„Tot ceea ce am văzut până acum mă învață să mă încred în Creator pentru tot ce nu am văzut încă.” (Ralph Waldo Emerson)
Draga mea fărâmă de bucurie nestinsă,
te privesc cum plângi de mila cățeilor găsiți la poartă și nu ai liniște în camera noastră când îi știi acolo. Ochii tăi sunt storși de iubirea ce vrea să fie, să se dea, să existe. Atunci te iau de mâna și te asigur că vom găsi o soluție. Toate problemele au o rezolvare…
Suspinele tale se opresc și în ochii tăi ard stele când ajungem lângă ei.
Dragul meu copil, Îi mulțumesc Celui ce a zis să fii și ai fost, pentru harul de a fi în acest loc..
Ah, ce bine că inima ta simte, ce bine că nu ți-e piatră. Ce bine că prin ea aleargă trăiri de toate culorile și formele, ce bine că ți-e inima câmp de flori în miez de primăvară și…eu te privesc cum iubești viața …și asta mă asigură că am ales bine de data asta.
Viața trebuie iubită!
Cînd nu iubești viața, cînd nu te poți bucura ceva trebuie schimbat. Viața e DAR din Mâini de Dumnezeu!
Nu regret nici o frântură de timp că te-am rupt de oraș și că nu te-am așezat în brațele grădinițelor. Această școlire neorganizată după programe gândite de minți omenești, ți-e cea mai bună școală.
Eu sunt foarte mulțumită de cum te dezvolți, de cum aflii, de cât știi. Nu ești într-un concurs. Viața nu e o competiție între tine și cei ce sunt lângă tine. Viața e cadrul perfect pentru echipă, pentru comunitate, pentru lecții de viețuire în lumea de dincolo de noi.
Nu vreau să te forțez să știi lucruri care nu îți vor fi de folos niciodată. Învață dragul meu tot ce îți e de folos acum și aici, învață tot ce îți naște interes, tot ce te ajută să fii floare deschisă spre soare, tot ce îți lasă ochii să fie stele, tot ce ai nevoie ACUM și AICI.
Nu vreau să fii plin de ce cred alții că ți-ar folosi cândva. Ești unic. Ai povestea ta cu file nescrise. Povestea ta poate schimba lumea dacă o lași să se scrie …Nu ești copia nimănui, ești un modelaj unic.
Cum să te învăț engleză sau franceză azi? Azi, când tu arzi de curiozitate și pasiune pentru animale, ferme…Cum să-ți spun: lasă prostiile cu ferma și hai la lucruri serioase ca limbile străine și matematica…Cum să insist să învățăm numere când tu ai nevoie să știi literele și să scrii peste tot numele animalelor din ferma ta? De ce să te opresc din ce trăiești când tu trăiești cu pasiune?… ca să te duc la lecții de pian, de dans, de orice altceva decât ce ai vrea tu să faci? Trăiește pe ritm de vânt și pe glas de păsări! Vom avea grijă să stăm atenți și să căutăm răspuns la întrebările tale. Te vom ajuta cu ce putem, cu ce știm…și te vom ține printre oameni de toate vârstele, printre animale, printre pomi, printre dealuri, printre cărți atent alese…
Nu TREBUIE nimic când vine vorba de a știi, de a acumula.
Nimic nu trebuie…
Viața se trăiește natural, în limitele lui Dumnezeu. În limitele Lui poți face tot ce vrei.
Mă simt responsabilă să trasez limitele Lui în dreptul vieții tale…în rest fiii LIBER! Liber să te dai rob dragostei, bucuriei, mulțumirii, liber…
Joacă-te copil drag, plângi cu cei ce plâng, fii milos, dăruiește, crede, fii entuziasmat, întreabă, caută, nu te mulțumi cu puțin, dar fii mereu mulțumit cu cât ai, mărturisește-ți păcatele, iubește fără măsură,…și când nu poți să fii bun te asigur că harul lui Dumnezeu îți va veni în ajutor.
Stai într-o nesfârșită îmbrățișare cu Creatorul Tău!
Viața e frumoasă!
Nu vreau să știi să numeri până la 100 dacă nu ai nevoie să știi asta, dacă nu îți folosește la nimic acum, Vei învăța dacă vei avea nevoie…poate la numărarea puilor de animale din ferma ta. Atunci cu inters, pasiune și fără trudă vei găsi rostul acestui 100.
Nu vreau să știi poezii doar ca să mă pot mândri cu câte știi tu, nu vreau să te privez de păsările ce vin dimineața în ogradă, nici de orele în care în casă miroase a mâncare ce se prepară pentru amiază, nici de fulgii amiezii ținându-te într-o bancă de grădiniță, învățând din cărți despre viață. Viața se învață trăindu-se. Dacă azi ne dorim să evadăm pe dealuri cu câinele și o sanie la ora 11, evadăm…
Vei învăța cu pasiune și iubire viața.
