Scrisoare pentru Anastasia

Draga mea, în timp ce eu scriu tu exiști și devii.

Ascunsă în pântecul meu și cetățean al inimii mele, ocupi mult și tot mai mult din universul meu.

Ai venit cum vin minunile și ai adus pace acolo unde demult era război. Odată cu tine Dumnezeu a presărat liniște împrejurul celulelor mele și bucurie cum nu credeam că mai există aici pe pământ.

Anastasia, învierea nădejdii mele și totodată a ascultării mele de Dumnezeu, tu ai venit ca răspuns al rugăciunilor și al temerilor abandonate în Dumnezeu.

Pentru că atunci când eu renunțasem, răpusă de îndelungă suferință, la a mai face din mine loc de rodire a unei veșnicii, atunci când hotărâsem că mi-a fost de-ajuns, am auzit o șoaptă și o putere rostite în dreptul inimii mele.

„- Andreea, voia Mea e să rodești din nou! Să lași controlul și să așezi pântecul tău la dispoziția Mea.”

Când Dumnezeu vorbește unei false liniștiri a ființei, atunci înțelegi că tocmai moartea față de voia ta înseamnă șansă a învierii. …Și oricât de dragă ți-ar fi propria voie o părăsești. Accepți că orice fâșie din tine care nu se află îmbrăcată în voia Lui e moartă și trebuie îngropată.

Da, Anastasia! Tu ai venit prin îngroparea voii mele…ca înviere.

Nu-ți cunosc chipul, dar pot să-mi imaginez că porți mireasmă intensă de Cer.

Ai venit….așa cum vin minunile! …și tu nu mai ai sfârșit!