Despre sevrajul meu…o bucată a drumului meu cu antidepresivele

„Alergați la Domnul și la sprijinul Lui, căutați necurmat fața Lui! ”

Sunt câteva zile…doar câteva adunate de când a început ca o furtună neanuțată, sevrajul.

După 2 ani de tratament cu antidepresive (Cymbalta), am decis că a venit vremea să renunț la ele. În acest timp ne-am adâncit ca să aflăm care au fost cauzele depresiei care m-a locuit luni de zile. După ce le-am aflat am vrut să las cârja care îmi sprijinea de atâta vreme creierul și funcțiile lui.

7

Doar că așa ca mulți alții care încep și vor să sfârșească acest sprijin (al antidepresivelor), n-am știut că asta va însemna o vale neagră, teribil de grea… o rotire amețitoare printre stări ciudate. N-am știut că mă voi trezi într-o dimineață și toată realitatea interioară și exterioară o voi găsi distorsionată, că simțurile mele vor fi derutate și voi fi prinsă brusc sub o avalanșă de trăiri și emoții grele, de unde nu voi putea ieși printr-un simplu act de voință. Și pentru că nimeni nu m-a avertizat m-a cuprins panica și deznădejdea.

Ființa mea a luat-o razna, iar eu, ca spectator al acestei realități neașteptate m-am îngrozit de tot ce am devenit.

2

Furie. Aș fi fost în stare să nimicesc orice, chiar și ceea ce iubesc cel mai mult.

Ură. Am urât cu toate celulele: oamenii dragi, animalele din ogradă, peisajul dimprejurul ochilor mei.

611

Anxietate. M-am simțit fugărită. Nu din afară, ci dinăuntru. Mă fugăreau gândurile și emoțiile. Eu n-aveam putere asupra lor.

Deznădejde. Dintr-o dată s-au înnegrit realitatea, soarele, florile, copiii, cerul, visele. Îmi părea că stau într-un mormânt rece, singură, trăind o agonie. Prin locuri nevăzute se furișa spre mine oxigen…doar atât cât să nu mor de tot, doar atât cât să se prelungească agonia. După un șir de minute petrecute în această stare, începeam să plâng tare, în hohote de durere, să mi se scuture carnea amorțită și inima împietrită.

Oboseală. Neobișnuită, înfiorător de apăsătoare, o nevoie de somn alarmantă.

Și pe acestea le-am dus cumva…

Doar că într-o dimineață a venit la rând trupul. A început să tremure, îmi erau amorțite degetele și trupul devenise plutitor. Ralitatea se transformase în vis. Vederea îmi era afectată. Nu puteam să fixez imaginile, auzul distorsionat. Zgomotele ajungeau parcă în mijlocul creierului meu și îl zguduiau. În urechi vâjâit. Îmi era greață: de hrană și de viață. Corpul încerca să se salveze și eu nu știam cum să-l ajut. Am fost luată prin surprindere (la fel ca atunci când am început tratamentul și am trecut prin stări asemănătoare).

4

Creierul meu se bloca brusc, repetat, intens, extrem de des. Am început să uit lucruri banale (unde am pus paharul, dacă am băut sucul, dacă am rostit ceea ce îmi doream să rostesc). Aveam senzația că cineva mută plictisit de pe un program pe altul al creierului meu, când mișc ochii sau capul, când încerc să fac ceva. Mută fără să mă anunțe și fără să-mi spună când se va opri.

Am început să strig către Dumnezeu. Să strig cu glasul și cu durerea ce m-a cuprins. Ea devenise rugăciunea mea. Pe Dumnezeu L-am aflat tăcut, nu a rostit prea multe în dreptul meu…A stat și m-a ascultat pentru că știa că durerea e prea mare și nu voi putea să-L aud. Nu! Nu-l auzeam…dar mângâierile I le-am simțit mereu. Pentru că Dumnezeul meu e un Dumnezeu al mângâierilor.

„Binecuvântat să fie Dumnezeu,

Tatăl Domnului nostru Isus Hristos,

Părintele îndurărilor

și Dumnezeul oricărei mângâieri,

care ne mângâie în toate necazurile noastre, 

pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiaţi de Dumnezeu,

să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!

Căci, după cum avem parte din belșug de suferinţele lui Hristos,

tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere.”

(Biblia)

8105

Și oricât de închis și rece pare mormântul,  El are locuri tainice prin care își furișează Mâinile calde și mângâie cu nădejde (printr-un bol de cireșe, prin glas de prieten, prin ajutorul surorii, prin pricesne ascultate în mod repetat, prin psalmi, prin mâinile copilului care ating chipul amorțit). Da, mângâie ca să știu că e la cârmă, că deși valurile se ridică deasupra mea și furtuna e în plină revărsare, EL ȘTIE ce se întâmplă și pentru ce se întâmplă.

De data aceasta am strigat să fiu scăpată. L-am implorat să deschidă mormântul și să mă lase să respir CER. Să ridice capacul negru de pe simțurile mele. Și El l-a ridicat.

Zilele acestea nu pot să-I spun prea multe.

Dar pot să-I cânt.

9

Am vrut să fac litere toate aceste stări, pentru că știu că asmeni mie sunt și alții care atunci când încearcă să renunțe la antidepresive sau alte substanțe trec pe aici…Pentru aceia am scris.

