O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald

O liniște vie îmi locuia grădina.

Copiii se jucau în tihnă și din când în când depănau povești și vise sub nucul din mijloc.

Oaia rumega fără repaus în micul ei grajd.

Dinspre dealuri a venit un nor negru care acum revarsă apă în picuri mari peste împrejurimile casei.

Eu privesc spectacolul acesta splendid din spatele ferestrelor largi.

Efraim, copilul cu cer în ochi, doarme pe patul cel mare…care odinioară a fost un stejar.

Copiii s-au adăpostit în grajdul oii. Ei nu se tem de norii care se rup în tunete deasupra noastră.

S-a întunecat și plouă tot mai des. Stropii au creat un val de ceață prin care nu mai pot zări dealurile îndepărtate.

E o zi specială. Așa cum sunt toate zilele trăite cu mulțumire.

Azi pot mulțumi cu toate celulele pentru acest loc. E locul din care am aruncat ploaia inimii mele spre Cer, e locul din care am turnat cu durere frica mea…spre Cer. Am făurit din greul meu un traseu invers al ploii.

Durerea inimii e locul cel mai adânc de întâlnire…cu Dumnezeu.

Toate clipele ei mă provoacă azi să trăiesc cu sens…pentru o Împărăție care deși nu se vede e cea mai reală, e cea veșnică, să-mi împart timpul și frângerea inimii și toate bucuriile.

…

Plouă intens. Deasupra noastră urlă norii, ca și cum i-ar durea că se frâng pentru ca pământul să fie adăpat.

Știu că uneori gemi de durere și tu, știu că te doare dăruirea, dar mai știu că e singura cale prin care poți să dai altora din Dumnezeu și să aduci belșug de Apă Vie pe terenurile aride ale sufletelor din jurul tău.

Din cauza acestei ploi și a gălăgiei din jurul ei s-a luat curentul. Nici un bec al casei nu mai poate lumina. Sunt stinse și reci…așa cum suntem și noi când ne deconectăm inima de la Ziditorul nostru.

Da! Viața are sens! Are Sens doar atunci când e trăită pentru Dumnezeu.

Pruncul cel mic s-a trezit speriat din somn. Din brațele și inima mea își face cuib când îi e greu.

Ah! De-am face mereu din Dumnezeu cuibul liniștirii noastre, al vindecării reale.

„Cat pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Il fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale.” (Psalmul 73)