„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme,
lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.”
De retina mea se sparg valurile mării.
Lumina strălucește în oglinda apei, lumina îmbracă chipuri, lumina și-a țesut cărare spre inima mea însetată.
E o dimineață de iulie.
În mine stau înșirate clipe cu fața spre soare și ar vrea să alerge în afara mea, făcându-se cuvinte.
În dreapta mea o barcă verde, înfiptă în uscat. În stânga un copil care sapă în nisipul din apropierea apei și privește pierdut la munca lui înghițită de val.
O femeie cu pielea înnegrită caută scoici.
Câțiva bărbați trag în tihnă din țigară.
Cerul e albastru, stropit pe alocuri cu mici nori albi, unit cu marea liniștită. Briza e aproape nesimțită.
Acest decor ne îmbracă ziua, fiind parte a unui ritual anual în care abandonăm casa și tot ce am agonisit în ea și venim cu cortul și cu câteva genți pe o plajă sălbatică…
Simplificarea vieții aduce întotdeauna odihnă și odată cu aceasta certitudinea că avem nevoie de puțin, mult mai puțin decât credem, ca să trăim.
Pentru că da, consumăm mult din viața noastră ca să înmulțim și să întreținem deșertăciuni. Ne dăm clipele pentru pofte nefolositoare. Ne dăm pe noi unor vise de lux fără să mai vedem în acestea ispite și lucrarea întunericului. Suntem furați cu voia noastră de la menirea noastră.
Suntem atât de tare păcăliți, atât de tare rupți încât nu mai avem claritate și gândurile ni le facem rob ale pământului.
„Chipul Slavei Tale celei negrăite sunt, măcar deși port ranele păcatelor mele.”
(Sf. Ioan Damaschinul)
…………….
Sunt puțini pescăruși pe această fâșie de liniște. Le prețuiesc zborul. Îi privesc îndelung.
Sunt puțini oameni…
Dar e mai mult timp ca să gust și să văd ce bun e Dumnezeu, să pătrund în adevărul viu că sunt fericită când mă încred în El.
E timp să-mi amintesc că îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă de primejdie.
Ah…e timp să stau cu ochii închiși și să rostesc cu iniam rugăciuni, să mă las inundată de pace, să mă gândesc la oameni dragi și să mă rog pentru ei, să nu mai alerg printre gunoaie, să-mi ancorez deciziile, faptele și cuvintele…în Cer.
„Cine este omul, care dorește viața și vrea să aibă parte de zile fericite?
Ferește-ți limba de rău, și buzele de cuvinte înșelătoare!
Depărtează-te de rău și fă binele; caută pacea și aleargă după ea.”
Îmi place să fiu aici:
să dorm și să mă trezesc cu trosnetul valurilor,
să mă abandonez în soare fără frică,
să caut chipurile dragilor mei,
să le ating mâinile fără grabă,
să măsor cu inima rostirile lor,
să alerg prin apă ca să le cuprin jocul.
Mi-e drag să îmbrățișez pornirile lor, să veghez zborul pletelor aurite de soare.
Îmi devin sfinte visele lor în această tihnă.
Îmi place să-mi fie nisipul lipit de piele, să caut scoici, să nasc planuri noi lângă Dumnezeu.
Vânez apusurile și râsul curat al copiilor mei.
Ce limpezi sunt bunătățile lui Dumnezeu și înnoirea lor în fiecare dimineață!
Ce adânci și hrănitoare sunt adevărurile Lui luate în odihnă, într-un peisaj nou, la depărtare de rutină!
„Înălțați pe Domnul, împreună cu mine.
Să lăudăm cu toții Numele Lui!”
(Pslami)
Andreea Stanciu 
Și noi mergem tot la Corbu.
V-am văzut pe plaja anul asta :).
Noi am campat la Cristi. :).
ApreciazăApreciază