suflet aruncat dupa „gratii”

In dimineata aceasta as scrie despre culorile si parfumurile de dincolo de ziduri…ziduri inalte, ridicate de prejudecatile noastre.

In fiinta mea se contureaza portretul unei doamne de vreo patruzeci si ceva de ani. Am cunoscut-o cu ceva timp in urma. Poate de vreo doi ani.

Camera ei: un salon de cativa metrii, in care incap doua paturi.

Averea ei: o camasa de noapte, un halat si niste slapi de plastic.

Libertatea ei: o fereastra cu gratii…printre ele se tesea cerul in privirea ei tulburata.

Preocuparile ei: ganduri verbalizate cu putere…strigate infricosatoare pentru cei ce le aud pentru intaia oara.

Evadarea ei: baia rece si sinistra, atelierul..in care isi picteaza haotic durerea, in pauzele dintre intrebari si priviri incarcate cu scepticism.

Picioarele ei…vorbeau despre fiinta ei interioara. O data a fost in putere, in puterea mintii si a sufletului. Azi, umbla dezgolita prin frig. Raceala i-a amprentat avantul. Dardaie in frigul nepasarii noastre. Cauta un loc cald…s-ar cuibari intr-o pereche de ciorapi de lana. Nici pe acestia nu-i poate gasi. Intr-un univers al grabei, al jertfei pentru sine, al rabdarii ucise de cele pamantesti ii e greu sa gaseasca un gram de caldura vindecatoare sau cel putin anestezic al noptilor nedormite.

Poate s-a refugiat intr-o nebunie pentru lume si toutusi, pentru Hristos, e unul din copilasii ce mostenesc Imparatia…si nedevenind asemeni ei..nu putem mosteni Cerul.

Ochii ei tradeaza sufletul ascuns, chircit, zdrentuit, rusinat, temandu-se si tremurand.

Orice mana intinsa spre ea, orice gram de suflet oferit ei, e cercetat in amanuntime. Nu mai crede nimic…

Vorbeste despre multe. Vorbeste raspicat cu singuratatea. I se spune uneori sa taca, i se administreaza tratament medicamentos pentru linistirea sufletului. Aub efectul acestuia pare sa taca pentru o vreme. E rapita de somn. Nu de cel vesnic. Cand o va rapi acela, cand ii va lua sufletul si ii va lasa trupul rece..rece de tot…fiinta ei va inflori si va purta incaltaminte de aur, si haine albe. Va straluci, va dansa de bucurie, va fi libera…Nici un fir de sarma nu o va desparti de Cel ce a creat-o.

Eliberata de teama, isi va plimba sufletul prin gradinile in care, neincetat, cresc ingeri. Va picta la nesfarsit bucuria si uimirea.

Daca dupa zidurile acelui spital se mai aude glasul ei si disperarea ei, e dovada ac inca se zbate…se zbate sa scape catre Cer.

Cand va pleca ( daca nu a plecat deja) se va auzi de dupa gratii oftatul usurat.

Cei ramasi isi vor aminti o vreme de ea…si in locul ei va ajunge un alt suflet ce se zbate sub poveri grele…

(O alta poveste..B)

11 martie 2010