poza preluata de aici
Locuim la tară. Am închiriat o casă de piatră într-un sat din Ardeal. În casa aceasta se țes gândurile noastre, visele noastre, pasiunile…
Dacă Dumnezeu ne va ajuta am vrea să cumparăm un teren și să ridicăm o casă de lemn. Ne pare mai caldă…mai pe sufletul nostru care gândește adesea viața în maro, bej, crem…
Cineva mi-a arătat azi acest articol și m-am gândit să îl dau mai departe, pentru a motiva și pe alții să aleagă o altfel de viață.
Minunat!
Nu ieșea în oraș nefardată, iar acum crește capre la țară
Din confortul apartamentul ei de la oraș, plin cu obiecte vechi, că-i plăceau, stătea și citea blogurile unde admira case țărănești și interioare rustice. Dar cel mai mult o încântau poveștile despre oameni, despre viața lor. A lucrat în învățământ cu copii, apoi împreună cu prietenul ei Tom la o editură. Nu-și imagina să iasă din casă nemachiată, iar despre viața la țară nici prin gând nu-i trecea. Una e să citești despre asta și alta e să-ți dorești un trai rustic. Dar știi care-i culmea ironiei? Asta se întâmpla în urmă cu cinci ani de zile. Acum, nu doar că a devenit munteacă, dar are și propriul blog unde scrie minunate întâmplări. Despre ce? Despre cum destinul a făcut să ajungă la țară. Ce poveste! O să-ți placă la nebunie
Povestea mai pe larg o găsiți AICI, pe blogul Adelei Pârvu.
Andreea Stanciu 
Lasă un răspuns