Rânduri la ceas de seară (3)

Vânt.

Se mișcă copacii dezgoliți de frunze.

În casă e cald. Vuietul lovește ferestrele și pătrunde din când în când, printre colinde, în timpanele mele.

Stau pe o pernă și cos inimi în timp ce prin mine se mișcă delicat un prunc.

În pieptul meu arde iubirea de Dumnezeu. Din ea îmi trag toate puterile, tot curajul de a fi și a îndrăzni, toată puterea de a iubi.

Sunt tot aici, în atelierul devenirii mele, în casa cu ferestre mari și pruncii în jurul meu.

…

…

…

Se pare că am tot mai puțin timp să îmi fac voia și plăcerile, S-au scurtat minutele mele de singurătate, clipele în care mă scriu în litere. Zilele acestea de iarnă ne adună pe toți în cuib.

Mă pomenesc având privirea pironită în chipul pruncilor mei. Le urmăresc mișcările, tresăririle, uimirea, frustrările. Le aud și reaud cuvintele, râsul, plângerile. Mă trezesc cu ei lângă mine. Gătesc avându-i cocoțați pe scaune, pe dulap, pe vârful răbdării mele. Mănânc întrerupt și gândesc sacadat. Adesea se șterge din mine imaginea a cine sunt eu. Adorm cu respirația lor lângă a mea…

…

…

Nu-mi doresc să fiu altcineva și nu am nevoie de nimic în plus față de ceee ce am. Aici e locul în care moare eul meu, fărâmă cu fărâmă, aici! Acum știu că asta e singura șansă să trăiesc cu adevărat, să Își facă Hristos loc în mine, să mă sting tot mai mult eu pentru ca Lumina Lui să ardă în mine.

În timp ce mă las în forma literelor, Anastasia se cațără pe capul meu și mă înconjoară cu întrebări. Își afundă coatele și genunghii în spatele meu. Aici! Aici e locul meu! Aici trebuie să fiu.

…

Mi se zdrobesc voia, planurile, avântul, de zeci de ori într-o singură zi. În locul lor să vină Hristos! El, Cel care mistuie tot ce nu e vrednic de Cer și înnoiește ființa celulă cu celulă. El, Cel care are toată puterea să schimbe forma minții mele, să dăruiască o inimă nouă și largă, clădită din valorile Lui… HRISTOS!

„Dar când vom afla dragostea ne vom hrăni cu pâine cerească și ne vom întări fără lucru și osteneală. Pâinea cerească este Hristos, Cel ce s-a pogorât din cer și a dat lumii viață.

…Cel ce a aflat dragostea Îl mănâncă pe Hristos, Îl mănâncă pe Hristos în fiecare zi și ceas și se face prin aceasta nemuritor...

Fericit este cel ce mănâncă din pâinea dragostei care este Iisus. Că cel ce se hrănește din dragoste se hrănește din Hristos.

Deci cel ce viețuieste în dragoste rodește viată din Dumnezeu și respiră în lumea aceasta aerul învierii din cele de aici.

…DRAGOSTEA este limanul dumnezeiesc. Și când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu.”

(Filocalia X – Sf. Isaac Sirul)

Cu fiecare prunc venit în casa mea se tămăduiște un alt loc al ființei mele. Zdrobirea asta prin care nu imi mai apartin si durerea produsa de ea m-ar face să îmi doresc să evadez dacă nu aș știi că asta e calea mântuirii mele…

„ Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de copii,

dacă rămâne în credinţă,

în dragoste şi în sfinţenie,

alături de cumpătare.” (Biblia)

Am fost martorii primei zăpezi. Alcătuirea iernii care se așterne în noi sub forma amintirilor mă găsește împăcată cu misiunea pe care am primit-o de la Tatăl Luminilor.

„-Mami, ninge!”

Mai face câțiva pași, de la ferestre până la ușă, ea, fetița mea.

„-Mami, ninge!

– Da! Fetita mea, NINGE!”

Timpul curge încet. Nimic nu ne gonește. Sunt cu simțurile înfipte în prezent și asta aduce mult răgaz.

E atât de odihnitor să fii unde ești.

Hristos în noi nădejdea slavei…