„Odinioară erați întuneric; dar acum sunteti lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (săptămâna 5)

 

E o seară cuprinsă în ceață.

În centrul ființei mele stau tăcuți vlăstari ai bucuriei.

Postul acesta cu toate dezlipirile ce le-a adus în viața mea mi-a creionat o altă formă a bucuriei și sensului. Zilele legate prin felurite renunțări mi-au deschis celule noi ale vederii. Liniștea și limpezimea minții sunt daruri prețioase de care n-as vrea sa mă desprind.

În serile acestor săptămâni, în timp ce parcurgeam drumul de la oraș la sat, în ritualul îndepărtării de zbucium și zgomot, de aglomerație, de agitație…am privit mult la casele împodobite cu lumini. Peisajul desprins parcă din filmele copilăriei trezește în mine o senzație de neînlocuit. Mărturisesc că aș prelungi acest mod de raportare la întuneric, acest obicei de tresărire al ochilor la vederea luminii.

Dar ceva care mă zguduie într-o altă dimensiune a ființei mele sunt „oamenii lumină”, acele ființe în care Hristos și-a făcut sălaș absorbind întunericul. Acei oameni care par tot mai rari, dar pe care când îi aflii știi de îndată că ei s-au micșorat și Hristos a crescut în ei, că ei nu au îmbrățișat o formă ci esența, că pentru ei a trăi înseamnă a-și pierde viața.

Tăcerea lor are glas, chipurile lor sunt zugrăvite din lăuntru, mâinile lor par a fi fermecate pentru că nu au odihnă când cineva trebuie slujit.

Pe „oamenii lumină”  ai vrea să-i ai mereu în preajmă pentru că ceea ce sunt ei te conduce spre Dumnezeu…spre sursa puterii lor, spre rădăcina vieții….a adevăratei Vieți.

Eu, din adâncul inimii mele, vă doresc să fiți LUMINĂ!

Să împodobiți cu prezența voastră orice loc în care ajungeți…

„Fericit sufletul care aude pe Domnul vorbind înlăuntrul său și

care primește din gura Lui cuvânt de mângâiere.

Fericite urechile care se deschid la vărsarea șoaptei dumnezeiești și

se închid cu totul la zgomotele lumii.

Fericiți ochii care, închiși pentru cele din afară, sunt ațintiți la cele dinăuntru.

Fericiți cei ce pătrund cele lăuntrice și

se străduiesc prin deprinderi zilnice să se pregătească pentru a înțelege tainele cerești.

Fericiți cei ce saltă de bucurie gândind la Dumnezeu și

se debarasează de orice piedică lumească.”

(Urmarea lui Hristos – Toma de Kempsis)

„Voi sunteţi lumina lumii.

O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.

 Şi nimeni nu aprinde un felinar ca să-l pună sub un oboroc, ci îl pune pe un suport şi astfel el luminează tuturor celor din casă. 

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor,

ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, Care este în ceruri.”

PS: Dacă în forfota pregătirilor pentru sărbători mai aveți câteva minute să stați în loc, vă invit să urmăriți viața unor oameni desprinși parcă dintr-o altă realitate. Să ascultați cum pustiul i-a apropiat de Dumnezeu, cum Il pomenesc, cum se sprijinesc pe El în ceea ce fac.