Dragii mei mi-e dor să scriu, să vorbesc despre minuni.
….
Viața noastră e într-un proces intens de schimbare. Cuibul mi-e în cutii și saci, iar sufletul încearcă să păstreze visele fără granițe.
Da, mai e o săptămână până la schimbarea cuibului în care viața ne-a devenit poveste. Și eu parcă am nevoie de timp în care să plâng tare. Să plâng de mulțumire pentru această etapă fără seamăn în lume, pentru toți vecinii noștri, pentru toate cărările și animalele din jur, pentru toți pomii … Să plâng…
Viața mea…un nesfârșit dans al minunilor la care aleg să iau sau să nu iau parte.
În spatele casei de piatră în care am locuit stă întinsă sub o fâșie de cer o grădină. Nu-i una oarecare. E cea în care câțiva ani la rînd am așezat semințe din mâinile mele sensibile crescute la oraș. Și am văzut cu ochii mei de carne cum semințele încolțesc și aruncă din adâncimea neagră a pământului verdele lor, împachetat în tulpini și frunze…spre Lumină.
Și cu ochii inimii am văzut același proces în inimi întunecate în care se aruncă cu credință semințe și mai apoi, peste luni sau ani răsare viața împachetată în fapte și cuvinte, în gesturi…însetate de Lumină.
Om drag, poate nu ai o grădină ca să vezi
Și pe mine nu mă crezi.
Eu te rog să așezi o mână de pământ într-un vas și-n el să presari vreo două-trei semințe. Vasul poartă-l în mîini spre loc alintat cu lumină, undeva sub cer…ca să poată ploua în el.
După vreo 7 zile să mergi și să privești spre el.
Și-apoi să nu-ți mai fie teamă să așezi semințe născute din credință:
în SUFLET de OM.
De la grădină port lecții scrise pe care adesea mi le amintesc când dau de câte un om întunecat, speriat, fără nădejde.
Și eu nu doar că pot crede, dar pot și vedea
ceea ce spune Biblia:
„In adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui
SE VĂD lămurit,
de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.”
N-au trecut zile multe de la întâlnirea mea cu Dumnezeu din mijlocul grădinii, de când L-am văzut fără să-L văd și L-am auzit și pe chip am primit mângâiere de la El.
Cu o sapă în mână am mers să tai câteva plante care sufocau ceea ce crescuse din semințele mele. Grădina aceasta cu plante cerscute spre cer e un labirint al vieții în care găsești la fiecare pas sănătate.
Ea îmi vindecă ochii ce au văzut an după an numai gri și îi inundă cu verde, mult verde.
Îmi vindecă picioarele ce-au stat an după an doar în papuci și n-au fost gâdilate cu fire și rouă, nici cu boabe de pământ.
Îmi vindecă mâinile ce au ținut doar pixuri și caiete vreo 14 ani și n-au știut cum e să atingă frunze, cum e să urce furnici pe ele și să poposească fluturi pe pielea lor.
Îmi vindecă inima, rinichii, sângele, celulele cu toate plantele ei.
Și gândul…bolnavul gând.
Credeam că acestea toate sunt pentru vacanțe.
Eu le amintesc acum tuturor mădularelor mele că aceasta e viața cea nouă, că nu e o vacanță dintr-o viață istovitoare. Tratez cu răbdare neputințele mădularelor mele.
Și mă bucur de tot ce mă înconjoară.
Andreea Stanciu 
Lasă un răspuns