Eu n-am scăpat de tot de antidepresive. Încă sunt în proces de scădere a dozei. Încă nu știu ce ecou va avea următoarea mișcare a dozelor, dar știu că rugăciunile voastre pot face văile mai ușoare și stâncile mai înalte.

14

SUS! Sus s-avem inimile noastre!

PS: Vă las în dar priceasna care mi-a fost medicament în aceste zile.

 

15 gânduri despre „Despre sevrajul meu…o bucată a drumului meu cu antidepresivele

  1. Te îmbrățișez. Am simțit adânc fiecare cuvânt scris aici. Nu ești singură. Am fost pe acolo, uneori revin fricile, dar in majoritatea timpului e doar binecuvântare. Tăcerea Lui e mai dureroasă parcă în acele clipe decât durerea fizică sau fizică, dar și când începe să vorbească, slavă Lui, totul prinde culoare.
    Într-o zi, toamna trecută, mi-ai zâmbit atât de frumos încât săptămâni la rând după aceea am fost plină de bucurie. Așa că, Dumnezeu lucrează prin tine și când tu nu știi. Ești minunată, și din toate cioburile astea, răzbate o lumină vindecăoare pentru cei din jur. Te port în rugăciune.

    Andreea Oțet

    Apreciază

    1. Multumesc pentru ca mi-ai scris…atat de cald si de senin. Hey! oare unde ti-am zambit? Slavit sa fie Dumnezeu pentru ca a folosit zambetul meu ca si canal al bucuriei. Rugaciunile imi sunt mangaiere si stiu ca ele sunt cele care ma izbavesc adesea din grelele vai!!! Multumesc!

      Apreciază

  2. Vorbiți atât de frumos despre Dumnezeu căci cu greu îmi vine să cred că treceți prin aceste stări.. Dar, nimic nu-i întâmplător,cred că Dumnezeu vrea să vă „călească” în lupta cu acestea.. sau vrea să vă „lămurească ca aurul în topitoare”..
    Să vă mângâie Domnul cu harul Său ca să vină vremea când totul în jur să vă facă să zâmbiți și să vă bucurați! 🤗

    Apreciază

    1. Da…pe Dumnezeu se sprijina toata viata mea si toata devenirea mea…si fara El as fi nimic. Dar asta nu insemna ca voi fi ferita de vai si de razboaie launtrice. Pentru ca a fi in aceasta realitate implica si asta. Amin!Sa ma bucure El cu harul Lui! de cateva zile pot zambi …inca anesteziata de toate cate au fost, dar cu nadejde.

      Apreciază

  3. Minunata priceasna, minunate voci…
    Grabnica insanatosire, iti doresc ❤ ! Toate o sa treaca… si cand o sa fie departe, departe, ai sa poti vedea nu doar neajunsurile, ci si partea ziditoare a acestei dure experiente. Am trecut si eu pe acolo. Doresc sa-ti amintesc ca pentru Domnul, tu esti margaritarul…Iata, cand simteam ca ma pierd atat pe mine cat si contactul cu realitatea, citeam des acest Psalm, 138 Biblia Sinodala, in Cornilescu 139 : … ''7.Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta, unde voi fugi?
    8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.
    9. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării
    10. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.
    11. Şi am zis: "Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu".
    12.Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei. '' … Acum, sunt bine,slavit sa fie Domnul! Iar din tot ce am trait mi-am facut…pietre de aducere aminte! De aceea cant si zic: ''Cand buzele-mi n-or mai putea,
    Suspinul meu Te-a lauda!'' ❤

    Apreciază

    1. Ai descris atat de bine starile prin care trece un depresiv ca m-am regasit foarte clar… Si eu sunt pe tratament dar ceva naturist. La fel am stari de ameteala si simt nevoia de a dormi mult, ma concentrez greu sa imi duc sarcinile la bun sfarsit, uit lucruri…
      Nu stiu cand se va sfarsi cu depresia, poate cand voi parasi lumea aceasta… Dar nadajduiesc ca Domnul nu ma va lasa singura in durere..

      Apreciază

      1. Draga Ella, ceea ce am inteles in acesti ani e ca intotdeauna depresia are o cauza. Uneori ficica, alteori emotionala. Si daca reusesti sa tratezi cauza simptomele vor disparea. Eu am descoperit ca aveam o anemie f mare, probleme la glanda tiroida si carenta de omega 3

        Apreciază

        1. Suferinta mea este una de natura emotionala. Am fost intr-o relatie cu cineva mai multi ani, iar din vara trecuta el a ales un alt drum cu o femeie mult mai tanara. Nu mai sunt o femeie functionala de de cand ne-am despartit. Au trecut 10 luni de atunci si tot nu imi vine sa cred ca el e atat de departe acum.. Sa intru in alta relatie nu se pune problema, nu mai sunt in stare sa iubesc pe altcineva…

          Apreciază

  4. Iti spun cu toata sinceritatea ca nu am mai citit nicaieri o exprimare atat de calda, de dulce de melodioasa a relatiei cu Dumnezeu. Prin cuvintele tale curge bunatate. Esti legata de Cer si sunt sigura ca Tatal are un plan cu tine si te iubeste pt ca te-a binecuvantat cu capacitatea aceasta extraordinara de a-I exprima minunile.

    Apreciază

    1. Multumesc pentru modul acesta special in care ma vezi! Multumesc pentru incurajare…si pentru clipele in care te-ai oprit ca sa imi scrii. Slavit fie Dumnezeu pentru orice lucru bun care il face prin noi si pentru noi.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s