De ce cred că ACASĂ e mai bine decât la GRĂDINIȚĂ

IMG_0126

 

M-am gândit să răspund în scris întrebărilor și sfaturilor pe care le primesc atunci când oamenii află că Rafael are 3 ani și jumătate și nu merge la grădiniță.

E o ocazie de a-mi culege gândurile și de a face ordine în mine. Pentru sufletul meu e foarte clar de ce el e acasă, dar această stare a sufletului meu nu reprezintă un răspuns convingător pentru prieteni, părinți, cunoscuți și necunoscuți.

Voi lua pe rând câteva dintre cele mai frecvente întrebări.

          E la grădiniță copilul vostru?

Nu e la grădiniță. E acasă, lângă noi.

          De ce nu l-ați dat la grădiniță? E deja mare.

Am ales împreună cu soțul meu să nu aruncăm rodul necopt în brațele unei educatoare. Credem că cel mai prielnic loc pentru dezvoltarea lui sunt ramurile ce l-au născut și l-au purtat, ramurile care l-au alinat și îi cunosc plânsul, ramurile care i-au șoptit primele cuvinte, i-au sprijinit primii pași, ramurile care sunt martore ale primului zâmbet, primului cuvânt, primului dinte, primului oftat.

E mare cu adevărat pentru ochii celorlalți dar în noi se vede clar că e prea mic pentru a fi trimis în lume. Lecțiile de zbor sunt în curs, nu e pregătit. Vă spunem cu bucurie că poate zbura și zburda pe lângă cuib dar nu e pregătit să facă față răutății, înjurăturilor, ignorării, concurenței, competiției, învățăturilor străine. Acestea sunt un pericol. Poate fi vânat ușor. Nu vrem să confunde cuibul cu grădinița.

E mare dar nu destul de mare.

          Cum va învăța să socializeze?

Ah! Socializarea…acest aspect adesea ridicat de mulți.

Nu îmi țin copilul acasă pentru a-l izola. Rafael socializează cu noi și cu cei ce ne calcă pragul. De asemenea are prieteni mulți cu care se joacă liber pe afară. Da, LIBERI…

Uneori îi privesc jocurile și mă minunez de imaginația largă pe care a așezat-o Dumnezeu în el și în prietenii lui. Construiesc, cuceresc, creează, călătoresc liberi, fără a fi strâmtorați de noi adulții (care am uitat să ne jucăm și să ne imaginăm).  Avem familii speciale în jur împreună cu care organizăm pentru pruncii noștri un fel de lecții (engleză, lucru manual, ș.a.). Rafael socializează cu vârstncii din sat, cu adulții și copiii.

          La grădiniță învață multe. Ce face acasă?

Acasă face tot ce îi dorește inima. Se joacă, construiește, face puzzle, modelează, lipește, decupează, mă ajută la curățenie, la gătit, aduce lemne și le pune pe foc, mănâncă, sare în pat, cântă, ascultă, observă. Când considerăm că a sosit vremea îl vom învăța să scrie și să citească.

Acasă ne adresează zeci și sute de întrebări pe care la grădiniță nu ar avea timp și loc să le rostească. Aici învață cum e viața reală…îi duce de mâncare câinelui, bate cuie, mătură, curăță cartofii copți pe plită, frământă aluatul, își așteaptă prietenii, râde mult, e pedepsit și observat îndeaproape de suflete care îl iubesc cu adevărat și pentru care el reprezintă o minune ce trebuie să găsească drumul spre Cer în viața aceasta.

Cantece și poezii?…învățăm uneori dar nu pe acestea cade accentul.

Faptele lui se țes din faptele noastre, atitudinile lui se nasc din atitudinile noastre. Mai mult decât ce-i spunem contează ce vede la noi. Dacă noi cântăm cântă și el, dacă ne rugăm se roagă, dacă citim vrea să i se citească.

Truda e să rămânem în lumină pentru ca el să absoarbă lumina și să o împrăștie mai apoi.

