Puiul meu drag, veghez lângă tine…cu dragoste și rugăciuni, acum când tu treci prin boală. Dorința ta de a bucura pe cei din jurul tău e inconfundabilă, chiar și în nopțile însoțite de febră. După insistențele mele de-a bea ceai, tu ai adormit. Când te-ai trezit ai acceptat să bei. Iar după înghițitura de infuzie de mușețel ai întrebat cu puteri puține:
– Mami, te bucuri?
– Da, om minunat, mă bucur tare că ai băut! În înghițitura aceea e cuprinsă lupta ta cu mândria, cu neascultarea, în ea se află smerirea ta și dragostea ta pentru mine.
Te văd cum absorbi realitatea de dincolo cu ușurință. Esti un aluat modelabil, extrem de însetat după orice trăim noi. Aceasta e o șansa extraordinară de a presăra în tine seminte Cerești.
Doar ca adesea eu mă aflu în adormire si nu constientizez aceasta sansa.
Într-una din zile, cand eram ceva mai trează ți-ai pierdut cheia de la lacătul acela mic pe care il îndrăgești nespus ( e cadou de la fratele tau). Erai trist și eu te-am provocat la rugăciune. Ti-am spus că Dumnezeu ne poate ajuta să găsim ceea ce e pierdut. După rugăciunea mea, ai pornit entuziasmat în căutarea cheii:
– Mami, hai să căutăm cheia cu Dumnezeu!
Hai puiule…pe toate să le facem împreună cu El…pentru ca da, nimic nu putem face despărțiți de El…
Ce frumos se țes înlăuntrul tău lucrurile cele adevărate și apoi cu ce ecou vin spre mine. Esti o unealta vie! Un mod unic prin care eu sunt lucrată și trezită.
Seninul tău e contagios. Bucuria ta dă dependență.
Viață mea o aventură neîntreruptă de cand esti tu, cu emoții intense, pentru că tu trăiești și bucuria dar și durerea la maxim.
De câteva zile esti bolnav. Acest fapt a schimbat ritmul casei și totodata al gândurilor mele. În timp ce îngrijesc durerea și neputința ta înalț cu inima rugaciuni…
Vulnerabilitatea e întotdeauna o șansă să ne smerim și să chemăm mila Celui Preaînalt , să cerem îndurarea Lui peste mădulare și peste întreagă inima noastră, să acceptăm că suntem mici, fragili, că suntem lut…și că bunătatea Tatălui nostru ceresc ne ține și ne susține în permanență.
Prima zăpadă a acestui an ne-a aflat pe salteaua dintre geamuri…tu bolnav, eu de veghe. Am primit-o ca pe un mare și necuprins cadou, de la Dumnezeu.
Căci tu, în dureri și neputința îmbrăcat, ai sărit uimit din așternut și așa ai primit ziua, ca pe un dar.
Sunt lângă tine, de zile…Stăm cu respiratia lipită unul de celălalt, cu inimile îmbrățișate. Oare ce dar mai de preț decât acesta putem dori când ne e greu? Tu duci durerea ta, eu mă rog și plâng și mă bucur cu tine.
Așa arată văile peunc drag! Dar în ele ne transformăm, în ele devenim, în ele ne vedem micimea și putem simti mângâierea unui Dumnezeu infinit, implicat în detaliu în viețile noastre. Aici, la intersecția durerii noastre cu nemărginita Lui dragoste, se zidesc în noi cămări și înțelesuri adânci ale existenței noastre sub soare. Pentru că în acest punct, deși rămânem singuri și departe de oameni, suntem învăluiți de Prezența Celui capabil să ne locuiască deplin.
Pruncule, mă simt onorată să stau lângă tine când ti-e greu, să văd că ai nevoie de mine și că dincolo de temperamentul tău puternic sta nevoia de a fi cuprins…de a fi îmbărbătat, iubit…de.mine…
Ce dar…Ce dar mi s-a făcut!
„Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti,
ştii când stau jos şi când mă scol
şi de departe îmi pătrunzi gândul.
Ştii când umblu şi când mă culc
şi cunoşti toate căile mele.
Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă,
şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
Tu mă înconjuri pe dinapoi şi pe dinainte
şi-Ţi pui mâna peste mine.
O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele:
este prea înaltă, ca s-o pot prinde.”
(Biblia)
Acum hai să ascultăm împrună…
Andreea Stanciu 
💯👍
ApreciazăApreciază
Sanatate multa micutului si tie putere in toate!🤗
ApreciazăApreciază
Sunteți bine?
ApreciazăApreciază