Draga mea fărâmă de lumină,

Port dorul de a-ți scrie o scrisoare…și vreau să-l potolesc.

Stau în inima mea trăiri care își doresc să devină cuvinte pentru tine.

Va veni o zi când tu vei putea descifra literele și odată cu ele vei afla cât de mult însemni, cât ești de iubit, cât de mult prețuiești.

De un an și jumătatea mi-a fost dăruit harul de a privi chipul tău. În el aflu stropi de Cer. Prin ochii tăi albaștri Dumnezeu se milostivește spre mine, arătându-mi fără întrerupere Dragoste. În trupul tău mic, în alcătuirea unui om în devenire se ascund gândurile unui Tată desvârșit. Ești ideea Lui… dăruită mie pentru o vreme.

Șchiopătez când vreau să te îndrum, am degetele bandajate când vreau să modelez caracterul tău, dar mă scufund în Mila Lui și nădăjduiesc că timpul meu lângă tine va avea un folos veșnic…pentru tine, pentru mine, pentru cei din jurul nostru.

Câteodată obosesc în mine pentru că a te crește pe tine e un proces îndelung, cu văi și culmi, dar încununat întotdeauna cu multă multă Bucurie. Se întâmplă să-mi pară zilele lungi și nopțile prea scurte, să-mi pară nevoile tale prea multe și puterile mele prea puține, dar găsesc odihnă când mi se amintește fără de cuvinte că tu ești veșnicie. Atunci toate se adună într-un sens înalt și toate clipele acestui proces se sfințesc.

Ești veșnicie modelată în pântecul meu, purtată de brațele mele, cuprinsă de inima și ochii mei, adăpostită la pieptul meu…și sunt veșnic răspunzătoare de traseul pașilor tăi în lumea aceasta. Cărarea ce o croiesc azi pentru tine va fi răspuns la o întrebare cu care Dumnezeu mă va întâmpina cândva: ”Ce-ai făcut cu ceea ce ți-am dat?”

Când vreau să fug departe de cele ce-mi par grele aud Șoapta Lui: „Înapoi!” și odată cu ea primesc liniștire. Sunt în cel mai potrivit loc: lângă tine, croind cărări picioarelor tale, învățând să jertfesc din mine.

Când îmi opresc mintea din muncile ei și pot să te privesc dedicat, observ cum în trupul tău firav se adăpostește o personalitate puternică, o voință tare, un spirit de aventură, curaj, rezistență la durere, bucurie vie.

Pot să văd mult în tine și totodată sunt multe pe care încă nu le văd și prin care Dumnezeu mă uimește când mă lasă să le descopăr.

Ești o fărâmă de lumină strecurată în casa mea și te iubesc…și te iubesc…și iar te iubesc.

Nu-mi doresc să fiu altundeva.

Cele câteva sute de ”mami” rostite într-o zi au menirea să mă trezească din ațipire și visare, să mă aducă în prezentul meu…aici unde am totul, unde nu lipsește nimic.

Ele îmi sunt deșteptător ziua și noaptea.

Noaptea mă strigi și după ce mă aflii te cuibărești râzând între brațele mele. Așezi mâna ta stângă pe inima mea și readormi…Iar eu simt dansul lin al celulelor mele, încântate de iubirea ce o dăruiesc și o primesc deopotrivă.

Ce onoare să fiu mama ta! Ce prilej nemaipomenit să cresc în cele de Sus prin clipele ce le trăiesc lângă tine! Ce șansă unică să fiu martoră la începutul tău sub soare…

Pruncule, te iubesc!