Dragă femeie…„ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui.”

Aceste rânduri sunt frământate de vreme lungă în inima mea. O oarecare teamă mi-a dat târcoale și ea a fost cauza amânării mele. Dar azi, când plouă, când din nori cad stropi mari m-am oprit și am simțtit că e vremea lor.

Azi scriu sufletului de femeie, scriu mamelor, adolescentelor, femeilor căsătorite și celor necăsătorite. Acesastă scriere își are izvor într-o durere ce o port. E într-un fel o scrisoare.

Noi, femeile, nu mai știm că farmecul nostru își trage seva din inimă.

Am început să consumăm minciunile ecranelor și a revistelor și încet ne-am convins că frumusețea și farmecul nostru stau în cele din afară: în hainele scumpe pentru care ne dăm viața, în cele mai sofisticate machiaje, în cele mai râvnite accesorii…

Pășim prin viață ca pe un podium, cerșind atenție. Am face aproape orice ca să mai câștigăm o apreciere. Nici un fir de păr nu poate fi lăsat la întâmplare. Facem din trup un idol căruia îi închinăm ore nenumărate. Pentru această frumusețe exterioară plătim cu viața noastră, ne vindem timpul singurei vieți pe care o avem ca să îmbunătățim un ambalaj tot mai gol. Ne dezvelim picioarele și trupul nostru ca să hrănim și să naștem pofte păcătoase în suflet de bărbat.

Nu mai ținem cont de nimic în pornirea noastră. Vrem cu orice preț să fim văzute, poftite, lăudate. Părem neafectate de căderea în păcat a bărbaților…

Dragă femeie,

îți scriu ție, îmi scriu și mie…

sunt bărbați în jurul nostru. Ei sunt plămădiți în alt fel decât noi. Pentru ei, fustele noastre prea scurte, decolteurile prea mari, hainele mulate prin care ne scoatem formele în evidență pot fi o ispită care îi conduce la păcat. Din respect pentru ei și pentru familiile lor am putea oare să avem puțin mai multă grijă?

„Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie

ca s-o poftească

a şi preacurvit cu ea în inima lui…” (Biblia)

Femeie dragă, farmecul tău stă în bunătatea ta,

în duhul tău blând și liniștit,

în dragostea ta pentru alții,

în ochii tăi pironiți în nevoile celor de lângă tine și nu într-o oglindă.

Cât timp dăm ca să ne împodobim inima când pornim la drum? Cât investim în cele ce nu se văd, dar care trec granița Cerului? Câte ore dăm ca să ne creștem florile adâncurilor noastre răsspândind Lumina și Veșnicia?

Nu suntem pentru aici. Suntem pentru Acolo…

Hai! Hai să dăm mai mult pentru suflet. Să ne scăldăm mai mult inima în cele nevăzute, în Dumnezeu…să ne agățăm de Voia Lui și nu de aprecierile lumii…să fim atente la dorințele Celui ce ne-a creat și mai puțin la ale oamenilor.

Femeie, tu ești frumoasă când ești bună!…când din tine se varsă lumină, când ești mulțumită și ochii ți-s colorați cu rugăciunea neîncetată. Ești frumoasă când te bucuri și când în tine Duhul lui Dumnezeu stă nestins.

Și dacă vrei să mai știi când ești frumoasă întreabă un copil.

„ Podoaba voastră să nu fie cea din afară, împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe

Ci să fie omul cel tainic al inimii,

întru nestricăciasa podoabă a duhului blând și liniștit

care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.” (Biblia)