O familie mare – Portrete fără garduri

 

“ Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul și ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranța că o va proteja. Femeia este doamna casei dar și o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar și hamalul ei.“

                              (Viața de familie – Paisie Aghioritul)

1

Oamenii, aceste modelaje atât de atent gândite, exclamă prin gesturi și priviri deschise că Dumnezeu și-a vărsat din frumusețea Lui peste ei.

Se făcea că eram doar un prunc pe ulițele unui sat de lângă o mare piatră. Printre prietenii mei de joacă se număra și L., un țigan. Colindam drumuri și dealuri împreună…într-un joc prelungit. Pentru mine nu a fost niciodată un țigan, a fost mereu un prieten…

Clipele care ne-au trăit au adus pentru fiecare dintre noi un alt drum. El are familia lui. Lucreză într-o țară străină, pe lângă apele albastre ale mării. Eu colind satul de lângă piatra cea mare cu familia mea.

De zile multe cântecul de dor al mamei lui a ajuns în casa noastră. E mamă de 10 copii și pentru fiecare păstrează un Dor, o lacrimă, un zâmbet larg și știrb:  ” – Vine L. acasă, cu muierea și cu fata!” și tot chipul ei negricios devenea alb de la strălucirea pe care o naște doar  bucuria.

S-a pregătit pentru această vizită cum se pregătesc numai mamele, cu luni de zile înainte…pentru ziua aceea mare în care își strâng în brațe copiii, deveniți bărbați dar totuși o grămadă de celule purtată în pântece.

Acolo, în pântecele sufletului, o mamă, își va ține mereu copiii: pe cei născuți și pe cei nenăscuți. Acolo îi va legăna și îi va mângâia și când aceștia sunt departe, călătorind fără rădăcini și totuși adânc înrădăcinați.

Ne-am luat aparatul de fotografiat și am pornit spre casa lor  mică, dar mai încăpătoare decât casele mari și mult prea îngrijite. Cu emoție am călcat prin zăpadă și noroi și am trecut valea…I-am găsit pe părinți muncind. L. și M. tăiaseră porcul pentru fiul lor cel mare. Înconjurați de carne și șorici și de mulți copii și nepoți păreau decupați dintr-o icoană. Aș fi fotografiat prelungirea acestor doi domni fără semnătura mea. Le ședea atât de bine în mijlocul casei, colorate cu covoare și șterguri, între fii lor și fiii fiilor lor.

Am stat o vreme cu ei. Ah, ce timp! Ceea ce va urma sunt doar niște reproduceri ale unei realități cu mult mai frumoase decât a ceea ce a trecut prin bietul nostru aparat (incapabil să transmită măreția unui Palat)…

M. e doamna casei, doamna palatului ce crește cu fiecare copil și nepot născut.

L. e stăpânul casei, al palatului ce crește…

2

3

4

17

5

6

7

12

8

9

10

11

13

14

15

Em., unul din frații lui l-a chemat pe Daniel, soțul meu, să îi arate ceva…așa în taină. După o vreme s-au întors amândoi. Daniel aducea o pereche de papuci, maro (așa cum ne plac nouă). I-a primit cadou de la Em.

L. cel mic a venit cu mașina lui și a adus fraților diferite daruri de departe. Em. a vrut să îi dăruiască soțului meu ceea ce el primise. Papucii stau în casa noastră și pașii cu ei vor duce urmele unui gest MARE…

16

Eu le mulțumesc pentru că ne-au primit în casa lor și ne-au lăsat să ne bucurăm cu ei.

Satul de lângă piatra cea mare e acoperit cu zăpadă. Din hornul casei lor, de peste vale, se ridică un fum cald. Doi oameni săraci au un palat, în care se aud voci multe, pruncii lor, acum oameni mari. Luna îi ascultă și ea. Câinii lor sunt fericiți. Pisicile lor sunt sătule și torc…  Nu le e frică de ziua de mâine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s