Pe poteca inimii mele un soare blând de vara.
Razele ii curg spre mine ca si cum sunt unicul om …singura entitate a acestui univers.
Îl măsor cu ochii deschiși pe jumătate, îl caut printre frunzele nucului înalt, printre crengile verzi ale salcâmilor. Din cand in cand ma opresc.
Câinii au venit cu mine. Se opresc și ei in așteptarea pașilor mei. Mergem lin.
Coborâm pe drumul magic care duce la casa noastră.
…
Am împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul meu. Nu îmi lipsește nimic! Sunt omul cel mai bogat!
Port lipit de mine un prunc.
E cea de-a patra veșnicie dăruită devenirii mele. Elisabeta respira lin.
Sta in cuibul verde prins de mine, la intersecția cu inima mea, cu bătăile ei care laudă pe Creator. Nădăjduiesc că va simti macar un gram din dragostea mea pentru Cer, ca aici, la intersecția trupurilor noastre va găsi mireasma lumii nevăzute pentru care curge sângele meu și toată puterea mea. Vreau sa cred ca pe lângă parfumul socului, cântecul păsărilor, scârțâitul pietrelor sub șlapii mei, se va imprima in ea din conținutul iubirii mele pentru Dumnezeu.
Un nor a acoperit soarele.
Un avion traversează pe deasupra acestui tărâm prin care fac pași.
Simt răcoarea unei adieri pe spatele transpirat.
………………………………………………
Imi revine in amintiri, aproape in mod obsedant, o întâlnire din serile anterioare.
Întalnirea cu 2 molii…
Poate părea o nebunie sa te marcheze o astfel de întâlnire, să nu-ți dea pace până nu se face litere.
Voi descrie un cadru aparent banal. Ce face ca un lucru banal sa devina miracol e ecoul pe care acesta îl poate avea înlăuntrul tău, felul în care prin el ai acces la o realitate cu impact asupra ființei tale.
O seară de mai. La ușa mea bate din nou Hristos. E intenționat ascuns in straie murdare, cu miros de urină si mâini sleioase. Poartă la el mereu chiștoace si brichetă …Si o plasa in care stau laolaltă haine primite, o pâine și alte bucate ( darurile oamenilor pe care ii afla sau ii caută in drumul lui).
….
…
Ne cere voie să doarmă pe banca din fata casei…
Seara poartă pecetea minunii prin liniștea care însoțește discutiile, curgerea lucrurilor.
Această dorință nu ne depășește puterea…masura din vremea aceasta.
…
Dintr-o dată aud blând in mine:
„Andreea, știi că acolo sus, pe rafturile dressingului tău, stau un rând de perne si unul de pături? Du-te si ia o pernă și pune-o sub capul lui Hristos (mascat) …Și ia o pătură ca să învelești trupul lui, să îl acoperi de răcoarea acestei nopți.”
Dormeau pruncii cei mici si am urcat in viteză scările.
Mă simțeam onorată că Hristos doarme înaintea casei mele, în ograda mea. Mi-aș dori să ajung la masura de-ai dărui un loc in camerele noastre…
Am luat perna și când să pun mâna pe pătură aceea colorată de lână, ochii mei întâlnesc 2 molii. S-au așezat amândouă pe pătură, fix pe acea pătură… Apoi au zburat haotic pe lăngă mâna mea înălțată după ea. Ochii mi-au devenit umezi. Au izvorât din ei pacea si liniștea sub forma lacrimilor, pentru că nu am întalnit două molii ci un adevăr cutremurator ascuns în ele:
unde NU le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură.
Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și INIMA voastră.„
(Biblia)
Andreea Stanciu 
Lasă un comentariu