Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)

Azi aveam în inimă gânduri. Am zis că le voi scrie…

Și mi-am propus mie un exercițiu pentru acest post: să scriu din cugetele inimii mele în fiecare săptămână a acestui post, să ating corzile ființei mele ca să vibreze spre voi din bunătățile lui Dumnezeu…bunătăți ce se revarsă din plin în viața noastră ascunsă într-un sat mic al acestei lumi mari.

Acest post al Crăciunului s-a așezat peste inima mea asemeni primei zăpezi a acestui an: brusc, viscolind drumurile inimii mele, schimbându-mi direcția și viteza cu care mi-am trăit gândurile în ultimele luni, acoperind multele păcate cu iertare și cu nădejdea că lângă Dumnezeu viața se face nouă.

Așa că inima mea e bucuroasă de drumul luminos pe care Creatorul l-a croit sub pașii ei, de toate zăpezile ce au acoperit satul, de toate colindele ce încălzesc ființa mea, de gustul fructelor, de simplitatea hranei, de încercările trupului de a renunța la lucruri care îi fac plăcere încercând să lucreze astfel și voința sufletului, de toți oamenii noi ce s-au mutat în satul nostru, de cei 6 copii noi care colorează satul cu viața lor…

Da…și acesta era un vis ce prinde formă reală din această toamnă…Pentru că din cele 2 familii tinere (mutate de la oraș la sat) din sat, azi suntem 5. Iar pentru acest mare lucru se cuvinte să-I aduc laude Celui ce ne-a creat.

”Viața asta, timpul pe care-l avem la dispoziție  este timpul mântuirii.”

(Părintele Arsenie Papacioc)

Dacă doar acest lucru l-am înțelege poate am încetini ritmul irosirii noastre întru cele de jos și am grăbi ritmul  întru cele de Sus. Așa poate am umple clipele zilelor noastre cu Cer, cu tot mai mult Cer și chipurile noastre ar radia mântuirea spre alții.

Așa poate nu ne-am lăsa atât de ușor prinși în mrejele acestei lumi…ci având inimile Sus am folosi trupurile noastre în răpândirea Luminii, am folosi orele noastre deschizțndu-ne spre nevoile semenilor noștri, am folosi puterile noastre ca să adunăm comori în Țara spre care ne îndreptăm.

Așa poate…am putea să ne bucurăm mai mult. Căci bieții de noi, deși schițăm zâmbete largi pe fețele noastre, avem înalțată nemulțumirea în suflet, asemeni unui steag. Suntem robii ei căci ne-am vândut ei… rând pe rând gândurile noastre.

Și viața ne-a devenit asemeni gândurilor.

Ah! de-am iubi mai puțin lucrurile și mai mult oamenii!

….

În satul nostru a nins.

Și deși azi se topesc zăpezile eu vreau să trimit către voi din clipele ninse, adunate într-un aparat de fotografiat. Da, adevărul e că vreau să vă fac poftă de sat, să vă trimit dorul de simplu în inimi, să vă provoc pe toți acei ce îmi scrieți că ați vrea la sat: SĂ ÎNDRĂZNIȚI!

Știți de ce vreau să aduc satul în voi? De ce vreau să strecor prin voi din toate ale lui?

Pentru că satul e locul în care sufletul meu a învățat să fie viu. Pentru că satul nu mă lasă să alunec spre nonsens. Pentru că el îmi aduce aminte mereu…mereu și mereu de Creatorul meu. Și iubesc satul pentru că e cadrul în care viața mea a devenit frumoasă, atât de frumoasă încât abia o mai recunosc. I-au crescut aripi pe vise și e pictată ca un curcubeu…

Și după ce v-am purtat pe afară prin zăpadă vă invit să veniți în casă…

Casa în care locuim acum e unsă cu lumină și deși nu avem loc să primim oaspeți peste noapte,  avem loc pentru oaspeți care să vină în orele zilei și să stea cu noi pe mocheta verde…așa cum stai pe iarbă. 🙂

Vă invit să intrați, așa cum a intrat această pasăre…

Și când plecați să duceți din mireasma vieții de la sat. 🙂

Dimineața e răcoare în camera noastră. Atunci parcă e grea dezlipirea de așternuturi, de căldura ce s-a păstrat sub ele.

Dar dulceața focului ce va sfârâi între bucățile de teracotă dăruind aerului din căldura lui ne provoacă să ne ridicăm, să clădim lemnele și să aprindem cel dintâi chibrit.

Îmbrăcați cu haine de lână ne începem zilele…

Lucrurile care apropie sufletul de Dumnezeu nu trebuie amânate! Îndrăzniți să luați decizii, să lăsați în urmă lucruri, locuri, oameni care vă îngreunează apropierea de Cel ce ne-a creat!

„Legea Domnului este desăvărșită, și înviorează sufletul;

mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor.

Orânduirile Domnului șunt fără prihană și veselesc inima;

poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii.”

(Psalmi)

„ Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele,

și cugetele inimii mele,

Doamne, stânca mea și Izbăvitorul meu!”

(Psalmi)