Pentru că nu e la grădiniță are timp să ajungă și să vadă locuri și lucruri despre care acolo doar aude. Stă în casă dar cutreieră și dealurile, vede iarba și frunzele, melci, păsări, căprioare, iepuri, vulturi, vaci și bivoli, oi, zăpadă, cai ce trag căruța, oameni.

Are timpul lui în care descoperă lumea de mână cu Daniel, timp în care întrebările lui primesc răspunsuri sincere. Poate nu știe atât de multe ca și copiii care merg la grădiniță dar căutăm resurse să știe tot ce reprezintă un interes pentru el.

          El vrea să meargă la grădiniță?

Nu, nu vrea. Dacă îl întrebăm acest lucru el spune că vrea să stea cu noi. Acest răspuns nu e datorat unei dependențe bolnăvicioase de noi. Așa cum am amintit mai sus Rafael e adesea plecat cu prietenii lui, rămâne cu bunicii și alți oameni apropiați.

E de asemenea un copil timid. Ca femeie timidă pot să spun că școala și grădinița nu mi-au șters acestă trăsătură. Am 27 de ani și aceeași neputință de a mă adresa în public sau oamenilor diferiți, necunoscuți. Cred că e un mit că el va deveni mai puțin timid în colectivitate. Ceea ce îl va face să devină mai puțin timid va fi faptul că a început să cunoască acea colectivitate , să se identifice cu ea, plus încrederea că ceea ce face și spune are valoare.

          Ce va face când va merge la școală?

E încă devreme să răspund la această întrebare dar nădăjduim că și școala va fi tot acasă.

15 gânduri despre „De ce cred că ACASĂ e mai bine decât la GRĂDINIȚĂ

    1. Stiu acest lucru(ca la inceput de cuvant se scrie cu î si nu cu â 🙂
      Iertați-mi greșeala. Voi corecta. Textul a fost scris într-o seară, din câte îmi amintesc, și poate am încurcat tastele de la oboseală.

      Apreciază

  1. Felicitari! Subscriu si eu!
    Asta ne dorim si noi pt fetita noastra si visam la homeschooling in Romania 🙂
    Ce mi se pare ciudat e ca se mira toti cei care pe vreamea lor nu aveau gradinita iar la scoala daca mergeau o faceau dupa 7 ani.
    Si eu sunt intrebata prin parc cand ma vad unii jongland cu ele de ce nu o duc la gradinita pe fetita cea mare (2 ani 7 luni) ca sa-mi fie mai usor cu cea mica (7 luni)?
    Cine a spus ca cresterea copiilor este despre cat de comoda si libera e mama? Sau ce stiu altii despre cat pot eu duce? 😦
    Sa va bucurati de (si cu) Rafael!

    Apreciază

  2. Noi am incercat si gradinita incepand cu 3 ani. Totul a durat 2 saptamani si 2 zile. Acum gradinita e doar o amenintare cand Iona nu ma asculta.

    Dupa 2 saptamani de gradinita ne-am ales cu o viroza care s-a raspandit la toata familia, comportament violent fata de fratiorul mai mic, vocabular nepotrivit si un „oac-oac” ca alceva nu au invatat.

    O alta problema e faptul ca stau inchisi intr-o incapere cand ei isi doresc sa zburde, sa faca „conculs” cu bicicleta.

    Concluzia mea: gradinita s-a inventat pentru cine chiar nu apoate tine copii acasa.

