Gânduri lângă ea…

Privesc chipul ei.

Respirația ei e șoaptă caldă în care mă odihnesc: ” Eu, Eu am suflat viață peste ea.”

Domnul meu, ziua aceea în care ai adus voia Ta peste planurile mele și peste decizia mea de-a nu mai lăsa pântecul meu să rodească…ziua aceea…

Mi-a fost teamă să renunț la ce croisem înlăuntrul meu, dar știam că voia Ta trebuie așezată deasupra voii mele.

Plâng lângă procesul transformării mele.

Anastasia e rodul acestui proces și ea nu mai are sfârșit. În ea e cuprins mai mult decât aș fi fost capabilă să doresc, să cer, să-mi imaginez.

Prezența ei mângâie cu liniște.

Minunate sunt lucrările Tale! Și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!