Filă a unui iunie scăldat în zâmbet

E cald.

Zilele sunt lungi.

Prin fața soarelui se plimbă câteodată nori și vânt.

Stropi mari pătrund în pământul însetat.

Toate florile și frunzele sunt îmbibate cu bucurie.

„Și acum înțeleg: întreaga lume e o fereastră. Nici un material din cele care o alcătuiesc nu e opac. Dacă suntem dispuși să vedem, toate-oamenii, împrejurările, problemele, relațiile- sunt transparente.

Tot globul e de sticlă, fereastră către Dumnezeu.”

(Ann Voskamp)

Mierlele și-au încetat cântarea.

Veverița…ah! veverița care-mi colindă inima în zilele de iarnă e asunsă prin verdele crescut în pomi.

La umbra nucului din mijlocul grădinii se odihnește Maro, câinele devotat care stă lipit de pașii noștri.

Inima mea găsește odihnă în Dumnezeu.

Întrebările arzătoare se răcoresc în Cuvintele Lui. Pâinea nu-mi poate sătura adâncul. Nici un lucru creat n-ajunge în mijlocul ființei mele ca să mă umple cu sens.

Doar Dumnezeu poate! Doar când celulele gândului meu îngenunchează înaintea LUI mă simt eliberată: de temeri, de răutatea inimii mele, de nonsens.

Fluturi mari poposesc pe sticla ferestrelor de la casă. Unul a intrat pe ușa de la terasă și mi-a transformat camera în poveste. Zborul lui împodobește ziua.

Pe fereastra de la baie a intrat un fir verde cu frunze , ca să mângâie ochii celor ce-l văd.

Un roi de albine a venit să locuiască în trunchiul părului. Când colectăm polenul adus de ele, când îl ținem în palme și când gustăm din el n-avem cum să nu-L lăudăm pe Cel care în detaliu a creat și orchestrează această lume.

„Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!

 Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!

 Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Pe Cel ce singur face minuni mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!

 Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Pe Cel ce a întins pământul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Pe Cel ce a făcut luminători mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Soarele, ca să stăpânească ziua, căci în veac ţine îndurarea Lui!

 Luna şi stelele, ca să stăpânească noaptea, căci în veac ţine îndurarea Lui!”

(Psalmi)

E-adevărat! Suntem orbi și nu vedem cum coboară dragoste de Dumnezeu și uităm să-L lăudăm. Ne-a orbit ritmul alert în care alergăm după lucrurile acestei lumi, suntem aproape mereu amorțiți, stinși, neimplicați în clipe. Ne pierdem gustul. Nu mai luminăm.

„Când cineva privește spre soare, atunci fața sa, întregul său chip e în lumină. Așa ți tu, dacă vrei să ți se lumineze duhul, apleacă-te să privești „văzduhul inimii”, în atmosfera liniștită, pașnică și plină de trezvie a inimii tale.” 

(Cuvânt despre trezvie. Tâlcuire la Avva Isihie – Arhim Emilianos Simonopetritul)

Învață-ne Doamne să te lăudăm!

Învață-ne să facem totul cu dragoste!

Învață-ne în fiecare zi să stăm ancorați în Tine și în toată Voia TA!

……………………………………………………