Etichetă: sat

Izbucnire a inimii

Mi se încâlcesc cuvintele la ieșirea din inimă.

Vor să iasă deodată , toate, să năvălească asemeni animalelor ținute închise la vederea luminii  și a hranei. Se împing unele in altele obosindu-mă.

Suspin resemnată, cu o durere ascuțită in mijlocul ființei: poate nu e loc pentru asta.

După câteva ore vin iar. Mă află pe patul cu aripă de înger deasupra. Eu stau să îngrijesc copii bolnavi, ele nu imi dau pace. Se rostogolesc, urlă…ca acei copii mici nebăgați in seamă, dar care vor cu orice preț să fie văzuți.

Citește în continuare „Izbucnire a inimii” →
2

Rânduri la ceas de seară (3)

Vânt.

Se mișcă copacii dezgoliți de frunze.

În casă e cald. Vuietul lovește ferestrele și pătrunde din când în când, printre colinde, în timpanele mele.

Stau pe o pernă și cos inimi în timp ce prin mine se mișcă delicat un prunc.

În pieptul meu arde iubirea de Dumnezeu. Din ea îmi trag toate puterile, tot curajul de a fi și a îndrăzni, toată puterea de a iubi.

Sunt tot aici, în atelierul devenirii mele, în casa cu ferestre mari și pruncii în jurul meu.

Citește în continuare „Rânduri la ceas de seară (3)” →
3

Rânduri la ceas de seară (1)

În camera mea miroase tare a viață. Doi prunci dorm lângă mine și unul înlăuntrul meu.

Scap câteva lacrimi direct din centrul inimii și încerc să adun ziua în cuvinte, să compun o filă de jurnal, un fel de rezumat al tuturor celor prin care Dumnezeu mi-a mangaiat ființa.

E liniște, Stelele nopții tac. Glasul greierilor încununează liniștea, Nu latră nici un câine.

Liniște nu înseamnă să nu auzi nimic, ci să auzi acele lucruri care lasă loc să coboare glasul Creatorului în tine, care nu acoperă oglinda cea adevărată.

Citește în continuare „Rânduri la ceas de seară (1)” →
0

Atelier și drumeție la sat

A venit vremea să ne deschidem ograda cea fără de porți pentru voi…

Aici, în liniștea noastră, am găsit o cale să ajungi și tu: prin ateliere și drumeții.

Prima invitație : 16 APRILIE!!

0

E ianuarie la noi în sat…vântul frământă zăpada. În liniște o lasă la dospit…sub soare.

b38

În satul nostru e frig și a nins. Noi am crezut că ninge cu fulgi de zapadă, dar a nins cu bucurie…

Cerul de un albastru puternic stă ca o oglindă să cuprindă bucuria satului…și n-o cuprinde. Atunci începe să frământe zăpada. O lasă sub soarele rece…la dospit. Apoi o modelează, o împletește cu noi, o aruncă în sus, o lasă la pământ, o face culcuș pentru animale, o despletește…și seara o lasă să doarmă sub stele. Se joacă și el …că e copil. 🙂 Citește în continuare „E ianuarie la noi în sat…vântul frământă zăpada. În liniște o lasă la dospit…sub soare.” →

24

E noiembrie la noi în sat. Lemnele ard în sobă, ceața îmbracă drumurile…

 

b22

 

Dimineața mă aruncă din așternuturi calde în hainele drumului: în ceață deasă cusută cu fire de soare. Cocoșii cântă. E frig! E noiembrie!

Pisica aleargă spre mine. Se oprește în dreptul meu. Se întinde și miaună de bucurie că mă vede. Citește în continuare „E noiembrie la noi în sat. Lemnele ard în sobă, ceața îmbracă drumurile…” →

6

Despre un pârș care și-a făcut cuib în blenderul nostru

parspc5

imagine preluată de pe http://www.cono.ro/wp-content/uploads/2008/05/parspc5.jpg

Era o zi de aprilie. În zilele de aprilie corcodușii vorbesc cu lumea prin flori…și iarba e verde.

În această lună, pe planeta noastră ies la lumină fire de ceapă și usturoi, frunze de mazăre și de salată, spanacul și florile de soare.

Ne ridicăm din așternuturi și explorăm grădina…din cele dintâi ore ale dimineții până la apus de lumină. Suntem liberi și uimiți:

de felul în care zboară fluturii albi

de zumzetul albinelor

de puterea cu care semințele mărunte aruncate în pâmânt ies la suprafață Citește în continuare „Despre un pârș care și-a făcut cuib în blenderul nostru” →

1

O familie mare – Portrete fără garduri

 

“ Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul și ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranța că o va proteja. Femeia este doamna casei dar și o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar și hamalul ei.“

                              (Viața de familie – Paisie Aghioritul)

1

Oamenii, aceste modelaje atât de atent gândite, exclamă prin gesturi și priviri deschise că Dumnezeu și-a vărsat din frumusețea Lui peste ei.

Se făcea că eram doar un prunc pe ulițele unui sat de lângă o mare piatră. Printre prietenii mei de joacă se număra și L., un țigan. Colindam drumuri și dealuri împreună…într-un joc prelungit. Pentru mine nu a fost niciodată un țigan, a fost mereu un prieten…

Clipele care ne-au trăit au adus pentru fiecare dintre noi un alt drum. El are familia lui. Lucreză într-o țară străină, pe lângă apele albastre ale mării. Eu colind satul de lângă piatra cea mare cu familia mea.

De zile multe cântecul de dor al mamei lui a ajuns în casa noastră. E mamă de 10 copii și pentru fiecare păstrează un Dor, o lacrimă, un zâmbet larg și știrb:  Citește în continuare „O familie mare – Portrete fără garduri” →

0

Blog la WordPress.com.

SUS ↑