Mi-e dragă lumina și mi-e drag să scriu despre ea.
Mă simt îndrăgostită de razele soarelui care pătrund în camera noastră și traverseză într-un dans fantastic prin frumul tămâii. Ele duc inima mea pe potecile începutului ei.
Azi aș vrea să las doar câteva înșiruiri de litere și mult loc gândurilor voastre.
Voi știți că celulele noastre conțin lumină?
Celulele noastre comunică prin biofotoni. Aceștia au o vizibilitate de 1000 de ori mai mică decât sensibilitatea ochiului nostru. Emisiile de lumină au fost corelate de către oamenii de ştiinţă cu activitatea cerebrală, care la rândul ei influențează cantitatea de biofotoni emisă de către un organism.
Corpul nostru emite raze de lumină…
Am întâlnit în anii vieții mele câțiva oameni care luminau cu putere împrejurul lor. Aceștia chiar de nu rosteau nimic LUMINAU. Erau atât de conectați la Dumnezeu, atât de sensibili în puterea lor, atât de vii încât prezența lor te umplea și pentru o vremea starea vieții tale se preschimba. Întâlnirea cu ei a marcat traseul meu și mi-au fost călăuze următorului pas.
Oamenii aceștia …cu toți trăiesc tainic într-o convorbire cu Dumnezeu. Ei au urechile ciulite la șoaptele Lui și își disciplinează ființa ca să poată fi umpluți. Ei nici nu își dau seama cât de tare încep a lumina, ei nu știu cât de mult aduc prin ce sunt AICI, sub soare.
„La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvantul era Dumnezeu.
El era la început cu Dumnezeu.
Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
În El era viața, și viața era LUMINA oamenilor.”
(Biblia)
În cămările inimii îi port pe acei ce aduc Lumină
și pentru ei toți înalț rugăciuni de mulțumire.
Ar fi lumea noastră cu adevărat: MULT mai LUMINOASĂ… de am exersa CONECTAREA.
Fiecare dintre noi ar putea lumina mai tare cu fiecare zi care trece prin el. Sau da, ar putea întuneca. Am văzut și oameni din aceștia. Dar e mai bine să nu ne gândim la ei…ci la acei ce răspândesc lumina.
LUMINAȚI!
Cuvintele ce urmează se citesc atent, de cel puțin 3 ori, cu INIMA.
„Nimeni, aprinzând făclie, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, ca aceia care intră să vadă lumina.
Luminătorul trupului este ochiul tău.
Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat.
Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric.
Aşadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca şi când te luminează făclia cu strălucirea ei.” (Biblia)
Lasă un răspuns