Am fost nevoită să ajung la oraș în zilele acestea.
În toate ungherele ființei m-a izbit o imagine.
Oameni cu măști pe chip și mănuși pe mâini se plimbau singuri, la distanță de ceilalți.
Era înnorat.
Din spatele măștilor se ridica energia morții și învelea toată imaginea.
Oamenii aveau trupurile vii, dar moartea ca realitate izbea orice retină.
Ochii se puteau vedea. Ei nu aveau mască. Frica și deznădejdea îi locuia.
Era un tablou în care fiecare voia să își scape viața, dar nici unul nu avea de fapt putere să o facă. Și în adânc toți știau asta. Deși aparent așa părea: că masca, mănușile și distanța vor putea.
Am început să plâng.
Am fost martoră la un decupaj al împărăției întunericului și el avea o forță incredibilă de a atrage în el orice ființă. Am vrut să evadez. N-am avut cum.
Atunci am închis ochii și mi-am amintit cuvintele Dumnezeului meu și de îndată am știut că această realitate nu poate fi dărâmată ci doar părăsită…de fiecare dintre noi.
„Fiindcă oricine va voi să-și scape viaţa o va pierde,
dar oricine își va pierde viaţa pentru Mine o va mântui.”
(Iisus Hristos)
Să fie părăsite…
Nu măștile, ci groaza de după ele.
Nu mănușile, ci nesiguranța de după ele.
Nu măsurile de precauție ci ura de dincolo de ele, absența iubirii, gândul că fratele tău e „ucigașul„ vieții tale.
Și cum putem părăsi acest mod de a privi viața și tot ce ne înconjoară?
Cred că doar dacă părăsind toate sursele care ne povățuiesc pe calea asta și alergând iute la Cuvântul lui Dumnezeu, învelindu-ne inima și gândul în El și în toată puterea LUI.
„Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.”
ÎN ORICE VREME
„că nici moartea,
nici viaţa,
nici îngerii,
nici stăpânirile,
nici puterile,
nici lucrurile de acum,
nici cele viitoare,
nici înălţimea,
nici adâncimea,
nici o altă făptură
nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu,
care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”
(Biblia)
Și mi-a fost dat să ajung nu doar în oraș ci și la spital…pentru că pruncul meu cel mic și-a sclintit mâna în joc. Și nu v-aș fi spus toate aceste lucruri dacă nu L-aș fi găsit pe Dumnezeu în ele. Pentru că experiența mea e doar o altă experiență dintr-un șir interminabil, care întărește sau combate o anumită teorie… în aceste vremi.
Și după ce am trecut prin cortul din fața spitalului (copleșită de atmosfera apăsătoare din jur) am ajuns pe un coridor.
Și din spatele ușii m-a întâmpinat o asistentă…cu mască, dar cu ochi senini și apoi m-a întâmpinat un doctor…cu mască dar cu ochii încărcați de dragoste.
Și în acel punct al universulului era lumină…pentru că nici o mască nu poate acoperi lumina și realitatea de după ea. Nici o mască și nici o mănușă nu poate umbrii energia vieții și razele ei vindecătoare.
Și sunt deplin convinsă că în aceste vremuri sobre și întunecată, în toată groaza și incertitudinea există bucăți de Rai, care vor dăinui și au potențialul de a se lărgi cu fiecare om care se adaugă la ele prin decizia de a se hrăni cu Lumină.
„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor,
aşa încât să vadă faptele voastre cele bune
şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.”
(Iisus Hristos)
Acum și în orice vreme!
Andreea Stanciu 
Lasă un răspuns