    Apreciază

    1. Meda draga, nu stiam ca nici tu nu il duci pe Iona la gradinita. Sunt de accord cu toate aspectele despre care ai scris. 🙂

      Apreciază

  3. Si noi am incercat gradinita cam 3 luni (cu ceva intreruperi din cauza racelilor), dintr-un motiv egoist si stupid al meu, si anume ca mi-ar fi mai usor cu fratiorul cel mic, de 6 luni. Asta pana cand baietelul meu de 3 ani m-a intrebat „Mami, de ce iesim afara in aceeasi curte? si „De ce trebuie sa numar in continuu pana la 10 daca eu stiu deja?”. Din fericire mi-am dat seama ca locul lui nu e acolo, l-am retras iar cei doi fratiori sunt acum cei mai buni prieteni, se joaca mereu si imi e mult mai greu cu unul decat cu doi, deoarece se tin unul pe altul ocupati. Dupa aproape un an de homeschooling ne merge bine, lucrurile au inceput sa se aseze, iar progresele se vad pe toate planurile. Culmea, in special in ceea ce priveste socializarea: se integreaza usor in grupuri de copii de diferite varste ( urmeaza cursuri de germana, engleza si inot), nu are probleme sa se desparta de mine atata timp cat stie cand vin sa-l iau, indiferent unde-l rog sa ramana, a inceput sa se descurce tot mai bine la cumparaturi sau in diverse situatii unde trebuie sa poarte conversatii cu adultii. Nu sunt contra gradinitei, daca va vrea vreodata sa incerce din nou nu ma voi opune ( deocamdata nu vrea, raspunde vehement ca gradinita e plina de copii bolnavi si nu are nevoie de microbi), iar in ceea ce priveste scoala, decizia de a-l scoli acasa pe termen lung mi se pare greu de luat , deoarece traim intr-un oras destul de mare, toti prietenii lui vor merge la scoala, mai mult ca sigur va dori sa fie ca ei sau chiar impreuna cu ei. Sper ca va avea parte de oameni capabili si binevoitori care sa ii calauzeasca drumul, iar daca nu va avea acest noroc, atunci da, homeschooling-ul va deveni o varianta plauzibila. Mult noroc si inspiratie in deciziile pe care le luati.

    Apreciază

  4. Locuim in Sibiu. Deja presiunea din partea rudelor si a prietenilor de a-l integra in „colectivitate” e foarte mare. Toti ne condamna. Sistemul poate fi bun sau singura alternativa pentru unii copii, insa pentru o mica parte este departe de ideal. Aceleasi persoane insa sunt cele care-l lauda,deoarece se poarta frumos cu copiii, stie sa imparta, respecta regulile atunci cand se joaca , de fapt nu ai spune ca sunt diferente foarte mari intre el si copiii de 5-6 ani. Poate doar fizice. La capitolul strict academic, totul vine natural si aplicat, spre exemplu acum o luna m-a intrebat ce scrie pe masina noastra, apoi in 5 zile a invatat aproximativ tot alfabetul citind numerele de pe masini. Trebuie sa recunosc, metoda Montessori de a urmari cu degetul literele in relief e foarte buna, stiam de ea, ma gandeam ca in viitor sa ii confectionez astfel de cartonase, insa numerele de masini s-au dovedit a fi la fel de bune. Acum citeste pe silabe, majoritatea inscriptii de pe magazine. Ma bucur enorm ca am putut lega cititul de matematica, deoarece am confectionat impreuna o carte de telefon unde am scris numele persoanelor cunoscute si numerele lor de telefon, pe care o foloseste aproape zilnic. De asemenea citeste cat de cat lista de cumparaturi si incepe sa isi dea seama de pret. Acum incercam sa descifram secretele cantarului, ingrediente, cantitati, etc, deoarece tin foarte mult sa inteleaga ceea ce mananca. De asemenea este pasionat de tot ceea ce tine de medicina, a asistat la resuscitarea unei persoane intamplator pe strada, si de atunci cu orice ocazie incearca sa fie in apropierea medicilor. Stie destul de multe despre corpul uman pentru un copil de aproape 4 ani. Avem un caiet de observatii unde notam aproape zilnic ce vedem pe afara si ce i se pare lui interesant. Astfel stim ce subiecte sa aprofundam. Totusi, desi multi lauda in special cunostintele pe care le are, eu sunt mandra de alte aspecte, si anume ca oricand ar prefera o plimbare in padure, ca-l incanta sunetul pasarilor, bataia vantului, ninsoarea, e bun si iubitor atat cu oamenii cat si cu animalele, iar jucariile preferate sunt bicicleta si trotineta. Intr-una din zile l-a intrebat cineva „Ce vrei sa te faci cand cresti mare?”, iar el a raspuns : ” As vrea sa fie ca acum, de ce sa vreau altceva?”. Atunci mi-am dat seama ca suntem pe drumul cel bun.

