Rătăcire

peisaj.jpg

Ni s-au rătăcit gândurile pe cărarea poftelor de lume. Inima le ia urma …și iată că deși vorbim despre Dumnezeu nu am mai stat de multă vreme să ascultăm ce are să ne spună.

Pășim din inerție. Le luăm pe toate ca bune fără să adăugăm un semn de întrebare traseului nostru. Oare mai suntem pe calea veșniciei? Oare ceea ce rostim și facem vine din apropierea inimii noastre de Dumnezeu sau din firea noastră îmbibată cu pământ?

Stăm agățați de părerile oamenilor, într-o dependență bolnavă de verdictele lor. Nici măcar nu încercăm să ne dezlipim de ele. Teamă prăbușirii în gol ne ține strans legați: de ce spun oamenii, de ce vor oamenii, de ce cred oamenii.

În plămânii inimii stă adunat un aer uscat pe care îl expirăm mai apoi spre ceilalți: otrăvind și rănind și noi pe alții.

Să dăm lumină? De unde să dăm lumină când ochii ne sunt acoperiți cu temeri și neliniști? Cum să treacă de acest zid gros lumină?

Stăm ascunși după profesii, după clasele sociale, după renume ca să nu se vadă că avem inima de piatră. Câteodată ne ascundem în spatele actelor de binefacere ca să nu se vadă gunoiul din noi, să nu vadă nimeni că ne-am uscat și mirosim a putregai, că suntem goi și flămânzi.

Nu mai avem odihnă. Alergăm fără pauze: după un ban în plus, după mai mult confort, după mașini și obiecte de lux pe care să  le folosim ca mască. Să nu știe nimeni că în adânc de noi sunt viermi…că mirosim a depărtare de Dumnezeu.

peisaj2.jpg

Am întâlnit un om. Auzisem că acest om e om cu Dumnezeu. Din prezența lui am plecat cu un gust amar, usturător, cu neliniște. Cuvintele rostite de el au fost asemeni săbilor ascuțite, scoase și înfipte în cele mai fragede întrebări, n-au zidit, au nimicit. M-am tot gândit la asta. Încă mă gândesc.

Acum mi-e teamă de mine…de ce pot face eu, un om ce spun că sunt cu Dumnezeu celor din jurul meu. Iată că nu-i ușor a rămâne om cu Dumnezeu în fiecare zi, în fiecare clipă, în interacțiuni cu suflete de om. Iată că pentru asta e de vegheat…e de luptat, e de căutat. Pe drumul acesta ori mergi în jos ori pășești în sus. E drum alunecos că suntem cu toții niște pofticioși de lume.

peisaj3.jpg

„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa

cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ceea ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.

Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.

 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.

 În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.”

(BIBLIA)

 

 

2 gânduri despre „Rătăcire

Adăugă-le pe ale tale

  1. Draga Andreea,
    Foarte frumos prezentat momentul.De cate ori suntem pierduti,raniti in suflet de cei din jur si nu mai gasim calea cea dreapta.Noi la oras suntem mai expusi acelor masti,ca sa dea bine celor din jur.Temerile,frica ne inconjoara de multe ori si ce facem ca sa le alungam pe toate?Salutari lui Rafael,sanatate si nastere usoara draga mea.Cu iubire Oana TM.

    Apreciază

    1. Temerile si frica ne inconjoara cu adevarat…dar pentru toate acestea este si leac. 🙂 Leacul diferă de la o ființă la alta.Mă rog ca tu să găsești leacurile potrivite inimii tale. Întotdeauna ele își au izvor în Dumnezeu.
      Mulțumesc dragă Oana. Să te audă Dumnezeu și să dăruiască o naștere ușoară, vindecătoare….:)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: