Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)

 

Copleșită…de-atâta minune ce vine de la Dumnezeu spre noi…

Privesc în urmă. Mă zăresc în bucătăria primei case de la țară în care am locuit. Cu mâinile ude curățam vasele adunate în chiuvetă.

Un gând vine spre mine. Unele gânduri vin cu putere, pregătite să schimbe tot cursul vieții: să construim o casă de oaspeți. Gândurile care se preschimbă în vise nu au nevoie de resurse materiale, de evidențe, de palpabil.

Acolo, în tărâmul ascuns al ființelor noastre ele sunt frământate cu entuziasm și credință. Și dacă vin de la Dumnezeu aceste gânduri își vor împlini menirea pentru că Dumnezeu se va ingriji la milimetru de împlinirea lor, în moduri tainice, imposibil de explicat.

Nu noi! nu noi am zidit casa. Dumnezeu a făcut-o, cu resursele Lui….

Nu e prin puterile noastre. E prin puterea Lui și pentru slava Lui!

Planurile noastre firești au fost răsturnate la pământ ca să se facă loc planurilor Lui care răstoarnă legile pământului și fac să crească din semințe de Cer: minuni după minuni.

În fiecare cărămidă stă ascunsă puterea LUI, în fiecare etapă dragostea LUI. Am știut că Dumnezeu poate să despartă marea…acum am și văzut cu ochii inimii cum face asta.

Sunt copleșită…deatâta minune.

Și totodată conștientă că resursele Lui vin spre noi ca să ne folosim de ele la lărgirea Împărăției de Lumină, că toate cele materiale trebuie convertite în aripi…pentru fiecare suflet care va păși prin casa noastră. Toate, absolut toate aceste lucruri materiale trebuie să devină o lupă prin care Cerul și Mântuirea primită prin jertfa lui Hristos să poată fi zărite…

Atunci, doara atunci își împlinesc menirea.

Lucrurile înaintează și parcă nu mai am cuvinte.

Am doar lacrimi de mulțumire:

pentru fiecare mână de om implicată, pentru fiecare pas, pentru fiecare obiect, pentru că e minunat…

Aseară am ajuns târziu acasă. În pat am zărit cea mai dragă icoană a vieții mele. Daniel și Raafel dormeau lipiți unul de celălalt. Chipurile lor se odihneau respirând ușor și lin. După ce am atins cu ochii și mâinile frumusețea lor m-am așezat lângă ei. Am luat în mâna mea mâna lui Rafael. Pielea îi era aspră și muncită…Era după o zi de muncă în care a fost ucenic neobosit.

În bucătărie am găsit apoi urme de paste fierte, iar pe masă borcane cu contimente.

Dimineață m-a întâmpinat cu chipul senin alcătuind din bucurie lui o frază: „Mami, aseară am gătit împreună cu tati!”

Acest fel de a munci aduce în acești doi dragi ai mei împlinire, bucurie și o poftă mare de mâncare….

Eu slăvesc pe Dumnezeu!

„De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.

în zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi.

Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui.

Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz, aşa sunt copiii părinţilor tineri.

Fericit este omul care-şi va umple casa de copii;

nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă.”

(Psalmi – Biblia)