Casa lui Costică

Dragi prieteni, au trecut săptămâni multe de când nu v-am mai scris nimic despre Costică și casa lui. În această vreme, lucrurile au înaintat timid și lent, dar cu dorința de a duce la bun sfârșit lucrul început acolo.

Când am pornit, încăperea arăta în acest fel:

În imaginea din stânga e faza inițială, iar în dreapta modul în care arăta după prima vizită cu echipa care a muncit.

Acum, după ultima vizită arată așa:

Lucrările care s-au făcut până acum sunt: turnarea șapei, finalizarea tavanului, izolarea acestuia , tencuit, montat ușă și geam, placat cu gresie porțiunea de sub sobă, construirea hornului, partea electrică.

Planul nostru e să cumpărăm o sobă pe care să o așezăm în locul în care s-a pus gresia, să cumpărăm parchetul și să zugrăvim. Cel mai urgent ar fi să cumpărăm soba pentru ca pereții să se usuce și să se poată zugravi. Am fi foarte bucuroși să putem face aceste lucruri până la Craciun.

Soba pe care am vrea să o luăm costă în jur de 1500 lei.

Apoi va fi nevoie de mobilă pentru această încăpere.

Dacă vrei să te alături și tu (donând bani sau obiecte necesare) lasă-mi un mesaj la nr 0743075724 sau la adresa andreea_only_a_soul@yahoo.com. În acesastă perioadă nu verific mesajele de pe Facebook.

Ah…tot ce s-a înfăptuit până acum e rod al inimilor darnice care au dăruit, e acel puțin cu puțin care mult se face…E de fapt o comoară strânsă în cămări nesupuse putrezirii.

pentru că doar DĂRUIND VEI DOBÂNDI!

PS: Mesaj adresat persoanei care vroia să doneze un colțar: nu mai gasesc contactul tău. Te rog scrie-mi la 0743075724 sau la andreea_only_a_soul@yahoo.com. Multumesc!

Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.

SUS ↑