru era picurat cu stele. Ograda înghețată ne aștepta cu vietățiile zburdând de bucurie că noi am ajuns. Hari, câinele nostru, pe care adesea îl asociez cu un pustnic înțelept, era în curtea lui. I-am dat drumul să fugă liber, să guste alergând seara plină cu stele.
Când am vrut să-l închidem din nou am realizat că nu vrea să părăsească libertatea. Daniel îl chema, eu îl chemam să vină, dar el nu mai vroia. Au trecut câteva ore și târziul ne-a alarmat puțin pentru că nu mai găseam o cale să-l aducem înapoi. Când ne apropiam el fugea tare tare și pleca tot mai departe.
O șoaptă vie mi-a amintit de calea rugăciunii. Am cerut Celui ce l-a creat să-i poruncească câinelui să vină acasă…și Dumnezeu i-a poruncit.
Adesea, până și noi creștinii
Uităm de Calea Rugăciunii.
,,Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi NU se va îndoi în inima lui, ci va CREDE că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.
Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.
Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.”(Biblia)
Andreea Stanciu 
Lasă un răspuns