Azi mă gândesc cu milă la copiii plini de energie ce TREBUIE să stea într-o sală de grădiniță ca să învețe viața din cărți. Aș face mai mult pentru ei…
Apoi îmi amintesc că eu nu am datoria să conving pe nimeni de nimic. Eu pun semințe atunci când îmi trăiesc viața pur și simplu.
Dumnezeu face semințele să crească când vrea El și cum vrea El, pe ritmul Lui. El dirijează creșterea…
Noi stăm liniștiți. Viața e frumoasă! 🙂
Andreea Stanciu 
Adevarat graiesti 🙂
frumos.
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Suflete frumoase..
ApreciazăApreciază
Andreea draga, ma bucur mult de articolele tale, de pacea si bucuria pe care le-ati gasit traind simplu si frumos la sat. Cuvintele tale frumoase sunt o armonie placuta pentru mine, de multe ori. Dar as vrea sa-ti spun ca nici reversul medaliei nu este intotdeauna asa de intunecat. Isai merge le gradinita si ii place foarte mult. Nu a avut nici o problema sa se integreze, nu a plans si nu s-a simtit parasit. Stie ca il iubim. E adevarat ca e o gradinita crestina si e plina de pace, iar doamnele care se ocupa de copii sunt minunate. Si-a facut prieteni si se joaca mult si frumos cu ei. Pentru prima serbare a invatat cu drag poeziile si cantecelele si ne-a „delectat” cu ele de dimineata pana seara (inca ne mai canta colindele). Face multe activitati care ii plac: picteaza, coloreaza, construieste, modeleaza, joaca jocuri de echipa. Unele le facem si noi acasa, dar nu le reusim intotdeauna: Lucas inghite plastelina, ii strica constructiile etc. In plus, diferenta fiind mica intre baieti, nevoile lor sunt mari si se suprapun de multe ori, iar eu sunt de multe ori epuizata. Dar, cand Isai merge la gradi, pana vine la ameaza, eu reusesc sa ma ocup de Lucas, sa fac putina mancare si altele prin casa, iar daca reusesc sa-l si adorm, atunci am timp sa citesc si sa ma rog.
Ca o concluzie as vrea sa-ti spun ca bucuria si multumirea pot fi si in alte locuri unde noi ne asteptam mai putin.
ApreciazăApreciază
Nu ma indoiesc ca poate fi bine si in locuri in care noi nu ne asteptam sa fie bine. Sunt convinsa ca exista o multime de motive pro gradinita, sunt situatii in care mamele nu au de ales, sunt situatii in care da, e mai bine la gradinita decat acasa…. Mila mea era pentru copiii plini de energie cu sute de intrebari in mintea lor …Sunt sigura ca si tu observi la copilasul tau mare ca are o multime de intrebari. Toti din grupa lui cred ca au o multime de intrebari . Nu-mi inchipui cum o educatoare poate sa le raspunda tuturor si sa le ofere dragostea, atentia, grija de care are nevoie un copil de 4 ani… Stiu copii care merg de la 8 dimineata pana la ora 17 dupa-masa la gradinita. Oricat de bine ar fi acolo mie tot mi-e mila de ei, de cei ce nu se pot adapta sistemului si sunt trimisi la psiholog sau psihiatru pentru ca nu pot sta linistiti in banca lor, pentru ca tot sufletul lor ar zburda si nu poate. Asa cum spun adesea, e ceea ce cred eu, ceea ce aplic pentru viata noastra in acest moment. Nu cred ca ceea ce fac si cred eu se potriveste tuturor. Eu personal vad gradinita si scoala o limitare pentru Rafael si pentru curiozitatea lui. Daca credeam in altceva….acum eram la oras si el la gradinita… Nu stiu in ce directie o vor lua credintele mele in anii ce vor veni, dar azi gradinita si scoala nu-mi aduc nici un gram de atractie sau incantare.
Sunt convinsa ca bucuria si multumirea pot fi si in alte locuri. Cred ca asta e minunea..sa ne bucuram si sa fim multumiti oriunde ne-am afla…si daca nu ne putem bucura si nu putem fi multumiti nicicum atunci cred ca trebuie sa schimbam ceva..inseamna ca ceva e gresit la viata noastra. Eu am schimbat viata de oras cu cea de la sat pentru ca ma loveam in fiecare dimineata de neputinta de a ma bucura, de a fi multumita…a fost peste puterea mea. De asta le spun celor care spun ca suntem curajosi ca stam la sat ca mie, din contra, mi se par puternici si curajosi cei care raman la oras.
