Aceștia toți sunt veșnicii

În mine stau adunate clipe. Toate sunt încărcate cu putere.

Pe unele le-aș scrie, dar se întâmplă un lucru tare ciudat…Când mă așez să le fac litere realizez că această clipă pe care o am e plină, da…cu putere e plină și parcă nu aș vrea să o las să scape. Aș vrea să o trăiesc și pe aceasta, să gust cât mai mult din ea.

Azi o scurtă poveste…despre viața unui copil înconjurată de alte vieți de copil. Povestea lor respiră în zilele noastre sub o fâșie de cer albastru, la poalele dealurilor înalte, aproape de păduri și animale…vegheată de Soare.

Povestea lor poate fi povestea oricui.

Pe drumul unui sat stăteau cu fața spre colbul primăverii multe case.

Nu erau toate goale.

Prin unele își duceau zilele bătrânii bolnavi, din altele tâșnea câte un glas de copil…către inima mea care locuia într-una din casele întoarse cu fața spre colb.

Doi copii desculți, cu pletele galbene și chipuri zugrăvite cu lumină și-au luat bucuria în buzunare și au plecat cu ea spre casa unei fetițe. Fetița locuia într-o casă de cărămidă și nu venea niciodată să țopăie prin jocul celor doi. Aceștia au plămădit planuri după planuri căci inima lor dorea să se bucure lângă inima ei și au plecat să o aducă cu ei, să-i despletească gândurile toate în adierea bucuriei lor. Absența ei le năștea dor în ochi…

Au ajuns la poarta ei și în zgomotul lătratului de câine au întâlnit chipul și vocea bunicii:

”-Nepoata mea e bolnavă. Ea nu poate veni să se joace cu voi.”

Cocoțați pe gard au spus cu credință:

„ Să mănânce păpădii!”

Bunica încruntată le-a spus cât de clar a știut:

„Nepoata mea ia medicamente. Păpădiile nu-i fac bine.”

….

Voi ce credeți? I-a convins pe pruncii cu bucle de aur, rupți din Soare că păpădiile nu fac bine?

Nicidecum!

Pentru că pruncii aceștia mănâncă păpădii și ei știu în toate celulele că păpădiile tămăduiesc. Dumnezeu a creat păpădia și i-a șoptit: „Tu să vindeci rinichii, ficatul, stomacul și pielea și să-i umplii de vitamine pe copiii Mei.”

Și păpădia a ascultat și de mii de ani crește ca să ne vindece mai întâi inima. Pătrunde prin ochi în mijloc de ființă…și cu frumusețea ei deschisă spre soare ne spune fără de sunet că noi suntem frumoși când ne deschidem ființa spre Soare și Îl înghițim în gânduri și în simțiri ca să devenim și noi lumină.

Vă mai amintiți ce a spus al nostru Mântuitor?

„Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.”

și a mai spus:

„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.”

Și mădularele se vindecă atunci când pe distinsa păpădie o mestecăm cu muțumire.

Pe copiii care știu nimeni nu-i mai poate păcăli.

Nimeni! Niciodată!

În timp ce noi alergăm prin farmacii și vrem vindecarea din cutii …ea și sutele de plante stau și ne așteaptă.

Acești copii sunt cu toții veșnicii. Și sunt mulți ca ei, ca cei trei.

V-aș mai scrie, dar mă duc să mai învăț de pe la ei.

În satul nostru e un nor mare pe cer și pruncii așteaptă să vină ploaia ca să danseze prin ea.

De nu ne facem ca ei….

Fotografiile acestea toate

sunt cu pruncii de la SATE

Iată jocul lor!

Un curcubeu multicolor,

O bucurie vie,

neclintită făclie!

Să rămânem bucuroși!