    Referitor la homeschooling, eu nu sunt chiar straina de asa ceva, insa nu la varsta mica. Pe la 10 ani am invatat sa joc sah in fata blocului, iar in clasa a 6-a, deoarece mereu ploua, profesorul de sport ne-a adus cateva sahuri si si-a dat seama ca as avea ceva inclinatie spre acest sport, asa ca m-a trimis la scoala sportiva. Imi placea atat de mult incat imi luam cu mine cartile de sah la scoala si studiam in timpul orelor, pana cand nu m-au mai lasat profesorii, asa ca imi faceam temele in timpul orelor ca sa am mai mult timp de studiu acasa. Incet, incet am ajuns sa merg tot mai putin la scoala din cauza competitiilor, dar asta nu inseamna ca mi-am neglijat studiile. Am invatat mult, dar folosind timpul eficient, fara sa fie nevoie sa stau atatea ore la scoala. De fapt, ca sa zic asa, din clasa a 8-a si pana la terminarea liceului am mers aproximativ o luna / semestru, in special pentru a participa la evaluari. Nu as putea spune ca ceea ce am invatat la scoala sau liceu imi este extrem de folositor acum, dar o faceam pentru a lua note bune, caci astfel erau si parintii mei multumiti si ma lasau sa continui cu sahul. Singura materie de care chiar imi pasa era chimia , iar mai apoi chiar am urmat o facultate in domeniu, unde am fost extrem de dezamagita de faptul ca aproape totul era teoretic. Pana la urma am urmat un master in management sportiv iar acum am propriul meu club de sah ( http://www.logismartsibiu.ro ) si ma consider implinita si fericita din punct de vedere profesional. Ceea ce vreau sa demonstrez prin scurta poveste a vietii mele este ca am avut o copilarie frumoasa, chiar daca nu am mers foarte mult la scoala. Ce e drept, prietenii mei cei mai buni nu erau colegii de clasa ci colegii de club sau sportivii din alte orase. Ne vedeam insa des, iar faptul ca eram pe aceeasi lungime de unda consider ca fiind un avantaj in ceea ce priveste prieteniile. Scoala a avut totusi rolul ei, acolo mi-am descoperit pasiunea, lucru pentru care voi fi recunoscatoare toata viata. Sistemul romanesc , prin structura lui , nu iti da posibilitatea de a deveni profesionist intr-un anumit domeniu, dar mergand la scoala ai mai mari sanse, cred eu, sa descoperi ceea ce iti place, decat daca ramai acasa. Problema este ca atunci cand chiar iti descoperi vocatia sa beneficiezi de sprijinul parintilor pentru a ti-o urma, chiar daca asta inseamna mai putina „scoala”.
    Sarbatori fericite si un an nou plin de realizari!

    Apreciază

  5. L am dat la gradi pe cel mare, avea 2 ani jumate si se plictisea, cel mic, Ioan, avea atunci 8 luni. Dupa o saptamana a adus un microb urat acasa si l a imbolnavit pe cel mic. Iosif s a facut bine, Ioan nu. Am stat cu el un an in spitale pana cand s au saturat de noi si ne au trimis acasa ca de, venea Craciunul. Convulsiile febrile i au distrus lui Ioan creierul si la 2 ani a fost diagnosticat cu autism.Tot sistemul lui neuromotor e la pamant. Cu pasi marunti, cu nopti pierdute citind tehnici de recuperare de pe net l am salvat in mare parte. Acum are 6 ani jumate si merge la scoala in sistemul step care e foarte apropiat de homeschooling sau asa il percep eu. Lucram in mare parte acasa, cu materiale, sfaturi, idei si incurajari de la parinti ca voi. Gandeam ca voi cand erau mici dar credeam ca gresesc. Daca stiam ce o sa patim, fugeam de gradinite mancand pamantul.

