Dincolo de motivul principal al mutării la sat au stat şi altele. Unele mai mari altele mai mici. Dintre cele mari e libertatea lui Rafael, alergarea lui pe drumuri şi dealuri alături de alţi copii, jocul liber fără reguli impuse de adulţi (în grija mare a lui Dumnezeu).
Îmi doresc să se imprime în el sunetele tainice ale naturii, simplitatea, mirosurile satului. Să nu-i fie străină viaţa aceasta simplă dar plină…
Ştiu că îşi vor face loc în el lucrurile la care noi îl expunem. Alegem pentru el această linişte tainică care se prelinge prin venele trupului şi cuprinde sufletul în palmele ei, ca într-un culcuş.
Aici zilele reci sunt calde.
Paşii pe drumul îngheţat, acoperişurile ce-şi înalţă fumul, animalele adăpate la lăsatul întunericului, clopoţei legaţi la gâtul oilor obosite, clopote din turn de biserică la asfinţit…în aşteptarea sărbătorii, oameni care merg uşor fără grabă, saci cu făină aduşi de la moară…pentru pâinea de casă şi cozonaci, câini lăţoşi alergând… Toate acestea creionează o zi, sau mai bine spus o seară de iarnă petrecută la sat. Se trăieşte!… Dintr-o dată oamenii nu îmi mai par roboţi.
Poveştile din fiecare casă se ţes lângă sobele în care lemnele aduse târziu cântă…
Consider o mare binecuvântare faptul că avem o familie de vecini mutaţi de la oraş, cu trei copii. Ea pictează icoane. El sculptează.
Şi o altă binecuvântare e o familie cu patru copii, din satul vecin. Ea pictează icoane. El lucrează cu lemnul.
Simona, mama celor patru copii a venit cu o idee. Să pornim mici ateliere sau lecţii în casele noastre, pentru copiii noştri, oferindu-le din ceea ce noi ştim. Ea a început cu lecţii de engleză la care au participat copiii noştri (ai celor 3 familii). Am continuat cu lecţii de lucru manual la noi şi vor urma lecţii de croitorie sau ţesut la război la Cristina, vecina noastră.
E un prilej nemaipomenit de a-i aduna pe copii, de a ne juca şi învăţa în acelaşi timp altfel decat la şcoală cu mult joc şi voie bună, lângă prieteni.
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, unul din tătici se gândeşte să îi înveţe muzică.
Am hotărât să scriu un articol pe blog despre ora de lucru manual ce a avut loc la noi. Ştiu că sunt părinţi care cochetează cu idea de homeschooling şi cu ideea de a se muta la ţară. Aş vrea să fie un fel de încurajare experienţa noastră. J
În jurul orei 16 cu mic şi mare ne-am adunat în camera noastră. Am lârgit masa şi am înşirat pe ea uneltele de lucru şi diferite accesorii: foarfeci cu model, pixuri colorate, lipici, mărgele, cartoane, aţe, panglici… Au fost şapte copii la ora mea. Rafael era cel mai mic (3 ani şi jumătate) iar Cristina, o fată din sat a fost cea mai mare (12 ani).
Am avut ca temă crearea unui semn de carte. Fiecare a fost liber să aleagă tehnica pe care o doreşte.
Mâinile lor mici se întindeau spre centru mesei spre a se servi cu cele dorite pentru ca în final să uimească ochii mei prin unicitate şi creativitate.
A fost o oră liberă…cu discuţii multe, cu pauză de Clementine şi biscuiţi integrali făcuţi în casă.
La final am creat mici ornamente pentru brad şi am adunat cu toţii ceea ce a rămas în urma muncii noastre şi ne-am odihnit în râsete şi voie bună…
Viaţa aceasta simplă şi plină de sens mi-e dragă.
Andreea Stanciu 
Lasă un răspuns