„Rugăciunea nu este ceva ce schimbă lucrurile în exterior,
ci ceva care face minuni în starea lăuntrică a omului.”
Dimineață!
Glasul pârâului astupă zgomote.
În farfurii ace de brad.
Turma de oi împlinește sub raze proaspete ritualul zilnic…trece, urmându-și păstorul, printre mașini și oameni, căutând pășuni verzi și ape de odihnă.
Noi, la marginea pădurii, sorbim dintr-un ceai cald în timp ce așteptăm raze de soare peste ochi, peste hainele umede, peste visele ce ne-au frământat universul interior în timpul nopții…să ne deșteptăm la adevărata realitate.
În locuri ca acestea timpul nu are nevoie să fie măsurat în minute sau ore ci în cât de strâns se prind ființele noastre de Adevăr, în câte porții de Cer reușim să înghițim ca să hrănim omul interior, născut de Sus.
E un prilej bun să vedem cât suntem de morți față de păcate și cât trăim pentru neprihănire, cât ne-am împodobit pe dinafară sau cât am împodobit omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, ca nu cumva să ne pomenim că am devenit oi rătăcite care merg fără Păstor urmându-și poftele proprii.
Trudim prea mult pentru cele din afară și prea puțin la devenirea noastră, la creșterea omului lăuntric în asemănarea sa cu Dumnezeu, la lucrarea rugăciunii neîncetate.
„Când un om este născut de sus, în el se naște viața Fiului lui Dumnezeu;
el poate ori să lase acea viață să moară de foame,
ori să o hrănească.
Rugăciunea este modul în care se hrănește viața lui Dumnezeu din noi.”
(Oswald Chambers)
Andreea Stanciu 
Lasă un comentariu