Filă a inimii mele – Colibița (septembrie 2019)

Mă ustură ochii și mă dor mădularele. Am păcătuit!

Și păcatele mele au stins rând pe rând Duhul…și adierea Lui prin mine.

E secetă în mine. Mă arde foamea după Dumnezeu.

Am gustat prea mult din lume. M-au ademenit parfumurile ei și eu le-am căutat până mi s-au bătătorit toate gândurile.

Am captat în celule din pustiul lumii și cu cât am luat mai mult din aceasta cu atât am slăbit în puterea de a înfăptui binele.

Iată-mă Doamne! Sunt aici.

Sunt așa cum doar Tu poți să mă vezi: golită de prezența Ta, cu faptele zdrențuite. Am răni din care curg șiroaie de Dor după Tine.

Mă mint propriile gânduri. Îmi repetă un refren sumbru: că nu voi mai găsi Drumul spre Inima Ta, de care m-am îndepăratat în zile de neveghere.

Păcate nemărturisite, greșeli neplânse se ridică ca zid între noi.

Ah! Ce înnorat mi-e adâncul!

Sunt aici…

În fața mea stau drepți…munții.

Apa lacului e învelită cu cer.

Eu îmi ghemuiesc simțirile și Te rog să vii din nou în mine. Te implor să nu mă lași pustiită, secătuită, zdrențuită…sub toți norii negri ai gândurilor mele.

Te rog să vii…să mă lași să plâng cu ființa îngenuncheată la poala Crucii Tale, să-Ți cobori iertarea peste acest eu al meu care vrea să se înalțe mai presus de voia Ta.

…să mă ții de mână…

…să-mi șoptești că ești aici.

Să mă ierți, din nou să mă ierți: pentru că am rănit cu vorbe, am cârtit și n-am mai vrut să împlinesc cu credincioșie  slujba mea…pentru că am judecat,prea mult, prea greu, fără milă.

Iartă-mă că n-am mai văzut Chipul Tău în aproapele meu.

Iartă-mă pentru repetatele îmbuibări, pentru munca neînsoțită de rugăciune.

Și-acum spun:

„ Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! ”

(Pslami)