    Apreciază

    1. Dincolo de tristetea ce imi cuprinde inima cand aud povestea voastra ma cuprinde acel sentiment pe care il ai in fata unor mari luptatori, a unor oameni puternici, cu influenta…Si imi vine in minte gandul ca avem un Dumnezeu care Vindeca.De asta i-am pus numele copilului nostru Rafael…ca sa ne amintim ca Dumnezeu vindeca. Daca va putem ajuta cu ceva ne puteti scrie pe privat….andreea_only_a_soul@yahoo.com. Nu stiu cum va putem ajuta, poate va vine voua ceva in minte. Stim sigur ca un ajutor pe care il putem da oricui este rugaciunea fierbinte, cu credinta. Daca sunt lucruri de alta natura ne puteti scrie…:)

      Apreciază

  6. Buna Adreea,

    Sunt mamica Nataliei de 3 ani si 5 luni. Nu mergem la gradinita. Am incercat sa mergem acum un an. Am fost o zi dupa care Natalia nu a mai dorit, a zis clar nu imi place educatoare pt ea spune mereu: stai jos, papa tot, nu misca, stai pe scaun, misti cand zic eu…etc ….. Cat timp este foarte cald ea merge la mare si sta acolo 3 luni la bunica ei. In aceasta perioada am avut o alta incercare de a merge la” scoala altfel” pt perioada verii. Am mers de 3-4 ori si gata, din nou Natalia a spus: nu mai vreau , tipa educatoarea, vorbeste prea tare, galagie multa!! , au fost spusele ei. Am inteles, am renuntat! Contrar convingerilor parintilor care au copii la gradinita, Natalia, desi nu urmeaza un program in colectivitate, este sociabila, cere la spatiile de joaca, isi face prieteni ( ii alege foarte bine), vrea sa se intalneasca mereu cu alti copii si DA ADORA SA PETREACA TIMPUL AFARA IN NATURA SA ALERGE, SA SE JOACE LIBER. Ii place sa picteze, sa cante, sa coloreze si nu mai zic de puzzel sau lego iar acum o noua pasiune s-a nascut, gatitul!

    Incercam sa mergem la piese de teatru, la divesre ateliere de creatie, asadar pt a interactiona cu alti copii si a socializa nu este nevoie neaparat sa mergem la gradinita, in plus, daca avem norocul de a aveam bunici, bone sau noi sa putem sta acasa, copii pot invata si lucrurile pe care le invata la gradinita cum ar fi: o limba straina, muzica, poezii, etc si totul cu dragoste, implicare si rabdare. Ceea ce este cel mai important este ca aceste cunostinte sunt insusite prin joc, voie bune si cu zambete pe buze!

    Va multumesc!

    Ma bucur ca incepem sa ne intoarcem la natura cati mai multi si ca am constientizat ca noua lume ne ofera facilitati dar ne educa in a fi toti la fel si ne distruge unicitatea cu care ne nastem .

    Cu drag Emilia.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Dragă Emilia, mulțumesc că ai împărtășit cu mine experiența ta.
      Mă bucur să știu că Natalia are o mamă care ia seama de nevoile ei sufletești și caută să le împlinească fără să se lase dusă de valuri și vorbe, de obiceiuri și multe altele…care ne fură atenția de pe unicitatea sufletului și ne îndeamnă să tratăm superficial, la grămadă…
      Dumnezeu să vă bucure și să vă tot bucure! iar relația voastră să se facă floare …și să împrăștie mireasma pe oriunde treceți…ca să prindă și alții curaj să trăiască așa. 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s