Ca o concluzie …din neputinta de a ma bucura si a fi multumita cu orasul si cu sistemul…am plecat. Poate din aceeasi neputinta de a fi bucuroasa si multumita cu gradinita am fugit de ea. Viata e frumoasa! …:)
Imi cer iertare daca ti-am produs tulburare prin ceea ce am scris in articolul de mai sus. 🙂 Ia doar ce gasesti bun, pe restul uita-le!
ApreciazăApreciază
Ma numesc Mihaela si sunt pedagog. Ma bucur sa aflu ca mai exista suflete care vibreaza dupa bine, frumos si adevar. Sa daruiti „ghiocelului” vostru din comoara sufletelor voastre si din frumusetea cu care ati fost inzestrati. Nimic din ce daruieste inima voastra nu se pierde pentru ca raman in inimile celorlalti. Un sufletel iubit si „educat” cu iubire este chipul vesniciei. Sa ramaneti cu aceeasi frumusete care vine din interior, se imprima pe chip si ramane invesnicita! Va imbratisez cu multa caldura sufleteasca!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumim Mihaela pentru cvintele frumoase si pentru incurajari!
Gandurile bune fac intotdeauna bine. 🙂
ApreciazăApreciază
Cu drag, suflet frumos! Si eu mi-am trait copilaria in satul romanesc de la 4 luni pana la 6 ani avand in jurul meu suflete frumoase. Apoi, m-au adus in oras pentru gradinita, scoala primara, gimnaziu, liceu si facultate… Mi-e DOR de iubirea sfanta si de vesnicia traita in „odaile” satului… Acum dupa atatia ani de scoala un singur gand mai am: sa ma intorc ACASA. Si cand spun acasa nu ma refer in mod special la locul natal, ci oriunde in satele noastre romanesti numai la oras sa nu fie. Este minunat sa ai oameni dragi langa tine. Ei nu mai sunt s-au dus rand pe rand in lumea fara de dor, pecetluindu-mi inima pentru vesnicie si lasandu-mi cea mai frumoasa bogatie: iubirea, bunatatea si frumosul. Am sa inchei cu un dialog gasit intr-o carte la Parintele Arsenie Papacioc: ” Esti un trandafir? Nu, nicidecum, sunt doar o frunza. Esti, pentru ca mirosi a trandafir. Nu, nu sunt ; sunt doar o frunza dar am stat candva langa un trandafir!”
Va imbratisez cu aceeasi caldura sufleteasca!
Mihaela
ApreciazăApreciază
Andreea draga, nimic din ce ai scris nu mi-a adus tulburare si sper ca nici eu nu am facut asta in dreptul tau. Si nici macar o clipa nu ti-am judecat motivatiile pt care ati ales sa nu-l duceti pe puiutul vostru la gradinita. Cred ca suntem diferiti si aceleasi lucruri nu ni se potrivesc tuturor. Ma gandeam numai ca, prin comparatie, daca tu ai avea un puiut de grizzly si eu unul de ursulet polar, cei doi ar gandi fiecare despre mediul celuilalt ca fiind unul neprimitor si nepotrivit. Dar fiecare in dreptul lui se bucura de locul unde traieste si nu-si imagineaza viata altfel. Rugaciunea mea este ca atunci cand cei doi puiuti de urs se vor intalni sa poata sa gaseasca lucruri frumoase care sa le impartaseasca, care sa nu fie umbrite de diferentele dintre ei. Doar atat. 🙂
ApreciazăApreciază
Citesc cu mult drag si interes articolele de pe acest blog. Vreau sa spun ca pe mine m-au lasat parintii sa aleg daca ma duc la gradinita sau nu. De cele mai multe ori alegeam sa raman, sa ma joc cu ceilalti frati ai mei. Am avut timp de joaca si sa ma bucur de copilarie. Sa trimiti copii de la 8 la 5 dupa masa e prea obositor pentru ei dar, inteleg si pe parintii care nu au de ales.
ApreciazăApreciază
Draga Andreea, rezonez foarte mult cu ce ai scris…si cu celelate domnite care au comentat, caci fiecare stie ce e mai bine pentru el si familia lui.
Eu simt ca, cel putin la varste mici, mici, e o cruzime sa ii inchizi pe copilasi, de dragul socializarii, la gradinita, cresa…Daca nu ai de ales, sigur ca e alta poveste. Sunt convinsa ca dupa 3 ani, cand copilasul isi poate spune opinia, altfel se pune problema. 🙂
Mi-am varsat si eu naduful in doua articole si nu mereu am fost inteleasa bine. Te citesc cu drag! 🙂
https://liorisme.wordpress.com/2014/12/13/people-leave-the-kids-alone/
https://liorisme.wordpress.com/2014/08/08/getting-ironed-vi-cu-aripi/
ApreciazăApreciază