Mi-am zis că ar fi frumos să scriu câte o filă de jurnal al vieții la sat…în fiecare lună. Dacă în luna mai frunzele erau de un verde crud și socul era pretutindeni, acum natura e învelită cu alte culori și roade.
Primele zile ale acestei luni ne-au prins în diferite călătorii. Acum, așezați din nou, cu timp din belșug, încercăm să cuprindem în ființele noastre Frumusețea. Mă surprind adesea resprând liniște și nu-mi vine a crede că nu mai suntem robii unui sistem grăbit spre Niciunde. Port în fiecare mădular mulțumirea că suntem aici, că ne avem unul pe altul și toți pe Dumnezeu. Pentru că toată povestea noastră am vrea să fie despre El. Aceasta ne e lupta zilnică…să-I semănăm, să-L ascultăm…pentru ca nimic să nu mai fie despre noi, ci totul despre El.
Ieri …da, ieri am stat o vreme cu Rafael și Ionuț (unul din prietenii lui Rafael) în drum, de fapt era un șanț. Ei se jucau la o grămadă de nisip cu escavatoare de plastic. În timp ce își purtau mâinile prin pământul lutos aud o întrebare: ,,- Mami, de ce au plâns oamenii la înmormântare la nenea Ion (vecinul nostru)?,,
Am luat o pauză de gănd pentru că știam că pe Rafael nu îl mulțumește orice răspuns. ,,- De dor și tristețe. Pentru că nu îl vor mai vedea aici pe pâmânt. Se vor întâlni în Cer.,,
A urmat pauza de gând a lui Rafael: ,,-Mami, când o să moară Ionuț (prietenul lui) eu o să plâng după el. Și când mor și eu mă duc în Cer și mă joc acolo cu el, lângă Dumnezeu.,,
Ionuț l-a privit pe Rafael cu un zâmbet larg: ,,- Și moare și escavatorul și vine la noi în Cer și ne jucăm cu el.,,
Eu mi-am simțit ochii umezi de profunzimea lor. 
Florile de soare sunt înalte. Absorb raze și cresc. Eu le aștept înflorirea.
Guliile, varza, castraveții, mazărea se împlinesc. Știu că le e dor de ploaie, dar totuși cresc fără să cârtească.
Casa a devenit un loc pentru dormit. Aproape toate activitățile noastre se nasc și mor printre pomi și iarbă. De când ne trezim și până după apus suntem sub cer.
Ne bucurăm de câinele vecinilor. El e o notă esențială a zilelor, a plimbărilor. 🙂
Pentru că e vacanță e timp din belșug pentru toți copiii satului.
Îl auzeam pe Rafael vorbind singur, în covată. ,, -Ce faci acolo?,,
El îmi răspunde în timp ce poartă prin apă fire de iarbă: ,, -Mă joc că iarba e pește.,,
Ei, Rafael și Daniel au un obicei…să călătorească împreună. Azi au fost pe dealuri, să vadă vacile și bivolii la pășune. Au venit desculți și fericiți, cu o floare pentru mine. Sunt sigură că acest timp pe care îl petrec clădește în ei o fântână din care ne vom adăpa mai târziu.
Pentru că e iunie și pentru că cireșele sunt coapte e aniversarea lui Rafael. Cu patru ani în urma, am pornit din acest loc, spre spital, spre a naște acest copil minunat, această săgeată din tolba noastră. Numele lui îmi amintește că Dumnezeu vindecă, chipul lui îmi șoptește despre un Artist minunat.
Prieteni dragi au fost lângă noi. Ei sunt câteva din culorile vieții noastre. Lângă ei lupta e mai ușoară și Cerul mai senin.
,,O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.,, (Proverbe 17:22)
Andreea Stanciu 
cat de frumos!
ApreciazăApreciază